Oficialii de la Kremlin cred că Rusia poate câştiga războiul cu Ucraina până în toamnă deoarece aliaţii „se vor sătura să ajute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Oficialii de la Kremlin speră că naţiunile occidentale vor obosi să sprijine Ucraina, ceea ce îi va permite Rusiei să câştige războiul spre sfârşitul anului, potrivit unui raport citat de Business Insider.

„Îi vom măcina în cele din urmă. Probabil că toată treaba se va termina până în toamnă”, a declarat o sursă apropiată de Kremlin publicaţiei ruse independente Meduza, relatează Business Insider. 

O a doua sursă a spus: „Mai devreme sau mai târziu, Europa va obosi să ajute. Vorbim atât bani, cât şi de producţia de arme de care au nevoie pentru ei înşişi”.

Sursa a mai prezis că naţiunile europene vor „trebui să negocieze” cu Rusia pe măsură ce iarna se apropie, deoarece se bazează pe exporturile sale de energie pentru a furniza căldură populaţiei.

Meduza a raportat că oficialii ruşi sunt nesiguri cu privire la ce anume ar însemna victoria. 

Oficialii din ultimele zile au recunoscut că Rusia avansează treptat. Dacă Rusia reuşeşte să preia Donbasul, „foarte probabil ar fi văzut de Kremlin ca o realizare politică substanţială şi ar fi prezentat poporului rus ca justificând invazia”, a declarat sâmbătă ministerul britanic al apărării.

Cu toate acestea, scopul central rămâne ocuparea Kievului.

După şase săptămâni de lupte, în martie, trupele ruse nu au reuşit să cucerească capitala Ucrainei şi s-au repoziţionat pentru a se concentra pe acapararea Donbasului.

Putin a crezut iniţial că armata Rusiei ar putea captura Kievul în două zile, a declarat directorul CIA, Bill Burns, în martie. Aliaţii Ucrainei au dat în ultimele zile declaraţii opuse celor atribuite de Meduza Kremlinului, promiţând sprijin continuu pentru Ucraina.

Cu toate acestea, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a avertizat că unitatea Uniunii Europene „începe să se destrame„ înaintea unui summit în care se va discuta despre embargoul petrolier impus Rusiei şi despre planurile de reducere a dependenţei de energia rusă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite