Criza coreeană: vectorul NATO

Dacă o singură rachetă pleacă de pe teritoriul nord-corean în direcţia SUA sau a unei baze americane din altă ţară (dar care, evident, este teritoriu american conform tratatelor internaţionale) sau se încearcă doborârea unui avion american militar sau civil, atunci NATO, la cererea SUA sau prin acordul membrilor săi chiar şi fără o asemenea cerere prealabilă, poate invoca articolele 4 şi 5 din Tratatul de la Washington.

Articolul 4 pentru a organiza consultări de urgenţă privind o situaţie de extremă gravitate care ameninţă securitatea uneia dintre ţările membre sau, situaţia finală, se pot întruni pentru a decide acţiuni de ripostă colectivă (aşa cum s-a întâmplat după atacurile de la 11 septembrie). Pe de altă parte, SUA poate activa Tratatele de asistenţă şi cooperare militară cu Coreea de Sud şi Japonia în cazul în care atacul ar viza obiective dintr-una din aceste ţări.

Programarea în urgenţă a vizitei la Seul a Secretarului General al NATO este un avertisment că NATO ia foarte în serios ameninţarea nord-coreeană şi transmite un mesaj de atenţie, demn de luat în seamă cu atât mai mult cu cât este vorba despre prima vizită a unui şef al NATO în Coreea de Sud de la naşterea Alianţei încoace.

Aceasta pune, cel puţin teoretic, problema internaţionalizării posibile a unui conflict în Peninsula coreeană în condiţiile în care putem presupune, cel puţin într-unul dintre scenarii, că armata nord-coreeană va încerca să folosească armament nuclear. Aceasta ar putea declanşa o ripostă imediată cu acelaşi tip de armament, deigur cu mult mai evoluat şi conceput să provoace daune limitate pe suprafeţe mai reduse decât bombele termonucleare clasice, dar urmările ar putea fi oricum catastrofale.

În acest caz, dacă NATO ar fi nevoit să intre în acţiune, există vreun scenariu în care una dintre ţările cu care Coreea de Nord are relaţii privilegiate (China în primul rând, Iranul, unele ţări din Africa) să poată răspunde unei cereri de ajutor? Aparent, răspunsul este că nu, dată fiind miza uriaşă a partidei. Pe de altă parte, Atât China cât şi Rusia ştiu că rezolvarea logică a unui scenariu de conflict va audce schimbări enorme în geo-politica zonei, cele două aliate militare ale SUA, Coreea de Sud şi Japonia, obţinând atunci un anumit tip de hegemonie în dauna intereselor din ce în ce mai puternic anunţate de China.

Dacă o implicare directă alături de Coreea de Nord pare o chestiune exclusă de pe orice agendă, există totuşi un alt scenariu conex care ar putea fi activat de entităţi statale sau non-statale care să se folosească de acest conflict pentru a-şi activa propria lor agendă, inclusiv prin lovituri militare sau acte teroriste de amploare împotriva SUA, aliaţilor din NATO sau a statelor care ar putea acţiona în coaliţie pe sistemul alianţei formată de americani împotriva Irakului. Aceste state ar putea lovi direct, singure sau în coaliţie, formând un alt front de luptă împotriva Israelului, spre exemplu, sau încercând să lovească interese locaţii strategice americane sau ale NATO.

Declanşarea unui scenariu nuclear ar însemna o cumplită tragedie, rezolvată rapid în termeni militari, dar cu consecinţe teribile pentru populaţie, efectele putând să fie resimţite pe spaţii întinse, mult peste întinderea Peninsulei Coreene. A doua variantă este cea a folosirii armelor convenţionale, caz în care riscul este să se intre într-un război de uzură, cu final impredictibil şi cu costuri uriaşe, aşa cum este şi acum niciodată terminatul război din Afganistan.

Chiar dacă absolut toate mesajele liderilor politici ai lumii cheamă la prudenţă, logică şi moderaţie, toate părţile componente ale unui potenţial conflict de mare amploare şi-au activat forţele de intervenţie rapidă şi au amplasat sisteme suplimentare de protecţie la limitele de intrare în spaţiul naţional âmpotriva rachetelor nord-coreene. Este încă posibil ca totul să fie un exercţiu de imagine dar nimeni nu îşi ia niciun fel de margine de risc. Aşa se face că, numai dacă este lansată o singură rachetă din Coreea de Nord, chiar dacă explodează în aer sau se pierde în ocean, se va considera că actul de agresiune s-a produs şi va fi sancţionat ca atare.

Iar dimensiunea ripostei s-ar putea să fie atât de mare încât să facă să tremure fundamentul şi aşa şubred al echilibrului geopolitic mondial, deschizând o nouă eră, poate cu alţi jucători, în orice caz cu noi decizii de pus rapid în aplicare.