Interviu realizat de Guntars Grinums pentru Defence Matters.
 
Aţi fost foarte aproape de nucleul decizional al administraţiei Obama. Continuă administraţia preşedintelui Trump politicile adoptate atunci sau a schimbat considerabil perspectiva?
 
Un palier al noii administraţii care s-a schimbat destul de mult, ţine de dorinţa preşedintelui de a se înţelege mai bine cu Rusia. Mai mult, el încă nu vrea să recunoască rolul dăunător pe care Rusia l-a jucat atunci când a intervenit în alegerile din SUA. Asta cu siguranţă este o schimbare de retorică şi discurs, dar dincolo de acest aspect încă vad destul de multă continuitate.
 
Desigur, angajamentul Statelor Unite faţă de prezenţa înaintată consolidată pe Flancul Estic rămâne o prioritate, iar Pentagonul continuă să susţină această misiune în bugetul său. Există fonduri semnificative pentru a menţine această prezenţă şi fiecare semnal dat de armata noastră, de conducerea Pentagonului este pentru menţinerea acestei direcţii. Totodată există mult sprijin printre republicanii si democraţii din Congres, dar şi în guvern pentru o prezenţă militară americană robustă în această regiune. Scepticismul profund faţă de Rusia rămâne. Din nefericire, preşedintele este în afara consensului majoritar al Washingtonului privind Rusia.
 
Există cu siguranţă constrângeri asupra puterii oricărui preşedinte, dar totuşi el are pârghii destul de puternice. Pe chestiunea Rusiei, am văzut în cursul preşedinţiei Trump cum Congresul SUA a impus sancţiuni semnificative asupra Moscovei, context în care administraţia a încercat să convingă Congresul să nu le adopte. Iar atunci când vine vorba despre bugetul privind prezenţa noastră militară, mă aştept la o continuitate. Dar cu siguranţă acest preşedinte încearcă să aibă o relaţie mai bună cu Putin. De fapt îl admiră pe Putin. Manifestă multe tendinţe putiniste din perspectiva stilului său de conducere. Este un test pentru sistemul nostru iar până acum pot spune că sistemul a funcţionat, fie că este vorba de Congres, de presă sau de comunitatea strategică din Washington.
 
Auzim adesea că NATO trebui să facă mai multe în zona Baltică şi Polonia. Ce anume ar trebui să facă?
 
Cu siguranţă, acest lucru ar putea începe cu o suplimentare a forţelor şi a echipamentului prepoziţionat în regiune. Ştiu că Statele Unite au analizat cu multă atenţie dispozitivul dislocat aici. Există, de asemenea, întrebarea dacă ar putea exista baze permanente. Prezenţa americană persistentă aici va rămâne pentru o lunga perioadă. Dar ideea de a o permanentiza este dificilă – iar asta nu are nimic de-a face cu Rusia sau cu angajamentul Statelor Unite faţă de ţările baltice – ci ţine de dimensiunea bugetului apărării şi de necesitatea de a închide câteva baze pe teritoriul Statelor Unite. Astfel, ar fi greu de justificat politic deschiderea unor baze noi folosind fondurile economisite prin închiderea unor baze de pe teritoriul SUA.
 
Primeşte securitatea statelor baltice suficientă atenţie în Statele Unite?
 
Regiunea baltică primeşte o atenţie deosebită din partea experţilor în securitate euro-atlantică. Din păcate, în interiorul acestei administraţii, dar şi pe fondul scandalului permanent din jurul lui Trump sau a tulburărilor din întreaga lume, în general, acest colţ al lumii primeşte mai puţină atenţie decât poate merită. Spaţiul baltic a revenit în atenţie recent doar datorita exerciţiului Zapad. Însă realitatea este aceea că Statele Unite, Marea Britanie şi, probabil, Germania se vor concentra mai mult pe interior în următorii ani din cauza politicii şi a incertitudinilor interne. Liderilor le este tot mai greu să aloce timpul şi atenţia necesare provocărilor de aici. 
 
Poate o eventuală escaladare a crizei din Coreea de Nord să deturneze atenţia dinspre regiunea noastră?
 
Da. Această criză face parte din turbulenţele globale despre care vorbeam şi chiar vedem un război al cuvintelor între Statele Unite şi Coreea de Nord care ar putea degenera. Există, totodată, semne de întrebare cu privire la poziţia administraţiei Trump pe chestiunea acordului nuclear cu Iranul. Dacă se va retrage din acel acord nuclear, atunci vom vedea prăbuşirea unui consens diplomatic care s-a coagulat pentru a pune sub control ambiţiile nucleare ale Iranului. Deci, sunt multe crize care ar putea distrage atenţia.
Preşedintele Trump este în afara consensului majoritar al Washingtonului privind Rusia.
Nu există nicio îndoială că Beijingul este principalul actor în criza nord-coreeană şi că soluţia crizei va trebui să treacă prin China. Şi asta este, desigur, ceea ce administraţiile au încercat să facă - să pună mai multă presiune asupra Chinei, astfel încât, la rândul său, să amplifice presiunea asupra Coreei de Nord. Şi Rusia este un jucător, dar nu unul foarte decisiv. Dintre ţările care fac parte din formatul celor şase - SUA, Coreea de Nord, Rusia, Japonia, China şi Coreea de Sud - Rusia este cea mai puţin activă dintre ele. 
 
Au creat SUA instrumente de contracarare a atacurilor Moscovei asupra valorilor occidentale?
 
Prioritatea noastră este ridicarea gradului de conştientizare faţă de existenţa acestei ameninţări. Organizaţia la care lucrez, German Marshall Fund, a lansat anul acesta o iniţiativă numită Alianţa pentru Securizarea Democraţiei, care este un efort de a urmări, monitoriza şi dezvălui actorii sprijiniţi de Rusia pe Twitter precum şi „boţii“ care ajută la diseminarea disensiunilor şi la amplificarea incertitudinilor din sistemul nostru politic. Este un demers care a generat multă atenţie în Statele Unite şi este o formă de a expune ce face Rusia, contribuind la ridicarea gradului de conştientizare al cetăţenilor.
 
Astfel, demonstrăm existenţa unor legături între anumite dezbateri din Statele Unite şi efortul Rusiei de a alimenta aceste dezbateri, pe chestiunea relaţiilor rasiale de exemplu. Rusia a fost foarte activă în aceste dezbateri. Fără îndoială că împreună trebuie să construim o mai mare rezilienţă în Statele Unite şi în Europa la astfel de ameninţări. Companiile media, cele de tehnologie sau cele precum Google, Facebook sau Twitter sunt atent monitorizate în Statele Unite pentru a înţelege modul în care platformele lor sunt folosite de Rusia. 
 
Vestul este contestat de regimul putinist, nu de poporul său. Mai este Vestul capabil să influenţeze poporul rus?
 
Am văzut indicatori în ultimii ani care arată nemulţumirile din interiorul Rusiei, inclusiv faţă de regimul lui Putin. Vedem tot mai multe proteste publice, dar este foarte greu de văzut cum lucrurile s-ar putea schimba semnificativ atâta timp cât Putin se află la putere. Din perspectiva SUA, noi dorim să sprijinim promovarea valorilor liberale în Rusia, dar acesta este un domeniu în care este mult mai dificil de acţionat astăzi cu noul preşedinte american care împărtăşeşte multe dintre valorile lui Putin. America a redus accentul pe care îl punea în efortul de promovare a democraţiei. 
 
Este situaţia din Ucraina mai aproape de soluţionare?
 
Cred că ne îndreptăm în direcţia cea bună. Ucraina este astăzi semnificativ mai aproape de UE, NATO şi SUA decât a fost vreodată. Ucraina are încă de înfruntat provocări enorme - fie că este vorba de teritoriile ocupate, de eforturile Rusiei de a o submina sau de corupţia din interior care generează tot mai multă atenţie. Rămân relativ optimist cu privire la direcţia Ucrainei inclusiv din perspectiva relaţiilor pe care SUA şi Ucraina le-au dezvoltat din 2014. 
 
Este procesul decizional al NATO suficient de rapid, având în vedere viteza cu care se poate adapta Rusia la noile situaţii?
 
Cred că este încă prea lent. NATO a demonstrat că este capabilă să ia decizii rapide. De exemplu, în 2014, după anexarea ilegală a Crimeii şi atunci când Rusia a intervenit în Ucraina, NATO a luat unele decizii destul de repede pentru a suplimenta poliţia aeriană din zona baltică şi de a iniţia fluxul de forţe din această parte a lumii. Dar, dacă o comparăm cu capacitatea Rusiei de a mobiliza şi de a desfăşura forţe în teren, alianţa este încă prea lentă. NATO rămâne o organizaţie bazată pe consens. Este nevoie de toţi aliaţii pentru a decide o acţiune. S-au făcut câteva progrese, dar Alianţa nu este atât de performantă pe cât s-ar dori.
 
Poate implicarea Rusiei în politica internă a membrilor NATO să încetinească şi mai mult alianţa?
 
Obiectivele lui Putin vizează în mod evident o relaţie transatlantică încordată, cetăţeni care pun la îndoială valoarea NATO, aliaţi care pun sub semnul întrebării angajamentul SUA faţă de NATO. Asta vrea Putin, iar actuala administraţie americană i-a oferit o mulţime de victorii fără ca el să facă foarte mult. Cu toate acestea, cred că în cele din urmă preşedintele s-a poziţionat corect faţă de articolul 5, proiectând nuanţele potrivite în relaţia transatlantică - deşi încă rămân multe îndoieli. Va dura ceva timp până când această administraţie îşi va reface credibilitatea. Acestea fiind spuse, este bine că Statele Unite îşi menţin prezenţa aici şi cred trebuie să ne concentrăm pe ceea ce fac SUA. Pe de altă parte, Rusia reuşeşte în demersul de a-i face pe oameni să se îndoiască de puterea alianţei transatlantice. 
Obiectivele lui Putin vizează în mod evident o relaţie transatlantică încordată, cetăţeni care pun la îndoială valoarea NATO, aliaţi care pun sub semnul întrebării angajamentul SUA faţă de NATO.
Ar putea genera şi beneficii o relaţie prietenoasă între preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei?
 
Cred că relaţia dintre Trump şi Putin este mai caldă decât relaţia lui Putin cu oricare alt preşedinte american. Dar nu am văzut lucruri care să indice că Trump va încerca foarte mult să aibă efectiv o relaţie bună. De exemplu, nu l-a invitat pe Putin la Washington.
 
O altă chestiune pe care o văd ca o constrângere asupra acestor relaţii este direcţia sau domeniile parteneriatului SUA-Rusia în care Rusia ar putea ajuta cu adevărat Statele Unite. Este uşor de văzut cum ar putea Rusia să ajută fără sa facă anumite lucruri. Dar altfel, Rusia nu este un factor decisiv în rezolvarea multor probleme. Nu vrem ca Rusia să destabilizeze Europa, am dori ca Rusia să nu fie atât de prietenoasă cu Iranul şi nu vrem ca Rusia să facă ceea ce face în Siria. Dar ideea că există un mare potenţial pentru cooperarea în domeniul luptei împotriva terorismului... pur şi simplu nu o văd.
Singurul mod în care Putin concepe ideea unor relaţii bune cu noi este dacă Statele Unite se vor retrage din Estul Europei sau ar închide uşa extinderilor viitoare ale NATO.
Dacă ne uităm în trecut la administraţia Obama şi la realizările esenţiale ale acelei perioade, au existat obiective concrete de politică externă care au fost îndeplinite - securitatea nucleară, culoarele de realimentare din Afganistan sau sancţiunile privind Iranului. Statele Unite nu au fost nevoite să renunţe la nimic pentru a obţine cooperarea Rusiei. Apoi am rămas cumva fără nişe concrete pe care să putem colabora şi asta ne spune ceva despre slăbiciunea Rusiei. Aşadar, chiar dacă Trump vrea într-adevăr o relaţie bună cu Rusia, nu ştiu realist cum ar arăta o astfel de cooperare.
 
În plus, singurul mod în care Putin concepe ideea unor relaţii bune cu noi este dacă Statele Unite se vor retrage din Estul Europei sau ar închide uşa extinderilor viitoare ale NATO. Nu cred ca Statele Unite vor face asta. Trump s-ar putea gândi la multe lucruri, dar nu cred că sistemul l-ar lăsa. Această preşedinţie este un test pentru sistemul nostru constituţional, aşa cum nu a mai fost testat timp de 40 de ani de la Watergate.
 
Rămâne Trump preşedinte pentru tot mandatul?
 
Eu aşa cred, dar alegerile pentru Congres de anul viitor sunt foarte importante pentru că, dacă democraţii îşi vor redobândi una dintre camerele Congresului, atunci va exista o presiune mult mai mare asupra administraţiei. Dar trebuie să pornim de la presupoziţia că preşedintele se va afla în funcţie pentru un mandat complet şi chiar că va candida pentru realegere. Cred că există un lucru pe care oamenii l-au învăţat despre Donald Trump - cu siguranţă nu-l subestimaţi politic!
 
Derek Chollet este vicepreşedintele executiv al US German Marshall Fund şi fost oficial în Departamentul Apărării în timpul administraţiei Obama.