Cum a ajuns Africa de Sud un stat capturat de trei fraţi indieni: corupţie şi trafic de influenţă la preşedintele Zuma

Mandatul fostului preşedinte sud-african Jacob Zuma s-a suprapus cu o serie lungă de acuzaţii de corupţie, în care personajele principale erau fraţii Gupta. Aceştia au fost acuzaţi că au controlat numeroase companii de stat, iar preşedintele ţării era cel mai bun instrument de apărare împotriva oamenilor legii. Este o istorie lungă şi dureroasă.

Săptămâna aceasta, preşedintele sud-african Jacob Zuma a fost forţat să demisioneze din funcţie de către propriul său partid. A fost înlocuit de Cyril Ramaphosa, un discipol al lui Nelson Mandela, şi astfel s-au mai aplanat turbulenţele din societatea sud-africană şi s-a pus capăt unei crize politice interne întreţinute de refuzul lui Zuma de a renunţa la funcţie.

Jacob Zuma a fost o personalitate controversată, fiind implicat în numeroase scandaluri de corupţie încă din 2009, de la preluarea mandatului prezidenţial. Însă revolta socială faţă de fostul preşedinte sud-african a fost cauzată mai ales de relaţiile strânse cu familia Gupta. „Bloomberg“ a investigat această situaţie, în care o singură familie din Africa de Sud a reuşit să pună mâna pe o ţară întreagă.

„Toporul a căzut“

În toamna lui 2015, cariera politică a ministrului de Finanţe sud-african Nhlanhla Nene lua sfârşit. Într-o luni dimineaţă, adjunctul său, Mcebisi Jonas, i-a cerut să aibă o discuţie între patru ochi. I-a povestit: vinerea din urmă, fusese chemat într-o vilă enormă din Johannesurg, deţinută de familia Gupta, un neam de afacerişti indieni, cunoscuţi pentru influenţa pe care o exercitau în afacerile politice ale ţării. Acolo, Ajay Gupta, cel mai mare dintre cei trei fraţi, i-a spus direct lui Jonas: ministrul Nene a devenit o problemă şi, în curând, el, Jonas, îl va înlocui în funcţia de ministru de Finanţe, iar din acea poziţie îi va înlătura pe unii oficiali în vârstă care erau şi ei, ca Nene, problematici pentru afacerile familiei Gupta.  Jonas era uimit, bineînţeles. Familia Gupta nu avea absolut nicio funcţie în guvern, iar miniştrii lucrau exclusiv la ordinele preşedintelui Zuma. Asta i-a spus Jonas lui Ajay Gupta şi s-a îndreptat spre ieşire. În timp ce păşea clătinat spre uşă, Ajay a mai apucat să îi strige că familia lui ar putea să depoziteze cam 43 de milioane de dolari într-un cont pe care i l-ar oferi Jonas şi, dacă se întâmpla ca Jonas să aibă o geantă la el, aceea ar fi putut fi umplută imediat cu 600.000 de ranzi (n.r., randul este moneda oficială a Africii de Sud). – Pentru că între timp a fost deschisă o investigaţie, familia Gupta neagă cu vehemenţă că această întâlnire ar fi avut loc. 

Vila Gupta din Johannesburg. Fotografii: GettyImages

Totuşi, peste şase săptămâni, pe 9 decembrie 2015, ministrul Nene era chemat în biroul prezidenţial. Jacob Zuma i-a transmis atunci, într-o engleză amestecată cu limba zulu, că activitatea sa ministerială se încheie de îndată şi că ar trebui să se pregătească pentru un post într-o bancă de stat. Ajuns în maşina personală şi amintindu-şi că reacţia sa la povestea lui Jonas a fost un scurt: „Prostii! Nu mă pot înlătura ăia pe mine!“, Nene i-a scris adjunctului său: „Toporul a căzut“.

Cea mai gravă criză de la apartheid până azi

Câteva ore mai târziu, preşedintele Zuma a anunţat noul ministru de Finanţe, în persoana lui Des van Rooyen, parlamentar dintr-un mic orăşel din apropiere de Johannesburg. Nu avea niciun fel de experinţă în finanţe şi era un politician de mâna a treia, de care nu auzise mai nimeni. O alegere ciudată. Ştia, însă, pe cine trebuia. Investigaţia care a urmat a scos la iveală înregistrări telefonice ale lui van Rooyen, care-l plasau în apropierea vilei familiei Gupta, de cel puţin şapte ori, printre care şi în ziua de dinaintea demiterii lui Nene.

După înlăturarea lui Nene, întrebările privind cât de mare era, de fapt, influenţa familiei Gupta în Africa de Sud au început să se înmulţească şi să se amestece cu tot mai multă îngrijorare. De aici până la izbucnirea celei mai grave crize politice şi economice din Africa de Sud, de la sfârşitul apartheidului până în prezent, nu a fost decât un pas. Familia Gupta a fost acuzată de coruperea şefilor unor importante companii de stat, de falsificarea unor licitaţii şi de complicitate la încheierea unui acord de energie nucleară cu Rusia, în valoare de 70 de miliarde de dolari, toate acestea în timp ce se folosea de relaţiile cu Zuma pentru a reduce la tăcere instutuţiile de stat care ar fi stat în calea obiectivelor. În acest timp, pentru sud-africanii de rând a devenit clar că trăiesc într-un „stat capturat“, un termen devenit banal în discuţiile la colţ de stradă.

Foto: Ajay Gupta

De la izbucnirea scandalului, familia Gupta a rămas învăluită în mister şi departe de spaţiul public. Într-un interviu de şapte minute acordat unui jurnalist de casă, Ajay Gupta nu a spus decât atât: „Nu sunt un om care a capturat statul. Nu sunt decât un prieten“. Iar într-un comunicat de presă, familia a declarat că „este o prostie absolută să se sugereze că familia noastră a capturat statul Sud-African“ şi a arătat că numai 2% din afacerile lor au legătură cu statul.

Legăturile dintre această familie şi preşedintele Zuma au declanşat o adevărată revoltă socială: sindicalişti, afacerişti şi simpli cetăţeni au cerut demisia preşedintelui, care a fost numit chiar şi „tâlhar“.

În căutarea norocului

Saga fraţilor Gupta aduce mai degrabă cu o anecdotă. Shiv Kumar Gupta, tatăl lor, era un negustor de condimente şi de pudră de talc în Saharanpur, un oraş industrial din nordul Indiei. Când copiii săi, născuţi pe la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, au ajuns la maturitate, i-a trimis pe fiecare într-o altă direcţie pentru a-şi găsi norocul. Ajay a mers la Delhi, Rajesh – în China, iar Atul a plecat în Africa, despre care Shiv Kumar credea că e în pragul unui boom economic. Atul a ajuns la Johannesburg, în capitala comercială a Africii de Sud, în anul 1993.

La prima vedere, oraşul nu era prea atractiv. Cu toate astea, economia duduia în Johannesburg. Sancţiunile internaţionale erau ridicate, iar capitalul străin intra în piaţă nestăvilit. După o scurtă perioadă în care a vândut pantofi, Atul a intrat într-o afacere cu computere. În acea perioadă, Africa de Sud era încă în urmă în efortul de a pune un computer pe biroul fiecărui antreprenor sau cetăţean. În 1994, Atul a pus bazele companiei Sahara Computers Ltd., care importa şi distribuia computere Windows. Ajay şi Rajesh au venit şi ei în Johannesburg, pentru a se alătura fratelui lor în noua afacere, considerând că aici e mediul ideal pentru a se dezvolta.

În 1996, norocul le bătea la uşă celor trei fraţi aflaţi la început de drum. L-au întâlnit pe Essop Pahad, un membru al ANC (Congresul Naţional African; partidul de guvernământ în Africa de Sud al cărei lider a fost Nelson Mandela), care intenţiona să facă o vizită în India, iar cineva din anturajul său i-a sugerat ca din delegaţie să facă parte şi un tânăr afacerist indian, Atul. După aceea, Essop Pahad s-a împrietenit şi cu Ajay. În 1999, când preşedintele Nelson Mandela a fost înlocuit cu Thabo Mbeki, Pahad a reuşit să mai deschidă câteva uşi din înalta societate pentru fraţii Gupta. Apoi, Pahad l-a ajutat pe Ajay Gupta să ajungă în consiliul de conducere al Consiliului Internaţional de Marketing, un grup de afacerişti de top care promovează interesele Africii de Sud în exterior. De asemenea, Ajay a declarat şi că a făcut parte din grupul de consilieri economici ai preşedintelui Mbeki, deşi preşedintele a negat acest lucru în timpul investigaţiei deschise recent. În fine, pe la mijlocul anilor 2000, cert este că fraţii Gupta erau bine înfipţi în înalta societate sud-africană şi aveau acces la putere, cum nici nu visaseră când plecaseră din India.

Foto: Atul Gupta

Afacerile, politica şi statul

La început, fraţii Gupta s-au străduit ca serviciile IT ale firmei lor să fie cumpărate de şcoli publice şi de agenţii de stat. După aceea, au intrat şi în minerit, înfiinţând compania Tegeta Exploration&Resources Ltd., care a vândut în special către stat.

În încercarea de a-şi proteja imperiul financiar, fraţii Gupta au început să se implice şi în politică. S-a recurs la un soi de politică divide et impera. În timp ce Ajay întreţinea relaţii cu preşedintele Mbeki, Rajesh a început să se apropie de Zuma, care atunci era încă vicepreşedinte şi se profila ca un succesor la conducerea statului. Iar începând cu 2005, fraţii au început să pună pe statele de plată şi familia Zuma. L-au angajat pe fiul lor, Duduzane, ca specialist IT; pe sora lui, Duduzile, au angajat-o ca director de companie; iar pe una dintre soţiile lui Zuma – fostul preşedinte are patru soţii, căci poligamia e legală în Africa de Sud – au numit-o într-un post de ofiţer de comunicare. Peste ani, Duduzane a devenit un om de bază în imperiul Gupta, cu acţiuni în companiile de minerit uraniu şi cărbune şi cu funcţia de director al altora. De altfel, el a fost cel care a pus la cale întâlnirea cu Jonas de la vila Gupta.

Foto: Duduzane Zuma

În 2009, Zuma avea să câştige preşedinţia Africii de Sud şi, de atunci înainte, avea să se întrevadă şi apropierea cu familia Gupta. De pildă, prima vizită de stat a sa în Asia, din iunie 2010, a fost în India. În timpul şederii sale la Mumbai, a fost însoţit aproape continuu de Ajay sau de Atul Gupta.

„Aceşti băieţi, Gupta, au nevoie de ajutorul tău”

În perioada în care Zuma îşi consolida puterea din funcţia de preşedinte, printre guvernanţi creştea tot mai mult îngrijorarea privind influneţa crescândă a familiei Gupta. Una dintre poveştile care ilustrează legătura dintre Gupta şi Zuma porneşte de la Themba Maseko, un funcţionar din guvern care se ocupa de comunicarea cu sectorul public şi avea pe mână cam 600 de milioane de ranzi pe an. La sfârşitul lui 2010, Ajay i-a telefonat lui Maseko, spunându-i că familia Gupta dorea să intre în presă, prin lansarea unui ziar, „New Age“, şi a unui post de televiziune. Au stabilit o întrevedere, iar în acea zi Maseko a primit un apel chiar de la preşedintele Zuma, care i-a zis: „Aceşti băieţi, Gupta, au nevoie de ajutorul tău. Te rog, ajută-i“.

Nedumerit şi cam îngrijorat de atenţia preşedintelui pentru afacerilor unor privaţi, Maseko avea să afle despre ce ajutor era vorba: Ajay dorea ca întregul buget al guvernului dedicat publicităţii să intre în holding-urile deschise de Gupta. Maseko a refuzat, într-o convorbire telefonică ulterioară a avut loc un schimb de replici mai dure, iar două luni mai târziu, preşedintele Zuma îl concedia pe Maseko. În aceeaşi perioadă, alţi trei şefi de servicii secrete au fost înlăturaţi fără niciun fel de explicaţii publice. Unul dintre ei a declarat pentru „The Guardian“ că, în acea vreme, serviciile investigau dacă influenţa de care părea că se bucură familia Gupta putea fi considerată o ameninţare la securitatea naţională.

Cum se fac afaceri murdare

Scandalurile de corupţie s-au ţinut lanţ. În 2014, s-a aflat că licitaţia pentru locomotive noi organizată de operatorul de stat Transnet Soc. Ltd.  – cu un buget de 4,7 miliarde de dolari – a fost schimbată în ultimul moment, pentru ca jumătate din sumă să ajungă la două companii chineze, care aveau parteneriate cu familia Gupta. De asemenea, preţul pentru cumpărarea unei locomotive a fost ridicat, brusc, de Transnet cu 40%.

Brian Molefe, şeful Transnet, a fost mutat, imediat după această tranzacţie, la conducerea Eskom, principalul furnizor de electricitate din Africa de Sud. 

Aici, s-a ocupat de o problemă cu o companie, Optimum, care era deţinută de Glencore (o companie de minerit), dar care era un furnizor pentru Eskom. În urma negocierilor subminate de Molefe, Glencore a decis să bage Optimum în insolvenţă. În iulie 2015, a apărut un prim cumpărător: KPMG (reţea de firme de consultanţă şi audit) a transmis o scrisoare prin care arăta ca o persoană anonimă doreşte să cumpere Optimum la un preţ foarte mic. Glencore a refuzat. Însă la puţin timp, a apărut al doilea cumpărător: Tegeta, compania de minerit a familiei Gupta. Apoi, în septembrie, Atul Gupta, ţinând în mână nişte hârtii confidenţiale de la Eskom, a încercat să pună presiuni asupra KPMG pentru a se asigura că niciodată nu va cădea la înţelegere Glencore cu Eskom.

Foto: Societatea sud-africană s-a revoltat împotriva acţiunilor preşedintelui Zuma şi a protestat în stradă

În aceeaşi lună, preşedintele Zuma a făcut câteva modificări în guvern: Zwane, un apropiat al fraţilor Gupta, a fost numit ministru al Resurselor Minerale. În câteva săptămâni, inspectorii guvernamentali au început să apară cu regularitate la minele Glencore – găseau tot felul de nereguli, aplicau sancţiuni, le închideau temporar. În urma acestei situaţii, Glencore a decis să vândă Optimum. Chiar înainte ca afacerea să fie încheiată, Eskom a început să plătească mai mult pentru cărbunele furnizat.

După acest episod, a apărut un alt scandal. În 2010, fraţii Gupta cumpăraseră o mină de uraniu. Părea o afacere neprofitabilă, căci Africa de Sud nu are decât o singură centrală nucleară şi aceea e veche.  În 2014, însă, Zuma a decis să construiască alte şase noi centrale. În ciuda numeroaselor critici aduse planului său, Zuma a încheiat un acord cu Vladimir Putin pentru ca tehnologia pentru construirea centralelor nucleare să fie oferită de Rosatom, agenţia nucleară rusă. În vara următoare, la un summit economic în Rusia, au avut loc discuţii în contradictoriu între preşedintele Zuma şi ministrul de Finanţe Nene, care refuza să dea garanţii pentru parteneriatul ruso-sud-african. La puţin timp după acest incident, Jonas avea să fie chemat la vila Gupta şi începea înlăturarea lui Nene.

Declinul

În aprilie 2016, Thuli Madonsela (foto dreapta) – care deţinea o funcţie similară cu avocatul poporului – se afla în Cape Town, alături de copiii ei, când a primit un SMS: „Te vom ucide, îl vom ucide şi pe fiul tău... ştim că te plimbi dimineaţa“. Desigur, mesajul a fost urmat şi de maşini străine care o urmăreau, de poliţişti indiferenţi la plângerile ei. Madonsela mai avea câteva luni de mandat, aşa că a decis să folosească timpul util. A început să investigheze cazul Optimum şi concedierea lui Nene. În octombrie 2016, cu toată opoziţia preşedintelui, a fost dat publicităţii un raport de 355 de pagini. De aici au apărut numeroasele probe incriminatorii vizând relaţia dintre preşedinte şi fraţii Gupta, precum şi afacerile lor ilegale: s-a dovedit că Duduzane, fiul lui Zuma, se afla în vila Gupta când a fost chemat Jonas, că Molefe, în timp ce era la conducerea Eskom, a făcut 44 de apeluri telefonice către Ajay Gupta, într-o perioadă de şapte luni şi jumătate. În raportul său Madonsela a concluzionat că, în cazul Optimum, firma Tegeta, deţinută de Gupta, era singura care făcea profit, şi că acesta „este un caz prima facie de capturare a statului“.

După publicarea raportului, cererile pentru demisia lui Zuma s-au înteţit. De asemenea, influenţa politică a fraţilor Gupta s-a diminuat şi este evident pentru toată lumea că a face afaceri cu ei aduce cu sine o serie de riscuri. De pildă, nicio bancă sud-africană majoră nu mai este dispusă să gestioneze banii familiei. Reprezentanţii autorităţii de reglementare fiscală au descoperit cel puţin 72 de tranzacţii suspicioase conectate cu afaceri ale familiei Gupta, însă şansele de a-i aduce în faţa justiţiei au rămas mici atâta timp cât la preşedinţie s-a aflat Zuma. Viitorul stă acum în mâinile noului lider al Africii de Sud, Cyril Ramaphosa.