Premierul Italiei şi-a prezentat demisia preşedintelui. Cum a fost „lucrat“ tehnocratul Enrico Letta de Partidul Democrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Italiei, Enrico Letta, a venit vineri la prânz la sediul Preşedinţiei pentru a-şi prezenta demisia, informează AFP. „Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat“, a transmis Letta pe Twitter vineri dimnineaţă. Preşedintele Georgio Napolitano a acceptat demisia prim-ministrului şi a anunţat că începe consultările cu speakerii Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a identifica o nouă candidatură.

Enrico Letta a anunţat joi seară că a decis să îşi prezinte demisia, după ce Partidul Democrat a cerut formarea unui nou Cabinet. „În urma deciziei Consiliului naţional al Partidului Democrat, l-am informat pe preşedintele ţării, Giorgio Napolitano, în legătură cu intenţia de a merge vineri la sediul Preşedinţiei pentru a prezenta demisia din postul de prim-ministru", a comunicat joi seară Enrico Letta, citat de agenţia ANSA.

Conducerea Partidului Democrat din Italia a aprobat joi un document care pledează pentru "o etapă nouă" în politica italiană, "cu un nou guvern".

Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat, şi primar al Florenţei, i-a mulţumit premierului Enrico Letta pentru activitate, apreciind "necesară şi urgentă deschiderea unei noi etape, cu un nou Executiv susţinut de majoritatea actuală", formată împreună cu deputaţi de centru-dreapta.

La întâlnirea conducerii Partidului Democrat, în care s-a votat definitiv retragerea sprijinului politic, Enrico Letta nu a fost prezent. În acel moment s-a soluţionat lupta politică internă ce durează deja de săptămâni întregi în partid. Acum, în prim plan ajunge Matteo Renzi, 39 de ani, cel care în ultima campanie cataloga întreaga clasă politică a Italiei drept „fier vechi” şi şi-a câştigat astfel porecla de „Rottamatore” - în traducere oarecum exactă, cel care duce fier vechi la casat, scrie „L’Express“.

Primul pe care Renzi îl casează aşadar este chiar vicepreşedintele propriului partid şi premierul Italiei. Atacurile lui Renzi au fost dure şi necontenite la adresa primului ministru care ar conduce un guvern slab, incapabil să amelioreze economia ţării. Nici nu putem spune că Renzi nu ar avea dreptate, după 10 luni de guvernare, Enrico Letta are un bilanţ aproape de zero la capitolul reforme şi ameliorarea problemelor economice cu care se confruntă italienii, notează publicaţia.

Il Rottamatore i-a dat joi seară primului ministru o ultimă şansă să plece de bunăvoie, oferindu-i chiar un post de ministru de externe sau ministru al economiei. I-a sugerat chiar că ar putea deveni comisarul european al Italiei după alegerile europarlamentare din luna mai. Letta a refuzat însă scurt spunând că Renzi trebuie să găsească o majoritate împotriva lui în Parlament. Şi a găsit. Iar acum, Renzi va deveni, cel mai probabil, prim ministru fără a fi organizate alegeri având în vedere că Partidul Democrat este cea mai puternică formaţiune din Parlament, iar legea electorală din Italia nu a fost modificată.

Postul Rai News notează că Matteo Renzi ar putea deveni al treilea premier al Italiei care nu este rezultatul votului prin sufragiu direct, după tehnocratul Mario Monti, numit în noiembrie 2011, în contextul crizei economice, şi Enrico Letta, devenit premier în aprilie 2013.

Renzi a sugerat că se opune convocării alegerilor anticipate înainte de modificarea legislaţiei electorale, preferând un guvern de uniune susţinut de Partidul Democrat, pe care îl conduce, şi de grupurile parlamentare rezultate după scindarea Partidului Poporul Libertăţii, al fostului premier de centru-dreapta Silvio Berlusconi.

Berlusconi, care are de ispăşit un an de închisoare în dosarul Mediaset, a anunţat joi seară că va conduce delegaţia partidului Forza Italia la consultările cu preşedintele Giorgio Napolitano pentru desemnarea viitorului premier.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite