Cine este de vină că Irakul a ajuns un stat eşuat?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinători ai premierul irakian în funcţie, Nuri al-Maliki, în stradă
Susţinători ai premierul irakian în funcţie, Nuri al-Maliki, în stradă

Irakul este împins pe marginea prăpastiei de politicienii de la Bagdad, riscând să se scufunde întră într-o periculoasă criză politică, în ciuda ameninţării mortale la care este expus de avansul jihadiştilor din Istatul Islamic.

Preşedintele irakian, Fouad Massoum, i-a încredinţat luni candidatului şiit Haidar al-Abadi misiunea formării Guvernului, dar fostul prim-ministru, în exerciţiu, a respins demersul calificând actul drept o încălcare a Constituţie.

"Ţara se află în mâinile dvs.", a declarat preşedintele Massoum, după ce Haidar al-Abadi a fost desemnat de Alianţa Naţională, blocul parlamentar şiit, drept candidat la postul de premier, în locul actualului şef al Guvernului, Nuri al-Maliki.

Aflat la putere din 2006, Nuri al-Maliki l-a acuzat însă pe şeful statului irakian că a încălcat de două ori Constituţia, în special pentru că nu a încredinţat unui prim-ministru desemnat misiunea de a forma un nou Guvern.

Coaliţia condusă de al-Maliki, un şiit, s-a clasat pe primul loc la legislativele desfăşurate la 30 aprilie şi el viza al treilea mandat, însă este criticat vehement pentru stilul autoritar şi marginalizarea minorităţii sunnite.

Nuri al-Maliki a apreciat că numirea lui  Haidar al-Abadi drept o încălcare a Constituţiei, realizată "cu susţinerea Statelor Unite", relatează AFP.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a reafirmat luni sprijinul Washingtonului faţă de preşedintele irakian Fuad Masum şi l-a avertizat pe premierul Nuri al-Maliki să nu adauge criza politică la urgenţele militară şi umanitară.

Abadi a fost desemnat de Alianţa Naţională, blocul parlamentar şiit, drept candidat pentru postul de premier.

Născut în 1952, Haidar al-Abadi a fost doctorand la Universitatea din Manchester, iar în prezent este prim-vicepreşedinte al Parlamentului irakian. A trăit mai mulţi ani în exil, însă are o activitate îndelungată în Parlamentul irakian şi era considerat un apropiat al predecesorului său Nuri al-Maliki, până la desemnarea sa la conducerea Guvernului de la Bagdad, relatează AFP.

Haidar al-Abadi a mai fost ministru al Comunicaţiilor în Guvernul interimar format după înlăturarea regimului lui Saddam Hussein, în 2003. El este membru al partidului Dawa, condus de Nuri al-Maliki.

"Până nu demult, era înlocuitor al lui Nuri al-Maliki (...). Nu am observat multe diferenţe între ei", consideră Kirk Sowell, editor al publicaţiei online Inside Iraqi Politics, cu sediul la Amman.

Născut în 1952, Abadi a fost ales în Parlamentul irakian în 2006, unde a condus, pe rând, comisia pentru Economie, Investiţii şi Reconstrucţie, iar ulterior comisia pentru Finanţe. În iulie, el a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului de la Bagdad.

"Haidar este o persoană foarte prietenoasă, foarte realistă", afirmă Zaid al-Ali, expert în drept şi autor al studiului "Lupta pentru viitorul Irakului". "Oamenii recunosc că este deschis. Nu se arată neîncrezători după ce au vorbit cu el şi nici nu sunt îngrijoraţi dacă au opinii diferite", a precizat el.

Asemenea premierului în exerciţiu Nuri al-Maliki şi altor politicieni importanţi de la Bagdad, Haidar al-Abadi a trăit mai mulţi ani în exil înainte de a reveni în Irak.

El a locuit o perioadă în Marea Britanie, unde a obţinut, în 1981, un doctorat în inginerie electrică şi electronică la Universitatea din Manchester. De altfel, s-a aflat în străinătate în cele mai importante momente din perioada conducerii lui Saddam Hussein.

Într-o biografie publicată pe site-ul său, Haidar al-Abadi afirmă că doi dintre fraţii săi au fost arestaţi de regimul dictatorului irakian la începutul anilor '80 şi executaţi pentru apartanenţa la partidul Dawa, care contesta regimul lui Saddam Hussein. De asemenea, un alt frate a fost arestat şi condamnat la zece ani de închisoare pentru aceleaşi acuzaţii.

Corupţia şi problemele economice fac ravagii

În cazul în care va reuşi să formeze Guvernul în următoarele 30 de zile, Haidar al-Abadi se va confrunta cu o serie de provocări. Irakul este cuprins de corupţie la scară largă, iar autorităţile întâmpină probleme în asigurarea serviciilor de bază, printre care apă şi curent electric, în timp ce ţara este divizată în funcţie de apartenenţa etnică şi religioasă.

Cea mai mare provocare va fi însă restabilirea securităţii, în condiţiile în care insurgenţii islamişti controlează zone importante din cele cinci provincii irakiene. În plus, sute de persoane sunt ucise în fiecare lună în atacuri ale insurgenţilor.

Persecutarea sunniţilor

Predecesorul său, Nuri al-Maliki, a încercat să rezolve problema violenţelor, care au luat amploare din aprilie 2013, cu ajutorul armatei, acceptând însă puţine concesii pentru oponenţii Guvernului, în special membrii minorităţii sunnite.

Fără să le întindă mâna sunniţilor şi să le acorde o participare importantă la viaţa politică şi în Guvern, viitorului premier irakian îi va fi foarte greu să ţină sub control violenţele care afectează Irakul.

Statele Unite vor un guvern de uniune naţională în Irak, ca o condiţie a extinderii unui ajutor politic, economic şi militar, au anunţat marţi secretarul de Stat John Kerry şi secretarul american al Apărării Chuck Hagel, aflaţi într-o vizită la Sydney, relatează AFP.

Şeful diplomaţiei americane l-a îndemnat pe noul premier irakian Haidar al-Abadi, nominalizat luni, "să formeze un nou guvern cât mai rapid posibil", pentru a face faţă crizei profunde cu care se confruntă ţara.

"Statele Unite sunt pregătite să susţină un guvern de uniune în Irak şi mai ales lupta împotriva SIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant)", după ce insurgenţi sunniţi din cadrul acestei grupări au lansat, la 9 iunie, o ofensivă care le-a permis să preia controlul unor porţiuni ample din teritoriul irakian.

SUA presează pentru un guvern de uniune naţională

Washingtonul caută să evite o accentuare a disensiunilor la Bagdad, în contextul în care premierul în exerciţiu Nuri al-Maliki refuză să cedeze postul după ce s-a aflat timp de opt ani la putere. Al-Maliki, un şiit în vârstă de 63 de ani, este criticat, de mai multe luni, de către administraţia americană, care apreciază că el a alimentat ofensiva jihadiştilor sunniţi prin politica sa privind confesiunile.

"Lucrurile să fie clare, am spus întotdeauna că dorim un guvern de uniune care să reprezinte (...) toţi irakienii. Acesta este obiectivul", a insistat Kerry.

Pe plan militar, şeful Pentagonului Chuck Hagel a confirmat că Washingtonul transferă armament, prin intermediul Guvernului irakian, kurzilor care luptă împotriva jihadiştilor. Kurzii au reluat de curând controlul asupa a două oraşe din nordul ţării, Al-Mahmur şi Gwer, şi au pierdut controlul asupra Jalawla.

Preşedintele Barack Obama a autorizat bombardarea unor poziţii ale insurgenţilor "cu scopul de a proteja (atât) civili prinşi în capcană", cât şi membri ai personalului american, evocând riscul unui genocid. Însă Kerry a exclus trimiterea de trupe la sol.

El a mai anunţat că Statele Unite şi Australia vor sesiza ONU pe tema jihadiştilor străini care luptă în Irak sau Siria, "cu scopul de a obţine susţinerea ţărilor de origine (ale jihadiştilor) şi ţărilor vizate".

Premierul desemnat are sprijinul lui Obama

Barack Obama îl asigură de tot sprijinul său pe premierul proaspăt desemnat  în Irak. Însă acest salut la adresa lui Haïdar al-Abadin sună ca un avertisment la adresa actualului premier Nuri al-Maliki. Anunţul-surpriză al preşedintelui Fuad Masum a fost bine primit şi imediat salutat de Barack Obama. “Azi, Irakul a făcut un pas promiţător”, a spus preşedintele american, care a explicat şi că a vorbit la telefon cu premierul desemnat ca să-l asigure de sprijinul său. În egală măsură însă, Obama a cerut tuturor liderilor politici irakieni “să lucreze paşnic în zilele următoare” şi să formeze cât mai rapid un guvern care să reprezinte interesele legitime ale tuturor irakieni şi care mai ales să poată uni ţara în lupta contra Statului Islamic. Acesta ar fi avertismentul implicit la adresa fostului şef de guvern.

Şi preşedintele francez François Hollande şi Recep Tayyip Erdogan, ales duminică la preşedinţia Turciei, l-au îndemnat pe noul premier irakian Haidar al-Abadi să formeze cât mai rapid un "Guvern de uniune naţională".

De asemenea, ei şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu "evoluţia situaţiei în Siria şi Irak, declarând că vor continua mobilizarea comunităţii internaţionale, cu scopul de a răspunde stării de urgenţă umanitară".

Hollande şi Erdogan "au subliniat că susţin eforturile preşedintelui irakian, Fuad Masum", a afirmat Preşedinţia franceză, după o întâlnire între cei doi lideri.

Nepăsarea Occidentului

Mulţi analişti vorbesc despre Irak ca despre un stat eşuat. Iar acest faliment, scrie „Liberation“ este şi cel al comunităţii internaţionale care din orbire, laşitate sau prostie acumulează de ani la rând greşeli în Orientul Mijlociu.

„Efervescenţa pe care o percepem în Europa şi Statele Unite în faţa avansului jihadiştilor din Irak ar fi fost bună pentru primele luni ale războiului civil din Siria, ar fi prevenit uciderea a zeci de mii şi ar fi preîntâmpinat apariţia Statului Islamic, mişcare extremistă sunită care ameninţă în prezent o bună parte a regiunii, din Liban până în Kurdistan. A fost însă nevoie ca această tragedie, care tot creşte de câteva luni, să îi afecteze pe creştini pentru ca preşedintele american să considere că Statele Unite nu îşi mai pot întoarce privirea de la atrocităţile comise de Statul Islamic. Niciodată nu e prea târziu, evident, dar acum e necesar ca ajutorul, oricare ar fi el, să nu rămână punctual şi izolat“, notează publicaţia.

„Întreaga comunitate internaţională, inclusiv ţările arabe, trebuie să pună umărul şi să creeze printre altele şi cadrul legal ca să evite greşelile trecutului. Prima pe lista de priorităţi este convingerea premierului Nuri al-Maliki să renunţe la putere pentru a evita un război între şiiţi ce ar fi mană cerească pentru extremiştii suniţi“, scrie editorialistul „Liberation“..

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite