LIVETEXT Grecii au venit nepregătiţi la summitul zonei euro. Preşedintele Eurogrup: Noile propuneri vor fi înaintate, cel târziu, miercuri dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel şi Francois Hollande sosesc în faţa jurnaliştilor pentru a susţine o conferinţă de presă, în faţa palatului Elysee FOTO AP
Angela Merkel şi Francois Hollande sosesc în faţa jurnaliştilor pentru a susţine o conferinţă de presă, în faţa palatului Elysee FOTO AP

Grecia ar fi trebuit să înainteze, marţi, noi propuneri pentru a fi revizuite în cadrul unui summit extraordinar, ce s-a ţinut Bruxelles, în urma votului „nu“ de la referendumul de duminică, prin care grecii au respins măsurile de austeritate propuse de liderii europeni. Însă preşedintele Eurogrup a anunţat că ministrul de Finanţe grec nu a adus noile propuneri, acestea urmând a fi înaintate miercuri dimineaţă.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a anunţat că premierul grec Alexis Tsipras va susţine, miercuri, un discurs în plenul Legislativului european, după ce mai mai mulţi europarlamenari şi-au exprimat dorinţa de a avea un dialog cu Tsipras referitor la situaţia din Grecia.

„După o conversaţie telefonică pe care am avut-o cu domnul Tsipras, a confirmat că va veni miercuri la sesiunea plenară a Parlamentului European“, a transmis Martin Schulz, pe pagina sa de Twitter.


Declaraţia preşedintelui Eurogrup: Sperăm să avem planurile mâine dimineaţă

Am urat bun-venit colegului nostru grec şi am ascultat estimarea sa pe această problemă, după votul „nu“ din Grecia. În acest moment nu au existat noi propuneri din partea ministrului grec, iar primul pas va fi ca Guvernul elen să trimită noile cerinţe Eurogrupului. Imediat cum vor sosi, sperăm că până mâine dimineaţă, vom ţine o nouă conferinţă pentru a da startul procesului. Voi ruga mai întâi instituţiile să analizeze situaţia financiară din Grecia, finanţele ţării şi sustenabilitatea datoriei, iar apoi instituţiile ne vor răspunde şi vom vedea dacă putem porni, oficial, negocierile. Toate acestea vor dura câteva zile. Avem puţin timp la dispoziţie, după cum ştiţi. Mulţumesc“, a declarat Jeroen Dijsselbloem, după întâlnirea Eurogrupului.

Potrivit unui comunicat al Guvernului grec, Alexis Tsipras se află într-o întâlnire cu Angela Merkel, cancelarul german, Francois Hollande, preşedintele Franţei, şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.


Însemnările noului ministru al Finanţelor din Grecia au fost fotografiate

Euclid Tsakalotos pare să fi comis o greşeală demnă de un elev, chiar la prima sa întâlnire cu Eurogrupul. El a lăsat să se vadă însemnările lui, scrise pe o hârtie de hotel.

Printre notele ministrului de Finanţe din Grecia există şi un reminder să evite orice urmă de „triumfalism“ (se presupune ca urmare a rezultatului referendumului de duminică), notează „The Guardian“.

Euclid Tsakalotos si-a lasat insemnarile sa fie fotografiate FOTO AP

Euclid Tsakalotos a ieşit cu însemnările pentru întâlnire FOTO AP


Potrivit preşedintelui Martin Schultz, prim-ministrul grec Alexis Tsipras se va adresa Parlamentului European miercuri dimineaţă. „După discuţia telefonică, Tsipras a confirmat că va veni în şedinţa plenară mâine dimineaţă“, a transmis Schultz pe Twitter.


Mai multe surse spun acum că Grecia nu a adus la masa negocierilor propunerile noi solicitate. „Potrivit unui al treilea oficial Eurogrup, Grecia îşi va prezenta planul mâine“, notează Peter Spiegel de la „Financial Times“.


Miniştrii de Finanţe ai Eurogrupului: „Încă aşteptăm propunerile Greciei, să vedem dacă sunt credibile“

Miniştri de finanţe din zona euro se află într-o întâlnire cu privire la situaţia din Grecia. Ministrul de Finanţe din Belgia, Johan Overtveldt a declarat: „Economia greacă e în cădere liberă. Sistemul bancar e în cădere liberă. Nu mai avem mult timp. Totul depinde de propunerile Greciei“.

Preşedintele Eurogrupului a declarat că miniştrii de Finanţe încă aşteaptă propunerile Greciei şi că trebuie văzut dacă sunt credibile.

Jeroen Dijsselbloem a fost întrebat dacă noul ministru de Finanţe grec, Euclides Tsakalotos, va ajuta la negocieri. Răspunsul a fost că nu contează cu cine se discută, ci „unde ne aflăm din punct de vedere politic“.

Votul NU înseamnă că vechile propuneri au fost respinse. Este foarte dificil. Aşteptăm noile propuneri să vedem dacă sunt credibile. Am făcut tot ce e posibil pentru a întări zona euro şi pentru a o menţine unită. Nu putem avea un rezultat care să ne lezeze credibilitatea. Rezultatul trebuie să fie credibil pentru viitorul Greciei şi al zonei euro. Vom munci la asta şi să sperăm că vom ajunge la o soluţie.   Jeroen  Dijsselbloem preşedinte Eurogrup

Primirea Greciei în zona euro a fost „o greşeală“

Vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, a recunoscut că a fost o greşeală să primească Grecia în zona euro.

Intrarea Greciei în euro, din perspectiva evenimentelor curente, a fost foarte naivă. Mai rău este că toţi am privit, pentru prea multă vreme, cum ţara s-a afundat din ce în ce mai rău în criză“, a declarat Sigmar Gabriel într-un interviu citat de „The Guardian“.


Preşedintele Parlamentului, Martin Schulz a declarat că el îşi doreşte ca Grecia să rămână în Eurogrup. „Sunt în favoarea unei zone euro complete. Cei care vor să despartă Eurogrupul greşesc“, a spus Schultz, adăugând totuşi că totul depinde de noile propuneri ce vor fi aduse în discuţie de Guvernul Greciei.

Confruntarea nu este o soluţie, trebuie să aducem ambele părţi împreună. Suntem într-o situaţie dificilă, dar sperăm că vom obţine un compromis acceptabil pentru toată lumea“, este de părere Martin Schultz.


Cel puţin trei companii din Grecia îşi plătesc angajaţii cu bani lichizi, după controlul capitalului impus sătpămâna trecută, care limitează la 60 de euro extragerile de la bancomate, anunţă Reuters.

Printre companiile care plătesc cu cash se numără şi Kotsovolos, cel mai mare furnizor de electronice din ţară, subsidiar al companiei britanice Dixons Carphone.


16 din 18 ţări din Eurogrup ar fi de acord cu ieşirea Greciei din zona euro

Publicaţia greşească Kathimerini notează că, potrivit unor surse din Bruxelles, 16 dintre cele 18 ţări din Eurogrup sunt în favoarea unui Grexit. În cadrul summitului liderii vor trebui să analizeze costurile oricărui acord care ar putea implica rămânerea Atenei în cadrul monedei unice europene.

Băncile greceşti rămân rapid fără fonduri, acestea rămânând închise şi săptămâna aceasta, iar Banca Centrală Europeană strânge laţul, limitând fondurile lor, notează Reuters. Tsipras trebuie să convingă ceilalţi 18 lideri ai zonei euro, mulţi dintre ei exasperaţi după cinci ani de criză grecească, să redeschidă rapid negocierile pentru un nou împrumut major pentru a-şi salva ţara.


Liderii Franţei şi Germaniei au declarat după o întâlnire pe care au avut-o luni, că uşa este încă deschisă pentru un acord ce ar salva Grecia de haos economic şi de ieşire din zona euro. 

Însă cancelarul Angela Merkel, care se confruntă cu presiuni în ţara sa pe tema Greciei, a fost foarte tranşantă cu Tsipras spunându-i să vină cu propuneri convingătoare, după ce Atena a nesocotit creşterile de impozite, tăierile de cheltuieli şi reformele în muncă solicitate înainte să expire termenul de plată către Fondul Monetar Internaţional (FMI), de săptămâna trecută.

De partea grecească, cheia pentru a obţine orice acord acceptabil din punct de vedere politic este ca Merkel şi ceilalţi lideri să amâne datoria uriaşă a Greciei, despre care FMI spune că este aproape imposibil de plătit. Fără un acord ferm de uşurare a datoriei, nici Grecia, dar nici FMI, nu par a accepta un acord. Însă acest lucru ar putea fi dificil pentru Germania şi aliaţii săi să accepte.

Uşa este deschisă negocierilor, dar nu a mai rămas timp şi situaţia este urgentă, şi pentru Grecia şi pentru Europa“, a declarat François Hollande, la o conferinţă ţinută împreună cu Angela Merkel.

Summitul de urgenţă începe la ora 18.00 (19.00, ora României) şi în cadrul lui se va decide dacă Grecia rămâne sau iese din zona euro, potrivit Reuters.

Dacă băncile greceşti rămân fără bani şi ţara este nevoită să-şi tipărească propria monedă, Grecia ar fi primul stat care să iasă din zona euro, încă de la înfiinţarea ei în 1999, dând naştere unui precedent şi ridicând îndoieli mari cu privire la viabilitatea pe termen lung a unei unităţi monetare europene incomplete, conchide Reuters.

Angela Merkel: Europa trebuie să fie solidară, dar ţara cu probleme trebuie să facă eforturi

Cancelarul german Angela Merkel a ţinut un discurs luni seară, în care a vorbit despre ajutor pentru Grecia, solidaritate şi consens. 

Transmitem foarte clar că posibilitatea negocierilor rămâne deschisă, iar reuniunea liderilor din zona euro de marţi trebuie înţeleasă în acest sens. În acelaşi timp, trebuie să spunem clar că în acest moment nu sunt întrunite condiţiile pentru un program european de stabilitate. Aşteptăm de la premierul Alexis Tsipras măsuri concrete. Ele trebuie să ajungă pe masa negocierilor. Avem principiul solidarităţii, pe care vrem să-l arătăm Greciei. Europa trebuie să fie solidară, dar ţara care este ajutată trebuie să facă eforturi să merite acest ajutor. Vom vedea mâine care sunt poziţiile celorlalte state din zona euro. Responsabilitatea trebuie să fie una comună“, a transmis Angela Merkel după întrevederea pe care a avut-o la Paris cu preşedintele Franţei, François Hollande.

FMI este gata să ajute Grecia

Fondul Monetar Internaţional a anunţat, luni, că monitorizează situaţia din Grecia şi este gata să o ajute dacă i se va cere acest lucru, transmit AFP şi Reuters.

FMI a luat notă de referendumul din Grecia. Monitorizăm îndeaproape situaţia şi suntem gata să ajutăm Grecia, dacă ni se va cere acest lucru“, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un scurt comunicat de presă.

FMI a dat publicităţii un raport în care estima că Grecia va avea nevoie de noi finanţări, în valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro, în următorii trei ani, precum şi de o restructurare a datoriei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite