Poate un deputat european să vorbească doar limba maternă?
0
Multă lume a constatat că Viorica Dăncilă foloseşte interpreţi la toate întâlnirile externe. Cum e posibil aşa ceva?, m-au întrebat – scandalizaţi – oameni care ştiau că, înainte de a ocupa fotoliul de premier, Dăncilă fusese aproape un deceniu membră a Parlamentului European. E posibil ca un deputat european să vorbească doar limba maternă?
Răspunsul meu e: da. Aproape toate reuniunile organizate la Bruxelles şi la Strasbourg îngăduie folosirea limbii materne. În plenul adunării, în şedinţele comisiilor parlamentare, ca şi în cele ale grupurilor politice, poţi vorbi limba ţării din care vii. Interpretarea e asigurată, aşa că vei fi înţeles de colegi. Sunt unele ocazii în care numărul limbilor folosite e mai restrâns. Ce face un deputat european într-un asemenea caz? Vine cu unul dintre asistenţii cu care lucrează, iar acesta joacă rolul de interpret personal. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să pun la cale discuţii cu colegi care nu ştiau decât limba lor maternă. Colaboratorii lor au tradus. Sigur, eşti dezavantajat într-o asemenea situaţie. Dar nu eşti exclus.
Mai e, însă, ceva. E vorba despre socializarea informală. Aceasta e foarte importantă într-o instituţie cu 751 de deputaţi, care vin din 28 de ţări diferite. Dincolo de latura strict formală, contactele cu colegii te ajută să participi la construcţia majorităţii – asta e în fond ambiţia oricărui reprezentant – şi, de asemenea, să câştigi influenţă. Dacă nu poţi interacţiona decât prin intermediul unui terţ, câştigul unor asemenea contacte e minim. Eşti deputat, dar nu contezi. Dăncilă s-a aflat într-o asemenea situaţie. E ridicol să lucrezi undeva vreme de un deceniu fără a putea fi, de fapt, integrat în sistemul instituţional. Actuala ocupantă a fotoliului de premier nu a fost singurul ales din România aflat într-o asemenea postură delicată. Mulţi caută să acopere acest dezavantaj într-un mod prostesc: organizând reuniuni frecvente cu conaţionali, plimbaţi la Strasbourg sau la Bruxelles pentru a simula existenţa unui public interesat de cutare temă şi difuzând informaţia în circumscripţiile de origine. E ridicol.
Diversitatea lingvistică e un lucru preţios şi, de aceea, cultivarea limbii materne e încurajată în Europa. Dar capacitatea de a te exprima măcar într-una dintre limbile de circulaţie internaţională ar trebui să fie un criteriu determinant în recrutarea candidaţilor pentru alegerile europene. Regret că trebuie să formulez asemenea truisme. Mă văd silit s-o fac întrucât, din păcate, partidele de la noi nu procedează aşa. Ele preferă să cultive reţelele de interese locale sau o clientelă cu un contur incert. Îşi fură singure căciula. Calitatea reprezentării cetăţenilor suferă. Şi cum minciuna are picioare scurte, până la urmă impostura iese la lumina zilei. Cazul Dăncilă e elocvent: prezentată în momentul numirii – în mod mincinos – drept o „persoană fără de care nimic nu se hotăra la Bruxelles”, actuala deţinătoare a poziţiei de prim-ministru e criticată acum zilnic, pentru crasa ei incompetenţă. Şi nu doar fiindcă are nevoie de interpretare când întâlneşte un străin, ci şi întrucât nu stăpâneşte nici măcar limba ei maternă.
Se încarcă comentariile...
