Repoziţionarea blocurilor politico-militare: doar războiul vorbelor?

Ne întoarcem oare la încordarea specifică Războiului Rece, cu subsecventele sale bătălii ideologice şi, mai ales, cu o repornire deja anunţată a cursei înarmărilor şi repoziţionării forţelor militare pe axa Est-Vest? Cu ce riscuri? Cine urmează să le plătească?

Iată o hartă care spune mai mult decât mii de cuvinte, căci aceasta este formula actuală în care se pune problema supravieţuirii întregii structuri de putere, politică, economică, de alianţe, de după cel de-al Doilea Război Mondial; se redefineşte în acest moment raportul de forţe care pe care s-a structurat dialogul de până acum între spaţiul euro-atlantic şi cel eurasiatic.

Poziţiile marilor actori au evoluat spectaculos în mai puţin de un deceniu, de la perioada deschiderii unor linii de cooperare reale şi instituţionalizate între NATO şi Federaţia Rusă (dar şi, în paralel, între UE şi Rusia), până la actuala tensiune care urcă exponenţial, totul culminând cu declaraţia de ieri a Secretarului General al NATO privind viitoarea întărire a structurilor NATO amplasate pe flancul de est al Alianţei ca răspuns la ameninţările directe reprezentate de mişcările recente ale Rusiei.

Nu cu mult în timp în urmă (dar înainte de criza din Ucraina), un document foarte interesant era publicat pe un site specializat francez, prezentând cele trei opţiuni posibile „scenarii de evoluţie unilaterală” ale devoltării poziţiei NATO:

1. Scenariul status quo; rămâne modalitatea firească de evoluţie pe termen scurt datorită caracterului politic sensibil al subiectului şi al motivaţiei imediate pentru o formulă de retragere. Nu este o întâmplare că expresiile cele mai des întâlnite la NATO atunci când se evocă tema armelor non-strategice în Europa sunt „Let sleeping dogs lie” sau „Don’t rock the boat”...dar, pe termen mediu, lucrurile ar putea evolua în alt mod.

2. Scenariul „renaşterii”; s-ar putea realiza în urma apariţiei unei ameninţări militare semnificative în zona de vecinătate a Europei (Rusia, Iran). Scenariul acesta s-ar putea concretiza printr-o decizie deliberată de reînnoire a „flotilei nucleare” a NATO odată cu ajungerea sa la termenul de expirare (începutul deceniului viitor), începerea studiilor privind înlocuirea bombei B-61 cu o rachetă aeropurtată şi, în cazul unei ameninţări ruse, repunerea în cauză a principiului celor„Trei NU“ (în consecinţă, apare posibilitatea refolosirii fostelor baze pentru armament nuclear ale Pactului de la Varşovia)

3. Scenariul „declinului asimetric”; ar presupune o continuare a mişcării de declin a dispozitivului nuclear al NATO fără compensarea aşteptată din partea rusă...ceea ce ar putea deveni realitate în trei formule:

    a. Continuarea reducerii numărului de ţări cu baze unde se află armament nuclear (suprimarea bazelor americane din Belgia, Olanda, Germania şi Turcia), rămânând active doar cele din Italia şi Marea Britanie.

     b. „semi-denuclearizarea” NATO odată cu încetarea sistemului de riscuri şi responsabilităţi partajate. Concret: încheierea rolului nuclear a puterilor aliate cu menţinerea rolului nuclear al USAF sau, invers, încetarea implicării nucleare a americanilor şi menţinerea celui al europenilor

    c. denuclearizarea completă a NATO. Posibilă în cazul aplicării unei noi norme internaţionale privind non-proliferarea destinată limitării riscurilor ca actuala postură a NATO să fie imitată pe viitor de unul sau mai multe state. O asemenea acţiune normativă ar putea fi de ordin minimalist (fără arme nucleare pe teritoriul unei ţări non-nucleare)  ceea ce ar permite staţionarea de armament nuclear american pe teritoriul britanic sau maximalistă (fără arme nucleare pe teritoriul altei ţări). 

Evident, răspunsul este acum dat.

Ceea ce este interesant de văzut este dacă noua mişcare de întărire a flancului estic al Alianţei va duce şi la apariţia de noi elemente de sprijin logistic care să dubleze proiecţia scutului anti-rachetă, acum cu o posibilă valoare defensivă şi în raport cu mişcări ofensive ruse. Iată, în acest moment, cum arată harta amplasării elementelor scutului care trebuie să devină pe deplin operaţional până în 2018.

Cu o atenţie deosebită, până acum, pentru statele baltice...

...dar, în noul context, cu o extensie previzibilă de activitate şi implantare operaţională pe tot flancul de est, cu o atenţie deosbită spre arealul Mării Negre, devenit, în doar câteva săptămâni, unul dintre locurile fierbinţi ale planetei, mai ales datorită mult invocatelor mişcări care să vizeze Transniistria şi apropierea de gurile Dunării, obiectiv strategic de maximă importanţă pentru strategii militari ai NATO şi Rusiei deopotrivă.

Cauza directă o reprezintă anexarea Crimeei şi mobilizările importante de trupe ale Rusiei la graniţa cu Ucraina, dar îngrijorările privind politica rusă de întărire a prezenţei sau/şi influenţei sale militare în lume datează de mai mult timp, aşa cum o demonstrază această altă hartă prezentând această realitate la nivelul anului 2008...hartă interesant de coroborat cu prima, cea care prezintă situaţia de confruntare posibilă a celor două blocuri, NATO-Organizaţia de Cooperare de la Shanghai.

Pe de altă parte, în viziunea rusă, extinderea NATO nu a încetat să fie o problemă majoră, tratată drept ameninţare directă la interesele naţionale de securitate, construind de câţiva ani un propriu sistem performant anti-rachetă, dar şi schimbând în mod semnificativ structurile de forţe (mai ales în zona unităţilor militare de intervenţie rapidă şi trupelor speciale), întărind sectorul occidental în imagine în oglindă a ranforsării NATO.

Dublând mesajul militar de unul de propagandă, acuzând NATO şi SUA în primul rând de escaladă militară care să ducă inevitabil spre un conflict nuclear. Iată, ca exemplu, o asemenea hartă a provocărilor americane realizată de o organizaţie franceză apărând solidaritatea şi progresul internaţional...

Atenţie însă şi la existenţa unor foarte bine dotate baze militare ruse în foste republici sovietice, acum membre ale CSI (aveţi o imagine a stării de fapt din 2007, nu foarte mult modificată în acest moment) şi organizaţiei militare integrate acesteia, legate de Rusia prin tratate de asistenţă militară reciprocă, toate regăsindu-se în Clubul Shanghai, realitate geopolitică, economică dar şi militară cu valenţe de extensie deosebit de importante şi care sunt acum potenţate de ridicarea masivă a imaginii lui Putin ca lider providenţial în Rusia., fapt confirmat de recentele sondaje de opinie.

Iată, la nivelul anului trecut, capacitatea militară a Rusiei...

....şi structura de comandamente a NATO în Europa (SACEUR)...

Din nefericire, am ajuns din nou în situaţia de a produce din nou asemenea hărţi, dovadă că evoluţia spre destindere şi cooperare poate fi pusă oricând nu numai sub semnul întrebării, dar chiar grav periclitată de un tip de gândire neo-imperială, cu riscuri directe pentru pacea lumii. Să urmărim în continuare cum, chiar în aceste zile, fără nici un fel de îndoială, axa de putere a lumii se deplasează, formându-se (sau restabilindu-se) un mai vechi raţionament bazat pe forţă, impunerea forţei sau ameninţarea cu forţă. Cine vor fi actorii care, în final, se vor aşeza la masă şi oare ce vor decide?