Cutremur devastator în Italia: Un român mort şi alţi 9 daţi dispăruţi de familii
0Ministerul român de Externe a anunţat decesul unui cetăţean român în urma cutremurului care a afectat, în cursul nopţii, regiunea centrală a Italiei. MAE precizează că ambasada României la Roma va asigura întreaga asistenţă consulară necesară în acest caz.
Totodată, două persoane de cetăţenie română au fost identificate printre răniţi şi se află internate pentru îngrijiri medicale. De asemenea, un număr de 9 cetăţeni români rezidenţi în zona sinistrată au fost daţi dispăruţi de către aparţinători.
Purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuţ Vâlcu, a confirmat moartea unui român şi a precizat că "cei doi români răniţi în cutremurul de noaptea trecută sunt în spital şi li se acordă îngrijiri medicale". Vâlcu a subliniat că nu poate da mai multe detalii legate de starea acestora sau de cei 9 cetăţeni români care au fost daţi dispăruţi.
El a adăugat că "operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare şi este posibil ca numărul cetăţenilor români afectaţi să sufere modificări în orele următoare". "Echipele mobile se află pe teren şi în permanentă legătură cu autorităţile italiene", a declarat Ionuţ Vâlcu.
MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Printre românii dispăruţi în Italia se află o româncă în vârstă de 45 de ani, Aura Popa, şii fiica acesteia, Angela Aurora, în vârstă de 12 ani, scrie presa locală, precizând că şi soţul româncei, italianul Giacomo Dell’Otto, de 52 de ani, este de negăsit.
Potrivit Latina Corriere, un portal de ştiri din regiunea Latina, cei trei locuiau la Sezze, în provinvia Lazio, şi se aflau în vacanţă la Amatrice, unde deţineau o casă.
Premierul italian Matteo Renzi a anunţat miercuri seara că bilanţul cutremurului din Umbria a ajuns la cel puţin 120 de morţi, transmite Sky News.
Un bilanţ anterior anunţa peste 80 de morţi.
"Cel puţin 120 de vieţi au fost pierdute până acum, iar bilanţul nu este definitiv", a spus preşedintele Consiliului italian.
"Răniţii şi bolnavii care au fost conduşi de la Amatrice şi Accumoli cu elicoptere şi ambulanţe sunt 368 la număr", a precizat Renzi.
Centrul european de seismologie la Marea mediterană a anunţat că epicentrul seismului a fost localizat la nord-est de Roma, lângă Norcia, în Umbria, iar Institutul american de geofizică USGS a anunţat că acesta a avut magnitudinea de 6,2.
Seismul a distrus mai multe sate din zona muntoasă din centrul Italiei, mii de oameni rămânând fără adăpost. Nenumărate clădiri au fost distruse în totalitate în apropiere de epicentrul seismului ce a avut o magnitudine cuprinsă între 6 şi 6,2.
Alte 150 de persoane sunt date dispărute în continuare după seism, ceea ce înseamnă că bilanţul ar putea creşte în continuare.
Accesul în satul Amatrice, cel mai grav afectat, este îngreunat, pentru că principalele drumuri sunt blocate.
Cutremurul din Italia nu a fost unul mare, susţine Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). În schimb, el a lăsat în urmă victime şi pagube numeroase pe motiv că a fost un seism de suprafaţă, aproape de localităţile grav afectate.
„Fenomenul fiind foarte rapid şi violent, organele de intervenţie vor avea nevoie de timp pentru a interveni. Nu ai cum să ştii de la bun început despre câte victime e vorba. Mă aştept ca numărul lor să crească, întotdeauna se întâmplă aşa în astfel de cazuri”, a declarat, pentru „Adevărul”, Mircea Radulian.
„Pe de altă parte, Italia are o problemă cu care ne confruntăm şi noi. Au multe clădiri vechi, care sunt mai puţin rezistente şi e firesc ca un cutremur să fie devastator. I-a luat prin surprindere, plus că zona în care s-a produs seismul nu este o zona cum e de exemplu Vrancea, unde avem cutremure regulate. Acolo sunt fluctuaţii mai mari”, a completat Radulian.
„Jumătate din sat a dispărut“
Acesta a fost cel mai puternic seism din 2009, când circa 300 de oameni au murit în şi în jurul oraşul L’Aquila, aflat la sud de zona lovită miercuri.
„Jumătate din sat a dispărut”, a declarat primarul din Amatrice, Sergio Pirozzi, inspectând centrul localităţii ce pare să fi fost lovită de un bombardament.
Papa Francisc şi-a întrerupt audienţa săptămânală din Piazza San Pietro pentru a-şi exprima şocul. „Auzindu-l pe primarul din Amatrice spunând că oraşul nu mai există şi aflând că sunt copii printre morţi, sunt profund îndurerat”, a spus Papa.
„Alături de Iisus, să lăsăm ca inimile noastre să fie pătrunse de compasiune”, a spus Papa.
Şeful Protecţiei Civile, Fabrizio Curcio, a descris seismul drept „sever”, iar unda de şoc a fost atât de puternică încât a fost resimţită şi la o distanţă de 150 de kilometri de epicentru, la Roma, unde autorităţile au ordonat teste structurale făcute la Coloseum.
Printre localităţile afectate extrem de puternic se numără Pescara del Tronto, un sătuc din apropiere de Arquata (regiunea Marche), care a fost „complet distrus”, potrivit primarul Aleandro Petrucci. Cel puţin 10 cadavre au fost recuperate acolo.
Primarul din Accumoli, Stefano Petrucci, a descris cu ochii în lacrimi scenele din satul său, care se confruntă cu o „tragedie”. „Sunt oameni sub ruine, nu este o situaţie bună”, a declarat el.
În condiţiile în care locuitorii din regiunea afectată au fost sfătuiţi să nu se întoarcă în casele lor, autorităţile au deschis tabere temporare la Amatrice şi Accumoli şi încearcă să le ofere adăpost unui număr de peste 2.000 de oameni.