Planul Juncker: O promisiune trădată?

Noile membre ale UE au beneficiat de numai 8% din bugetul programului de investiţii strategice lansat la jumătatea anului trecut. Într-o disproporţie stridentă, cele mai bogate 15 ţări europene au atras 92% din fondurile Planului Juncker. „Mini-planul Marshall pentru UE” profită din plin vechilor state ale Uniunii, consacrând, în fapt, Europa cu 2 viteze. În ceea ce ne priveşte, parte din vină e şi la Bucureşti, nu doar la Bruxelles.

Planul Juncker este, cu adevărat, o şansă concretă pentru Europa, aşa cum şi-a propus actuala Comisie Europeană. Dar numai pentru o parte a UE, cea mai înstărită. Cauzele acestui cvasi-monopol al marilor economii trebuie analizate la nivel european. Există, însă, şi excepţii est-europene. Din păcate, România nu figurează între ele. Deşi ţara noastră are o întreagă infrastructură de transport rutier şi feroviar de mare viteză de construit şi în pofida faptului că IMM-urile româneşti au nevoie ca de aer de suport efectiv.

Partea leului pentru „UE15”

Raportul Băncii Europene de Investiţii, care a dezvăluit dezechilibrele existente, atrage atenţia asupra faptului că „majoritatea regiunilor mai puţin dezvoltate ale Europei se află în ţările Europei Centrale şi de Est”. De altfel, documentul, în ansamblul său, reliefează disocierea existentă între „UE15” (vechile ţări membre ale UE) şi „UE13” (statele din ultimele valuri de aderare).

Conform raportului, în primul an de la lansare, programul a generat investiţii însumând 104,75 miliarde euro, adică o treime din bugetul total prevăzut iniţial.

Principalele beneficiare ale finanţărilor sunt Italia, Spania şi Marea Britanie.

Sectorial, 46% din sumele atrase se concentrează în domeniul energetic. Spre exemplu, Spania şi-a propus să iasă din izolarea energetică, valorificând banii europeni pentru interconectarea reţelelor de electricitate şi gaze cu ţările învecinate, Franţa şi Portugalia. Programele lansate de iberici sunt pe cale să genereze mii de locuri de muncă şi să contribuie la diminuarea vulnerabilităţilor în materie de aprovizionare cu energie. În total, Spania a primit aprobare pentru 9 proiecte finanţate din Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), a semnat alte 7 şi are în stadiu de pre-aprobare 4 proiecte, conform site-ului Băncii Europene de Investiţii (BEI).  

România, o prezenţă simbolică

În acelaşi timp, România figurează în această bază de date cu un singur proiect semnat, finanţat cu 15 milioane de euro din FEIS pentru sprijinirea IMM-urilor din sectorul agricol. Există, potrivit responsabililor guvernamentali români, alte câteva mari proiecte în domeniile energiei şi transporturilor, depuse în acest an şi care au trecut de faza de analiză. După cum se ştie, prima listă a celor 200 de proiecte româneşti, trimisă la Bruxelles în decembrie 2014, a fost respinsă integral, din cauza nerespectării criteriilor.

Spre comparaţie, pe site-ul BEI şi Slovacia are afişat tot un singur proiect semnat, dar în valoare de 427 milioane euro din FEIS, alocaţi construirii a 27 km de autostradă în jurul capitalei slovace.

Centura Bratislavei este cel mai mare proiect finanţat prin „Planul Juncker” în noile state membre.

La rândul ei, Croaţia a accesat 50 milioane euro pentru un proiect destinat unui instrument financiar de partajare a riscurilor în materie de credite.

Alte ţări din regiune - Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Slovenia - nu figurează cu vreun proiect în curs în lista BEI. Polonia apare cu un total de 9 proiecte finanţate prin FEIS, Grecia cu 5 proiecte, Italia - 15, Germania - 10, iar Franţa cu un total de 23 de proiecte, semnate, respectiv aprobate sau în fază de pre-aprobare.

Aceste date, conform site-ului BEI, au caracter provizoriu şi nu fac parte din rapoartele oficiale ale băncii. În ceea ce priveşte gradul lor de actualizare, cel mai recent proiect aprobat din listele consultate datează din 23.09.2016. Sunt, însă, relevante pentru amploarea şi direcţia banilor europeni prin intermediul fondului creat pentru revigorarea investiţiilor publice în Uniunea Europeană.

Europa cu două viteze

Planul Juncker a vizat iniţial să mobilizeze investiţii, în special în materie de infrastructură şi inovare, de cel puţin 315 milioane de euro, în decurs de trei ani. În 14 septembrie, preşedintele Comisiei Europene a anunţat intenţia dublării bugetului şi prelungirea programului până în 2022.

Este momentul punerii în discuţie a dezechilibrelor de finanţare, în primul rând din cauza decalajelor de dezvoltare dintre vechile şi noile state membre ale Uniunii.

E o dezbatere necesară acum la nivel european, în condiţiile în care referendumul pentru Brexit a stimulat curentul favorabil unei Europe cu două viteze. Adepţii acestei variante pledează pentru un cerc larg, al tuturor statelor membre, bazat pe Piaţa Unică şi libertăţile fundamentale, inclusiv libera circulaţie, respectiv o comunitate restrânsă la o Zonă Euro reformată şi aprofundată. Se vor accelera, în lunile următoare, discuţiile în acest sens, în vederea preconizatei relansări a proiectului european, la 25 martie 2017, cu prilejul celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Roma, care a instituit Comunitatea Economică Europeană.  

E adevărat, prizonieră a status-quo-ului, UE riscă dezintegrarea sub loviturile populiştilor anti-europeni. Dar nici o măsură ca stimularea exclusivă a principalelor economii ale Uniunii nu ar avea alt rezultat decât decuplarea majorităţii noilor state membre de nucleul european.

Ce face România - la Bucureşti şi la Bruxelles - pentru a-şi apăra şi valorifica, în acest context, şansa europeană (alta neavând)? E o temă care, dincolo de sarabanda cotidiană de nimicuri gonflate, nu poate lipsi din dezbaterile responsabile ale campaniei electorale.