Europa în 2030: viziunea serviciilor de informaţii
0V-aţi întrebat cum arată rapoartele elaborate de centrele de analiză care aprovizionează cu asemenea documente fie marile servicii de informaţii fie guvernele, pe baza acestora elaborându-se politicile pe termen mediu şi lung şi care motivează deciziile politice strategice?
Bret Scowcroft Center on International Security‘s Strategic Foresight Initiative (prezentat câteodată drept braţul analitic pentru studii prospective strategice al CIA), sub semnătura lui Robert A. Manning, a realizat un studiu extrem de interesant intitulat Global Trends 2030: Challenges an Opportunities for Europe. Un studiu care trebuie lecturat cu foarte mare atenţie deoarece, spre deosebire de clasica abordare pur politică a unor studii de futurologie sau de viziunea strict tehnică a documentelor elaborate de organismele internaţionale, de data aceasta veţi vedea cum lucrează analiştii serviciilor de informaţii, cei care sunt obligaţi ca, din multitudinea datelor existente, să extragă ceea ce, în jargonul lor, numesc „strategic executive trends”. Manning a lucrat la Departamentul de Stat în calitate de consilier principal al adjunctului Secretarului de Stat pentru Asia de est şi Pacific (1989-93) şi în echipa de planificare planificatorilor politici a Secretrului de Stat (2004-2008).
Contextul în care este situată analiza este denumit de Manning lumea care intră în perioada sa post-occidentală:
„Din momentul trecerii bogăţiei şi puterii din vest spre est şi de la nord spre sud, se schimbă şi dinamicile globalizării. Regiunile devin mai egocentrice (spre exemplu, intra-asiatice, intra-America latină, intra-europene) iar economiile emergente din G-20 cunosc o mai mare dezvoltare economică. Noua ordine globală determină schimbarea instituţiilor multilaterale existente şi poate apariţia unora noi care să reprezinte mai bine noile realităţi şi pe cele emergente, de la alianţele militare şi politice la sistemele globale financiare şi comerciale... O complicaţie în plus o reprezintă însăşi natura puterii, ceea ce a făcut pe unii analişti să vorbească despre „o lume G-Zero” sau despre „sfârşitul puterii”. Chiar dacă acestea sunt exagerări, ...lumea se îndreaptă acum spre o mai complexă redistribuire a puterii globale. Iar această tendinţă se pare că va dura. Fie că vorbim despre eşecul rundei globale Doha sau despre ineficienţa Protocolului de la Kyoto asupra schimbărilor climatice, a devenit mai greu să atingi rezultatele dorite la problemele globale – definiţia însăşi a puterii....o lume care nu va implica multipolaritatea în sensul clasic al cuvântului, cu trei sau patru poluri principale, ci mai degrabă un peisaj de putere difuză în care capacitatea fiecărui actor de a obţine rezolvări ale unei probleme va diferi în funcţie de natura problemei însăşi. Diferite constelaţii de actori vor avea ponderi politice diferite în anumite domenii precum sănătatea, spre exemplu, actorii non-statali ar putea deţine mai multă putere decât cei statali...Locul la masă depinde de ce eşti în stare să aduci ”.
Europa până în 2030
După ce arată că în zona Europei de sud-est „inclusiv Balcanii, Ungaria, România şi Bugaria se dezvoltă un fel de reacţie adversă la normele UE ”, autorul notează că :
„Linii de diviziune apar atât între statele membre UE cât şi în interiorul lor. Eurobarometrul arată creşterea euroscepticismului. Încrederea se erodează nu numai în cazul naţiunilor îndatorate ca Grecia sau Spania, unde 72% din populaţie nu are încredere în UE, dar şi la nivelul societăţilor prospere ca Germania sau cele din ţările scandinave. Această dinamică politică, în mare parte o consecinţă a crizei financiare globale, alimentează noile presiuni populiste, cu votanţii din zona nordică care încep să rejecteze situaţia în care trebuie să împrumute pe datornicii din sud , aceasta în paralel cu statele mediteraneene care resping politicile de austeritate care au însoţit împrumutul de 1,1 trilioane $ din partea Băncii Central Europene. În acest climat economic, cu reţelele de socializare care permit oamenilor să se unească şi să se organizeze cu mult mai bine decât înainte, votanţii încep să respingă partidele politice clasice. Există un sentiment de alienare faţă de elitele de la Bruxelles şi instituţiile europene, cuplat cu un antimondialism populist care-şi caută noua identitate atât pe partea stângă a eşichierului politic cât şi pe dreapta – în rândul partidelor care se opun majoritar imigraţiei...Problemele economice ar putea complica eforturile de a da o nouă tinereţe proiectului european în generaţia următoare. Cu toate acestea extinderea uniunii bancare centralizează statele membre UE în jurul unui sistem financiar comun. Răspunsul dat de Bruxelles la criza economică ar putea întări şi valorile politice ale UE. Posibilitatea unei uniuni politice pare a fi încă dincolo de orizont dar, înspre 2030, UE ar putea semăna mai mult cu sistemul federal al SUA decât cu Naţiunile Unite. În plus faţă de reluarea creşterii economice, refacerea unei percepţii de legitimitate a leadership-ului european va necesita aproape sigur o remaniere a instituţiilor UE, inclusiv a Parlamentului European, preşedinţiei UE şi Comisiei Europene astfel încât să fie mai strâns legate de politicile naţionale ale statelor membre....“
Problemele demografice
„În 2030, aproape 25% din populaţia Europei va fi alcătuită din cetăţeni în vârstă de peste 65 de ani. Un raport din 2010 al PEW CENTER estima că numărul musulmanilor din Europa va creşte de la 44,1 miliane în anul respectiv la 58,2 milioane în 2030. În Franţa, Belgia şi Austria, proiecţiile prevăd că musulmanii vor ajunge să reprezinte 10% din totalul populaţiei, în Bulgaria 16% iar în Suedia (unde acum sunt 500.000 de musulmani, 6% din totalul populaţiei), cifra ar putea să se dubleze până în 2030. Iar aceste proiecţii asupra imigraţiei musulmane s-ar putea dovedi subestimate dacă rezultatele “Primăverii Arabe” continuă să genereze tensiuni. Imigraţia musulmană tinde, într-un mod disproporţionat de mare, să alimenteze şomajul în Europa şi împovărând sistemele de protecţie socială, oferind argumente partidelor naţionaliste...”
Foarte interesant este modelul de remodelare economică pe care Manning îl vede ca operant în Europa anului 2030: UE va pune accentul din ce în ce mai mult pe un tip de producţie industrială de vârf şi de nişă locală, o „economie a cunoaşterii” care să intre în cadrul marii schimbări care urmează, cea de-a Treia Revoluţie Industrială. Modul în care politicile europene în domeniu vor şti să pregătească terenul (transfer mai rapid în producţia de serie a rezultatelor cercetării ştiinţifice de vârf, program flxibil de muncă, un sistem cu mult mai ofertant de credite bancare pentru susţinerea activităţii de producţie, etc) va determina posibilitatea ca UE să rămână la orizontul 2030 o putere competitivă în domeniul economic. Înlăuntrul UE, este foarte probabil să se prelungească şi să se adâncească actuala disparitate de dezvoltare, provocată în primul rând de capacitate de adaptare şi inovare a sistemelor nordice, în primul rând a învăţământului care pregăteşte o generaţie cu mult mai bine adaptată la nevoiele noii economii.
În paralel, viitorul EU ar putea fi marcat de ceea ce Manning numeşte „Revoluţia gazelor de şist”, cea care „reprezintă cea mai importantă dinamică ce schimbă acum pieţele globale de energie şi a cărui impact pe termen lung de-abia acum începe să se simtă, consecinţele sale pentru Europa reprezentând, în cel mai bun caz, un peisaj neclar... pe termen scurt, producţia energetică la dimensiuni aproape complet neaticipate din SUA (bazată pe exploatarea gazelor de şist, n.n.) a determinat o creştere substanţială a importurilor europene de cărbune din SUA. Poate cel mai important lucru de remarcat în termeni de securitate energetică este că Revoluţia gazelor de şist din SUA conduce la o piaţă mondială a gazelor în creştere şi crescând rolul gazului natural lichefiat (LNG)...acesta reprezintă acum mai puţin de 15% din producţia de gaz natural....În prezent, Europa importă 36% din necesarul de gaze din Rusia, cu toate că dependenţa specifică diferă de la ţară la ţară. Dar mare parte din Europa beneficiază de pe urma descoperirii rezervelor de gaze în estul Mediteranei şi în zona offshore din Mozambic ceea ce, la finele acestei decade, va duce la dezvoltarea importantă a pieţei globale de LNG”.
Exploatarea gazelor de şist şi perspectivele sale viitoare au adus şi o schimbare importantă în poziţia Gazpromului, până acum sursa majoră şi garanţia cea mai importantă a aprovizionării UE, din momentul în care SUA îşi permite acum să vândă gaze cu 75% mai ieftine decât preţul pe care-l cere Gazprom ţărilor din Europa de est...Cu toate acestea, „revoluţia gazelor de şit va avea câteva implicaţii negative pentru Europa. Industrialiştii europeni sunt din ce în ce mai îngrijoraţi ca gazele ieftine din SUA vor crea un dezavantaj competiţional pentru UE.. În acelaşi timp, preţuri mai mici la gaze vor modifica gândirea economică privind energiile neconvenţionale şi vor scădea entuziasmul pentru energia nucleară – care deja a suferit dramatic în urma venimentelor de la Fukuşima. Cu toate că gazele sunt considerate drept o sursă energetică de tranziţie, au întârziat trecerea spre eursele de energie regenerabile, care sunt însă necompetitive din cauza costurilor. Aceasta însamnă prelungirea orizontului de timp pentru subsidiile pe care Germania şi alte state din UE le propun pentru energiile regenerabile...”.
Europa ca actor global
„Ce sugerează oare aceste trenduri asupra rolului Europei într-un sistem global în care greutatea strategică şi economică se deplasează către est şi sud? O consecinţă clară a austerităţii din Europa este capacitatea militară europeană aflată în scădere constantă. Aşa cum conchidea o analiză RAND în 2012, “tăierile planificate în bugetele militare din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Polonia (ceea ce, reunite, înseamnă 80% din cheltuielile pentru apărare ale segmentului european al NATO)...vor avea un impact serios asupra dimeniunii europene a NATO de a putea proiecta şi desfăşura operaţiuni la mari distanţe”...iar aceasta, practic, la nivelul următoarei generaţii, conduce spre perspectiva unui rol militar minimal al Europei dincolo de vecinătatea sa imediată. Dacă Europa continuă să se comport sub capacitatea sa de putere militară, ar putea s se conceapă mai degrabă ca un actor geo-economic şi diplomatic, cu un rol securitar concentrat în principal în domeniul non-militar, mai precis în zona asistenţei externe, prevenirii conflictelor şi promovării democraţiei...O altă provocare dificilă ce stă în faţa Europei este adaptarea rolului său în instituţiile internaţionale la noile realităţi de putere. În sistemul ONU – mai ales în Consiliul de Securitate, în instituţiile Bretton Woods, Europa tinde să fie supra-reprezentată. În deceniile următoare, atât UE cât şi SUA se vor confrunta cu provocarea de a şti când şi cum să remodeleze sistemul internaţional pentru a reflecta ponderea în creştere a Indiei, Chinei şi a altor puteri emergente din G-20...”
Dacă doriţi să lecturaţi în întregime studiul, îl găsiţi aici şi veţi vedea că, practic, fiecare dintre capitole este un mic manual propus decidenţilor politici pentru a şti cum, din timp, să-şi poată proiecta directivele strategice. Interesant şi instructiv pentru a vedea cum unii concep să facă politica şi, poate, un semnal pentru clasa noastră politică că ar trebui să-şi dorească asemenea unităţi de analiză strategică. Fie şi numai pentru a încerca să scape de senzaţia apăsătoare pe care o dă întrega noastră clasă politică, evoluând doar în ritmul evenimentelor şi intereselor momentului prezent, fără perspective clare asupra unor sisteme integrate de putere la care să se se alăture prin elaborarea unei viziuni naţionale pe termen lung, însoţită de programe coerente şi care să facă România o ţară predictibilă.
Se poate însă să ne gândim la aşa ceva când politicienii noştri nici măcar nu prea ştiu bine în ce partid sunt azi, uitând seria celor prin care au trecut până acum şi pândind ce s-ar putea să se deseneze ca ciolan viitor, biete paiaţe evoluând într-un circ balcanic, pe malul mocirlos de Dâmboviţa? Chiar aşa, ce nevoie ar avea ei de rapoarte din astea, pierdere inutilă de timp deoarece nu le-ar folosi la nimic, asta în ipoteza în care ar înţelege despre ce e vorba?
Manning are dreptate: Locul la masă depinde de cee ce eşti în stare să aduci!