Şefii Ligii Arabe, la Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita, o premieră absolută în istoria statului evreu, va avea loc în această săptămână O delegaţie a Ligii arabe va face în aceste zile o vizită de tatonare în Israel. Ştirea a

Vizita, o premieră absolută în istoria statului evreu, va avea loc în această săptămână

O delegaţie a Ligii arabe va face în aceste zile o vizită de tatonare în Israel. Ştirea a fost confirmată de oficialii israelieni, care au anunţat cu acelaşi prilej eliberarea a 250 de prizonieri palestinieni. Atât descinderea delegaţiei arabe, cât şi gestul de bunăvoinţă al statului evreu sunt menite, potrivit analiştilor, să-i întărească poziţia preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, în faţa Hamas, care controlează în prezent Fâşia Gaza.

Miniştrii de externe iordanian şi egiptean, Abdul-Ilah al-Khatib şi Ahmed Aboul Gheit, vor sosi joi la Ierusalim pentru a se întâlni cu omologul israelian Tzipi Livni şi cu premierul Ehud Olmert. Cei doi oficiali vor conduce delegaţia Ligii, cu misiunea de a relua discuţiile asupra iniţiativei de pace avansate de arabi. Planul prevede în primul rând recunoaşterea statului Israel de către toate ţările arabe, dar şi crearea unui stat palestinian şi retragerea israelienilor din toate teritoriile ocupate în 1967. "Este pentru prima dată când Liga arabă vine în Israel", a subliniat un oficial evreu. "De la crearea sa, organizaţia a fost ostilă Israelului, iar acum, pentru prima dată, îi vom arbora drapelul", a adăugat el, citat de AFP. Demersul spectaculos reprezintă un pas diplomatic important atât pentru Israel, cât şi pentru ţările arabe. Istoric vorbind, Liga arabă a avut, chiar de la înfiinţare, raporturi conflictuale cu statul evreu. Acum însă, cele 22 de membre al organizaţiei par să adopte o linie politică mai pragmatică, motivată şi de ascensiunea islamismului radical în regiune.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite