Legislativul de la Kiev aprobă delimitarea în mod unilateral a graniţei cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Estul Ucrainei este scena confruntărilor armate între separatiştii proruşi şi reprezentanţii autorităţilor de la Kiev. FOTO: Reuters
Estul Ucrainei este scena confruntărilor armate între separatiştii proruşi şi reprezentanţii autorităţilor de la Kiev. FOTO: Reuters

Legislativul ucrainean, Rada Supremă, a aprobat marţi un proiect de lege prin care cere propriului Guvern ca, în termen de o lună de zile, să pregătească documentele necesare pentru delimitarea unilaterală a frontierei cu Rusia, informează RIA Novosti şi ITAR-TASS, citate de Agerpres.

În prima lectură a proiectului acesta a fost respins după ce a fost aprobat de numai de 203 de deputaţi, însă textul de lege menţionat a fost adoptat în a doua lectură cu voturile a 261 de parlamentari, cu 35 mai mult decât cele necesare.

Decizia Ucrainei de a-şi delimita graniţa cu Rusia în mod unilateral a fost anunţată luni de secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare, Andrei Parubii, cel care invocat necesitatea acestei măsuri.

Prin proiectul de lege de marţi, legislativul de la Kiev cere guvernului, de asemenea, să decidă imediat suspendarea activităţii punctelor de trecere a frontierei de-a lungul graniţei cu Rusia şi să ia măsurile necesare pentru întărirea controlului la graniţa cu Republica Moldova pe sectorul transnistrean.

Demarcarea graniţei cu Rusia a fost cerută de preşedintele Petro Poroşenko, scopul menţionat fiind acela de a securiza frontiera estică, în timp ce Rusia, prin vocea preşedintelui Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, a calificat decizia anunţată de autorităţile ucrainene „o provocare la escaladarea conflictului cu Rusia”.

Oficialul rus a precizat şi faptul că „demarcarea este posibilă doar pe bază bilaterală, în caz contrar această graniţă neputând fi recunoscută niciodată”

Armatele ţărilor NATO au început săptămâna trecută participarea la aplicaţiile Saber Strike 2014 care au început în Letonia, având drept scop verificaera „compatibilităţii subunităţilor militare ale aliaţilor din NATO”. Drept răspuns, Moscova anunţat că statul rus consideră că activitatea NATO lângă graniţele ruseşti este o continuare logică a jocului politic, început în Ucraina ceea ce a dus la demararea manevrelor militare „comparabile“ în enclava europeană Kaliningrad al marelui stat din est.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite