Curtea de Conturi a Spaniei a ordonat confiscarea casei fostului lider separatist catalan Artur Mas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artur Mas FOTO Arhivă
Artur Mas FOTO Arhivă

Curtea de Conturi a Spaniei a ordonat marţi confiscarea casei fostului şef al Executivului catalan Artur Mas pentru a acoperi o parte din cheltuielile pe care acesta le-a cauzat în 2014 prin plebiscitul pentru viitorul politic al Cataloniei.

Artur Mas, şeful Guvernului regional catalan în perioada 2010 - 2016, şi alţi foşti membri ai Cabinetului său au fost obligaţi să plătească despăgubiri în valoare de 4,8 milioane de euro pentru plebiscitul din 2014, care a avut loc în mod ilegal.

Având în vedere că au plătit doar 2,9 milioane de euro până acum, Curtea de Conturi s-a văzut nevoită să ordone confiscarea unor bunuri depuse ca garanţie, transmite agenţia de presă Belga.

Alături de Mas, alţi trei foşti miniştri regionali vor rămâne fără case.

Artur Mas a denunţat decizia Curţii de Conturi, calificând-o „fără bază legală“ şi apreciind că a fost luată în scopul „intimidării“ separatiştilor catalani.

Catalonia se află sub tutela statului spaniol, care a intervenit pentru a reinstaura ordinea constituţională în această regiune. Catalanii sunt aşteptaţi la urne pe 21 decembrie pentru a-şi alege un nou legislativ regional.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite