Vietnam-Afganistan-Ucraina. Noua faţă a războiului din estul Europei

FP România nr 41, fragment de copertă

Ar fi o eroare să ne grăbim să ardem cărţile despre învăţămintele campaniei din Afganistan. Principiile COIN ar putea decodifica şablonul operaţional folosit de Moscova pentru descompunerea Ucrainei, recomandând şi eventuala terapie. De Octavian Manea

Articol din ediţia FP România nr. 41 (august/ septembrie 2014)

Metodologia pe care Rusia o aplică astăzi în destabilizarea Ucrainei, cel puţin în stadiul actual, nu se încadrează în tiparul agresiunii clasice, prin mobilizarea de formaţiuni compacte de tehnică militară şi trupe care iau cu asalt teritoriul unui stat. Sigur, aceste elemente există, dar în coregrafia de background, masate la graniţă, mai degrabă ca mesaj politic pentru Occident. Pe scurt, „nu este invadarea Irakului, campania «Şoc şi groază», sau debarcarea din Normandia“, scria Anne Applebaum în Washington Post. Dimpotrivă, în avangarda acestui efort se află o întreagă infrastructură mai degrabă invizibilă, reunind combatanţi clandestini, fără însemne, care acţionează la adăpostul comunităţilor favorabile, miliţii etnice şi, desigur, nelipsitele forţe speciale. Componenta asimetrică, neliniară primează. În această optică, Vestul şi Kievul trebuie să se adapteze constrângerilor şi regulilor unui „război“ altfel. Este una dintre lecţiile învăţate de Statele Unite în Vietnam, când pentru multă vreme au tratat problema ca pe una tradiţională: „Una dintre cele mai importante lecţii operaţionale pe care le-am învăţat a fost aceea că în conflictele atipice – şi Vietnamul a fost cu siguranţă atipic pentru experienţa noastră – sunt necesare soluţii neconvenţionale. Am luptat în Vietnam ca şi cum am fi luptat cu ruşii pe câmpiile Europei Centrale, pentru un motiv foarte simplu: asta eram antrenaţi, echipaţi şi configuraţi să facem“, îşi aminteşte Robert Komer, arhitectul campaniei de neutralizare a infrastructurii underground a Vietcongului din zonele rurale. Ceea ce vedem astăzi în Ucraina, o reţea subterană de „activişti“ care presează pentru impunerea unui sistem de guvernare alternativ în regiunile proruse captive, a fost pentru mult timp şi faţa războiului din Vietnam. Tancurile şi formaţiunile convenţionale au apărut abia în ultima fază. Să nu uităm astfel că Vietnamul de Sud era un apendice teritorial al Nordului, la fel ca şi Estul Ucrainei faţă de Rusia, ambele cazuri oferind datele geografice ideale pentru alimentarea unor insurgenţe proxy. În cazul ucrainean, etapa agresiunii convenţionale s-ar putea să nu vină niciodată.

Privite în această perspectivă, prind contur aspecte deloc străine celor familiarizaţi cu istoria campaniilor de contrainsurgenţă. Rusia şi puterea interimară de la Kiev sunt angajate într-o bătălie pentru legitimitate în regiunile din Sud şi Est, altfel nucleul industrial al Ucrainei. Moscova înţelege în mod natural că cel mai important „câmp de bătălie“ nu este neapărat unul fizic, delimitat geografic, ci teritoriul simbolic - „inimile şi minţile“ localnicilor. „Cel mai important teatru de operaţiuni este mintea”, spune Jānis Bērziņš, cercetator la Academia Naţională de Apărare din Letonia. De câteva luni bune, Moscova domină fără rival campania pentru „inimi şi minţi“ din estul Ucrainei, demonstrând că cele mai eficiente arme din acest război nu trag. Propaganda lucrează la intensitate maximă, zi şi noapte, în regim nonstop, speculând clivajul est-vest, diabolizând centrul şi alimentând separatismul periferiilor regionale. În acest context, chiar se vorbeşte despre o „nouă generaţie de război”, unde accentul cade pe capacitatea de a influenţa, mobiliza şi controla cognitiv teritoriul simbolic. „Cuvântul cheie este cel de influenţă. Din moment ce rolul forţelor militare grele este minimizat, forţele civile voluntare capătă un rol cheie în a pregăti terenul pentru intervenţie. Comunicarea strategică are rolul fundamental de a stimula actorii civili să ia iniţiativa, înlocuind astfel tot ceea ce ar fi trebuit făcut prin mijloace militare tradiţionale”, ne-a spus Bērziņš. Pentru veteranii campaniei din Afganistan aceasta este o imagine profund familiară: „Pentru a triumfa într-o campanie de contrainsurgenţă, totul depinde de capacitatea de a câştiga argumentul pentru minţile populaţiei. În esenţă totul se reduce la potenţialul de a influenţa multiple segmente de public ţintă”, ne explica, în altă ediţie a FP România, generalul britanic Nick Carter, unul dintre comandanţii regionali ai ISAF.

Desigur cărţile sunt departe de a fi făcute. Niciuna dintre părţi nu are luxul de a ignora realitatea din spatele celebrului dialog dintre Napoleon şi fratele său Jérôme, incapabil să facă faţă unei revolte: „Pentru Dumnezeu, foloseşte-ţi baionetele!“, i-ar fi transmis Napoleon. Răspunsul: „Cu baionetele poţi face orice, mai puţin să te aşezi pe ele.“ Cu alte cuvinte, forţa nu poate fi reconvertită instant în capital de legitimitate. Iar astazi Kievul îşi foloseşte din plin baionetele.

Istoria campaniilor din trecut ne arată că insurgenţa este o competiţie de guvernare. În prima linie se află funcţionarii administraţiei, experţii în dezvoltare, furnizorii de servicii. „Într-o campanie COIN rezultatul nu va fi determinat de operaţiuni militare, ci de stabilitatea politică şi dezvoltarea economică, care vor apărea în timp, pe fondul securităţii oferite de forţele locale. Înţelegerea faptului că succesul în aceste eforturi depinde de o formulă cuprinzătoare, de tipul whole of government este esenţială pentru succesul pe termen lung”, ne-a spus generalul John Allen, fost şef al ISAF. În Ucraina, Moscova speculează realităţile unui stat putred, disfuncţional, perceput ca ilegitim, cu instituţii găunoase, ineficiente, măcinate de corupţie şi de loialităţi incerte. Structural, mediul prezintă condiţii de laborator ideale pentru a prepara o insurgenţă. Între timp, separatiştii fac tot ce le stă în putinţă să decupleze sud-estul Ucrainei de Kiev. Sunt sistematic vizate centrele gravitaţionale care exprimă instituţional aceste legături: primării, clădiri regionale, aeroporturi. În sud-est, Ucraina începe tot mai mult să semene cu un „stat eşuat“, în descompunere, unde centrul este incapabil să-şi controleze teritoriul. Birocraţiile administrative şi, în general, textura instituţională formală sunt paralizate şi nu mai răspund la comenzi. Sub emblema noilor Republici Populare din Doneţk şi Lugansk apare chiar o întreagă infrastructură de guvernare underground, paralelă Kievului, pregătind terenul pentru o redesenare a hărţii politico-administrative a Ucrainei. „Putin nu urmăreşte cu prioritate obiective teritoriale. Mai degrabă vrea să se asigure că dacă Ucraina nu se va mai afla sub influenţa Rusiei, atunci nimeni nu va fi capabil să guverneze Ucraina. Vrea să o facă neguvernabilă”, ne-a transmis politologul bulgar Ivan Krastev. Probabil staţia terminus este un fel de Bosnie a străinătăţii apropiate, „o federaţie haotică, unde regiunile sunt lăsate să-şi urmeze preferinţele geopolitice şi culturale”, crede Krastev. De fapt, se implementează un principiu de manual, în cuvintele lui Bernard Fall, el însuşi un insurgent educat în tacticile gherilelor maoiste din anii ‘50-‘60: „O ţară nu e subminată prin luptă, ci prin colapsul administraţiei.“

Şi totuşi nu înseamnă că Europa, America sau NATO trebuie să poarte „războiul” pentru guvernarea Ucrainei în locul Kievului. Intervenţia Vestului se poate face şi altfel, indirect (imaginea de fond ar fi cea a unui Edward Lansdale sau T.E. Lawrence), cu accent pe (re)construcţia („re-building”), ranforsarea („enabling”) si asistenţa unor sectoare strategice pentru capacitatea de guvernare a Ucrainei. De-altfel, intervenţiile recente din Balcani, dar mai ales cele din Sierra Leone, Columbia, Filipine, iar în trecut în El Salvador (anii ‘80) sau Dhofar (anii ‘60-‘70), arată un astfel de tipar operaţional. Campania afgană, cu toate limitele sale, a resocializat Vestul în astfel de practici operaţionale. 

Octavian Manea este editor contributor la FP România – anul trecut a finalizat un master Fulbright în studii de securitate la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs din Syracuse, Statele Unite.