Summit-ul de la Valletta: responsabilitate comună, provocări şi oportunităţi

În perioada 11-12 noiembrie s-a desfăşurat la Valletta (Malta) un summit internaţional pe tema migraţiei. Organizat în urma apelului lansat în luna aprilie de Consiliul European, evenimentul de la Valletta a reunit peste 60 de şefi de stat şi de guvern din ţări europene şi africane,

înalţi oficiali europeni, reprezentanţi ai Comisiei Uniunii Africane, Comisiei Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest, Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi ONU.

Încercând să valorifice experienţa formatelor de cooperare existente în domeniul migraţiei între Europa şi Africa – precum Procesul de la Rabat, Procesul de la Khartoum şi Dialogul UE-Africa privind Migraţia şi Mobilitatea – discuţiile s-au concentrat pe 5 teme majore, care se regăsesc şi în declaraţia finală şi planul de acţiune elaborate la sfârşitul reuniunii: identificarea şi înlăturarea cauzelor care au generat valul migraţionist fără precedent; asigurarea rutelor de migraţie legală; protecţia migranţilor şi a solicitanţilor de azil, în special a grupurilor vulnerabile; prevenirea şi combaterea exploatării şi a traficului de fiinţe umane; lărgirea şi îmbunătăţirea cadrului de cooperare în ceea ce priveşte procedurile de returnare şi readmisie a migranţilor ilegali.

Reuniunea de la Valletta a urmărit să aducă o serie de schimbări atât la nivel conceptual, cât şi în plan operaţional în ceea ce priveşte criza migraţiei şi modalităţile de gestionare eficientă a acesteia. Conceptul-cheie al reuniunii a fost acela de responsabilitate comună, însemnând că migraţia reprezintă o problemă globală, nu doar a câtorva state din interiorul UE, a Europei sau a Africii, iar răspunderea pentru gestionarea acesteia aparţine deopotrivă ţărilor de origine, de tranzit şi de destinaţie. În acest context, se impune revitalizarea şi extinderea dialogului UE-Africa pentru asigurarea păcii, stabilităţii şi dezvoltării economice care să ducă la limitarea sau chiar stoparea fluxului de migranţi. Au fost astfel conturate două direcţii principale de acţiune: pe de o parte, investiţii masive în politici şi programe de dezvoltare la nivel naţional şi regional, care să creeze oportunităţi economico-sociale şi să contribuie la îmbunătăţirea actului de guvernare şi respectarea statului de drept în ţările de origine, iar pe de altă parte, asistenţă pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor, înlăturarea focarelor de instabilitate, combaterea radicalismului şi a extremismului şi respectarea drepturilor omului.

Dezbaterile au relevat o serie de disensiuni în ceea ce priveşte o nouă abordare în plan operaţional. Propunerile care vizează concentrarea eforturilor comune pe dezvoltarea sustenabilă, care ar contribui la reducerea tendinţelor migraţioniste în ţările de origine, şi de a diminua gradual asistenţa umanitară care rezolvă anumite probleme pe termen scurt, dar nu înlătură cauzele fenomenului, nu sunt unanim acceptate nici măcar în interiorul UE. Datorită afluxului de refugiaţi fără precedent şi a deficienţelor instituţionale şi logistice care îngreunează procesul de asimilare a acestora de către societăţile din ţările de destinaţie, majoritatea instituţiilor şi guvernelor europene alocă cele mai mari fonduri gestionării situaţiilor de criză şi a urgenţelor, acţionând încă reactiv. Capacitatea unor state africane de a controla fluxurile migraţionale sau disponibilitatea acestora de a primi înapoi migranţii ilegali sunt extrem de limitate, unii lideri europeni propunând condiţionarea acordării asistenţei  financiare de îndeplinirea acestor cerinţe.

Planificarea de acţiuni şi alocarea de resurse pe termen mediu şi lung va însemna, de fapt, trecerea la o nouă etapă, în care ponderea va reveni creşterii rezilienţei şi prevenirii situaţiilor de criză prin implementarea strategiilor şi programelor de dezvoltare, care să completeze dialogul la nivel politic. Un prim pas în acest sens a fost făcut la Valletta prin lansarea de către Comisia Europeană a Fondului Fiduciar de Urgenţă pentru Africa (EU Emergency Trust Fund), în valoare de 1,8 miliarde de euro (suma putând să fie majorată ulterior prin contribuţiile statelor membre), destinat dezvoltării statelor africane, astfel încât acestea să devină atractive pentru proprii cetăţeni, ducând în cele din urmă la stoparea fluxului migraţional.

De altfel, ideea asistenţei financiare pentru dezvoltare nu este nouă, UE fiind cel mai mare donator pentru Africa, având o contribuţie de aproximativ 20 de miliarde de euro anual. Iniţiativa lansată la Valletta pune însă un accent mai mare pe crearea pârghiilor economice şi sociale necesare dezvoltării societăţii (de exemplu, crearea oportunităţilor de angajare pentru populaţia locală) şi pe creşterea responsabilităţii guvernelor africane în gestionarea uneia dintre cele mai mari crize la nivel mondial. În acelaşi timp, această iniţiativă susţine o altă idee care a fost relevată în cadrul summit-ului şi anume că migraţia nu înseamnă doar provocări, ci şi oportunităţi de dezvoltare. Pentru a fi valorificate, este însă nevoie de mecanisme funcţionale care să garanteze legalitatea şi siguranţa mobilităţii resursei umane. De asemenea, este necesară o schimbare fundamentală de mentalitate în ceea ce priveşte poziţionarea statelor europene faţă de Africa, în sensul schimbării modelului de dezvoltare gândită din exterior cu unul adaptat nevoilor specifice ale ţărilor africane şi prin implicarea resurselor interne, inclusiv umane.

Desfăşurată pe fondul îngrijorării crescânde faţă de tensiunile din Balcani generate de afluxul de refugiaţi, dar şi sub presiunea iernii care se apropie punând în pericol viaţa a mii de imigranţi care trăiesc în prezent în condiţii improprii, reuniunea de la Valletta confirmă încă o dată nevoia de acţiuni conjugate, pe paliere multiple şi cu implicarea tuturor statelor vizate, fie ele de origine, de tranzit sau destinaţie. Felul în care va fi soluţionată această criză va avea consecinţe în planul relaţiilor internaţionale, greu de evaluat în acest moment, motiv pentru care subiectul va rămâne încă mult timp o prioritate pe agenda internaţională.