VIDEO 45 de ani de la la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia

Tancurile sovietice în Praga, în 21 august 1968

La 19 august 1968, Kremlinul a decis să înăbuşe Primăvara de la Praga. În noaptea de 20 spre 21 august, trupe sovietice şi ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia: R.D.G, Polonia, Ungaria şi Bulgaria, au pătruns în Cehoslovacia, pentru a pune capăt procesului de reforme iniţiat de noua conducere cehoslovacă în frunte cu Alexander Dubcek.

Criza economică de amploare izbucnită în Cehoslovacia la mijlocul anilor 60 a dus la înlocuirea, în fruntea Partidului Comunist, a lui Antonin Novotni cu Alexander Dubcek, o personalitate carismatică, a cărui viziune asupra societăţii era mult diferită de a mult mai dogmaticului său predecesor. În aprilie 1968, Dubcek a lansat un program de reforme sociale şi politice, urmărind prin aceasta însănătoşirea climatului economic al ţării.

Presa se bucura acum de o mai mare libertate şi se întrezărea posibilitatea unei guvernări pluripartinice, precum şi intenţia federalizării Cehoslovaciei. Asemenea iniţiative nu puteau fi trecute cu vederea de către conservatorii de la Kremlin, după  Hrusciov. Exemplul cehilor era periculos, pentru că putea să se exinindă şi la alte ţări din lagărul comunist şi, mai grav, putea inspira mişcări secesioniste chiar şi republicile din componenţa Uniunii Sovietice, în primul rând în Ucraina.

Sovieticii nu uitaseră incidentele grave din 1956, din Ungaria, şi nu voiau să mai scape situaţia de sub control. Dubcek a înţeles foarte bine pericolul la care se expunea şi a încercat să adopte o poziţie moderată. Dar, odată pornit, valul entuziasmului popular era greu de domolit. În presă au început să apară atitudini antisovietice, social-democraţii au început să se organizeze într-un partid separat de comunişti.  Îngrijoraţi, conservatorii din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac au cerut intervenţia Moscovei, care şi-a trimis reprezentanţii la negocieri cu autoritatile cehoslovace, în iulie, la Cierna nad Tisou. La discuţiile ce au avut loc, Dubcek a încercat să apere programul să de reforme, reafirmându-ş devotamentul total faţă d cauza comunismului, dar a fost în zadar.

România sfidează Moscova şi condamnă dur intervenţia

România a refuzat să participle la această invazie, ba mai mult a condamnat-o prompt, în termeni vehemeţi. În dimineaţa zilei de 21 august, în fata sediului C.C. al fostului P.C.R. s-a adunat o mulţime impresionantă.Nicolae Ceauşescu a rostit o cuvântare în care a calificat pătrunderea trupelor celor cinci state socialiste în Cehoslovacia drept „o mare greşeala şi o primejdie gravă“, subliniind „că nu există nici o justificare şi nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc“.

Pericolele la care s-a expus Bucureştiul

Atunci s-a vehiculat ideea că sovieticii ar fi încercat să invadeze şi România, pentru a-I da o lecţie. Conducerea de la Bucureşti luase în calcul eventualitatea unei confruntări armate, lucru demonstrat atât de decizia de a se trece la înfiinţarea gărzilor patriotice, cât şi de întalnirea avută cu liderul iugoslav, Tito, la Vârseţ (24 august), pentru discutarea eventualităţii unei retrageri a armatei române în Iugoslavia, spun istoricii români.

În memoriile fostului preşedinte american Johnson, ca şi în cele ale lui Anatoli Dobranin, ambasadorul sovietic la Washington, nu găsim nici o referire la discursul rostit de preşedintele SUA, în localitatea Antonio, discurs în care ar fi dat un avertisment voalat Uniunii Sovietice în privinţa „câinilor războiului“ (dogs of war), pe care ea ar fi putut să-i trimită URSS împotriva României.

În memoriile lui Dobranin acesta relatează că, la 20 august, a transmis lui Johnson o comunicare din partea guvernului sovietic destinată guvernului american, în care explica de ce Uniunea Sovietică este „constransă“", împreună cu partenerii ei din Pactul de la Varşovia să salveze regimul din Cehoslovacia. La 23 august - relatează Anatoli Dobranin - Dean Rusk, secretarul de Stat al SUA, l-a întrebat pe neaşteptate dacă urmează  României.

Este prima dată - la 23 august 1968 - când se pune problema posibilei invadări a Romaniei. Americanii primiseră informaţii că au loc mişcari de trupe sovietice la frontiera Româiei şi circulau zvonuri că Uniunea Sovietică va invada Romania şi că face presiuni pentru schimbarea lui Nicolae Ceauşescu din postul de secretar general al Partidului. La 28 august, în cursul unei noi intrevederi, Dean Rusk i-a comunicat lui Dobranin că guvernul american avea informaţii despre concentrări de trupe sovietice la frontiera cu România precum şi alte indicii despre o invazie iminenta.

 „În numele întregii omeniri - a spus Rusk - vă rugam să nu faceţi aceasta, deoarece urmările sunt greu de prevăzut“. În urma acestui avertisment, la 31 august, Dobranin i-a comunicat lui Rusk că informaţiile privind intenţiile URSS de a invada România şi de a întreprinde acţiuni în Berlinul Occidental erau lipsite de temei, scrie istoricul Florin Constantiniu.  Pe atunci, Nicolae Ceauşescu era bine văzut de Occident. Documente date recent publicităţii sugerau că forţele NATO fuseseră puse în stare de alertă, că americanii au trimis trupe suplimentare în Europa, că au întărit garnizoana Berlinului şi se pregăteau să extindă ajutorul militar acordat Iugoslaviei, dacă Tito le-ar fi cerut-o, că au adus mai multe nave militare în Mediterana.


Invadarea Cehoslovaciei, povestită de un journalist rus

Vladlen Krivoşeev se afla în august 1968 la Praga, în calitate de corespondent al ziarului sovietic „Izvestia“ El povesteşte pentru Vocea Rusiei: „în noaptea de 20 spre 21 august mă aflam la redacţie pentru că trebuia să termin urgent un articol despre cum se îndeplinesc comenzile sovietice în întreprinderile cehoslovace. Şi deodată primesc un telefon: a sunat adjunctul redactorului şef de la Rude Pravo, Zdenek Hoieni, cu care eram prieten. „Ştii, ai voştri sunt deja aici”. Nu mi-a venit să cred, am crezut că ameninţarea cu introducerea de trupe este absurdă. Iar el mă sună din nou: „Ascultă ce larmă e”.

 Deschid ferestrele, cerul este agitat: la fiecare 30 de secunde, în direcţia aeroportului Ruzyne se deplasează avioane Il. Dau drumul la radio şi aud vocea îngrijorată a crainicului de la radio Praga: „Toţi cei care nu dorm treziţi-i pe cei care dorm. Urmează un comunicat guvernamental important. Încălcând acordul de colaborare, trupele URSS şi ale Tratatului de la Varşovia au trecut frontiera Cehoslovaciei…”.

Iar dimineaţă, sub fereastra redacţiei am văzut un tanc. Stătea exact pe liniile de tramvai. Mi-am spus în gând: „De ce trebuia să-l pună pe liniile de tramvai, doar împiedică circulaţia”. Pe străzi se adunaseră mulţi oameni, care erau foarte indignaţi. Însă, iniţial, nici măcar nu le-a trecut prin minte gândul că ar fi vorba de o ocupaţie. Cetăţenii încercau să le explice soldaţilor, care îşi scoteau capurile din tanc, unde cred că era insuportabil de cald în acea zi de august, că la ei viaţa e paşnică şi nu era nevoie să vină. Şi eu am vorbit cu tanchiştii noştri.

Am fost uimit. Unul dintre ei credea că sunt în Germania. Altul a spus că a venit să-i apere pe cehi de nazişti, care vor să ocupe Cehoslovacia. Într-un cuvânt, repetau prostii propagandistice. Iar în ochii soldaţilor noştri se citea mirarea. Ei vedeau un oraş frumos, oameni îmbrăcaţi bine, vitrine pline de mărfuri şi alimente, care atunci nu erau în URSS…”.

Sfărşitul „Primăverii de la Praga“

7000 de tancuri ruseşti au patruns în Cehoslovacia şi 500.000 de soldaţi, majoritatea sovietici. În urma confruntărilor, 72 de cehi au fost ucişi iar Dubcek, arestat şi dus la Moscova. În locul a fost instalat un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate pâna atunci. Aşa a fost înăbuşită „Primavara de la Praga“.