Liderii G7 se declară dispuşi să impună sancţiuni suplimentare Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii G7 s-au declarat dispuşi sâmbătă să impună sancţiuni suplimentare vizând Rusia, pe care o acuză pentru conflictuul ucrainean, potrivit declaraţiei finale a summitului de la Taormina, din Sicilia, relatează AFP.

„Sancţiunile vor putea fi ridicate atunci când Rusia îşi va respecta angajamentele. De asemenea, suntem pregătiţi să luăm măsuri restrictive suplimentare împotriva Rusiei, dacă va fi necesar”, se arată în comunicatul ce adoptă un ton deosebit de ferm.

Moscova a fost suspendată din G8 după ce a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014. De asemenea, ţara este vizată de sancţiuni economice pentru implicarea în conflictul din estul Ucrainei, soldat cu peste 10.000 de morţi în trei ani.

Rusia neagă că ar susţine rebelii separatişti proruşi care se luptă cu trupele ucrainene, însă G7 a reiterat clar acuzaţiile care o vizează. “Subliniem responsabilitatea Federaţiei Ruse în conflict şi rolul pe care trebuie să îl joace pentru a reinstaura pacea şi stabilitatea”, au afirmat liderii organizaţiei, reluând condamnarea “anexarea ilegală a Crimeei”.

Chestiunea sancţiunilor vizând Rusia este ridicată în mod regulat, iar poziţia americană în acest dosar a ridicat semne de întrebare.

Ridicarea sancţiunilor este legată de aplicarea de către Rusia a acordurilor de pace de la Minsk, semnate în 2015, a amintit G7.

Liderii celor mai dezvoltate şapte economii din lume şi-au exprimat, însă, diviziunea privind clina, Statele unite fiind inflexibile şi refuzând să îşi exprime susţinerea faţă de Acordul de la Paris pentru combaterea încălzirii climatice.

„Discuţia a fost francă, poate mai francă decât la summiturile precedente”, a recunoscut şeful Guvernului italian, Paolo Gentiloni, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia G7.

Însă, în pofida presiunilor repetate din partea europenilor (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi UE), a Canadei şi Japoniei, Donald Trump nu a cedat.

„Statele Unite ale Americii sunt în curs de reevaluare a politicii lor privind schimbarea climatică şi privind Acordul de la Paris şi, în consecinţă, nu sunt în măsură să se alăture consensului în acest subiect”, se arată în declaraţia finală.

„Luând act de acest proces, şefii de stat şi de Guvern din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie, precum şi Comisia Europeană îşi reafirmă angajamentul faţă de implementarea rapidă a Acordului de la Paris”, se adaugă în text.

În concluzie, declaraţia finală a summitului, ce a început vineri în celebra staţiune balneară din Sicilia, constată lipsa de unitate privind încălzirea climatică – o premieră după zecile de comunicate G7 în care se afirma necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Voi lua o decizie finală privind Acordul de la Paris săptămâna viitoare!”, a scris pe Twitter preşedintele american, la încheierea summitului.

Deşi unele delegaţii au încercat să minimalizeze această decizie amânată, cancelarul german Angela Merkel a fost mult mai directă. “Toate discuţiile privind clima au fost foarte dificile, ca să nu spune nesatisfăcătoare”, a spus şefa Guvernului de la Berlin. “Avem o situaţia de şase contra unul, ceea ce înseamnă că nu există nici un indiciu dacă Statele Unite vor rămâne sau nu în Acordul de la Paris”, a spus ea.

„Rezultatul summitului G7 arată cât de izolat este Trump în privinţa climei”, a subliniat Greenpeace într-un comunicat, salutând angajamentul celorlalte şase ţări.

Punctul de vedere al preşedintelui american “evoluează, el a venit aici pentru a învăţa”, a spus vineri consilierul pe probleme economice de la Casa Albă, Gary Cohn. „Un lucru nu se va schimba, el (Trump – n.r.) va lua decizii în funcţie de ceea ce crede că este mai bine pentru americani”, a avertizat, la rândul său, generalul H.R. McMaster, consilier pentru securitate naţională.

COMERŢUL INTERNAŢIONAL

Într-un alt subiect spinos de pe agendă, comerţul internaţional, liderii G7 au reuşit să menţină SUA într-un cadru multilateral, în pofida tendinţelor către protecţionism ale lui Donald Trump.

Ei au reuşit chiar să ajungă la un acord pentru a lupta împotriva protecţionismului şi a relelor practici comerciale, într-o formulă echilibrată, care ia în calcul şi preocuparea SUA pentru un comerţ corect şi echilibrat.

Ziua de sâmbătă a început cu o reuniune cu liderii din cinci ţări africane : Niger, Nigeria, Etipia, Kenya şi Tunisia.

Vineri, liderii G7 au ajuns la un acord privind lupta împotriva terorismului, după atentatul sângeros de la Manchester, soldat cu 22 de morţi şi zeci de răniţi.

Grupul celor mai dezvoltate economii din lume au semnat o declaraţie comună în care au intensificat presiunea asupra furnizorilor de internet şi administratorilor reţelelor de socializare să lupte mai mult împotriva conţinutul radical.

G7 şi-a exprimat îngrijorarea şi în legătură cu întoarcerea combatanţilor străini. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite