Care este regiunea ucraineană unde trăiesc şi români şi este vizată de Legea Marţială
0Parlamentul ucrainean a aprobat luni seară introducerea legii marţiale în regiunile de frontieră cu Rusia, pentru o perioadă de 30 de zile, pe fondul tensiunilor cu Moscova. Printre prevederile care ar putea fi impuse figurează restricţii pentru militari şi civili, măsuri speciale de securitate la obiectivele de infrastructură, obligativitatea activităţilor sociale şi reglementări privind comunicaţiile.
Un proiect de lege iniţiat pe loc a fost aprobat de 276 de deputaţi, în timp ce majoritatea era de 226, în cadrul unei şedinţe tensionate în prezenţa preşedintele Petro Poroşenko şi a premierului Volodimir Groisman.
Această decizie, fără precedent de la proclamarea independenţei fostei republici sovietice în 1991, a fost luată la iniţiativa preşedintelui Poroşenko care a justificat-o printr-un risc crescut al unei ofensive terestre ruse.
"Informaţiile serviciilor de informaţii arată ameninţarea extrem de ridicată a unei operaţiuni terestre împotriva Ucrainei", a afirmat luni Petro Poroşenko într-un discurs către naţiune .
"Imediat ce un soldat va păşi peste frontiera noastră, nu voi pierde niciun moment pentru a proteja ţara", a afirmat el în plenul parlamentului.
În faţa rezistenţei parlamentarilor, şeful satatului a fost nevoit să modifice unele dispoziţii ale proiectului său de lege, în special reducând durata de la 60 la 30 de zile pentru a nu afecta campania electorală care urmează să înceapă la 31 decembrie.
Petro Poroşenko a mai limitat acţiunea legii la mai multe regiuni de frontieră, după ce iniţial s-a dorit aplicarea ei pe întreg teritoriul Ucrainei
Regiunile vizate de legea marţială
Printre regiunile vizate de legea marţială adoptată luni în Rada de la Kiev se numără şi Odesa, unde trăieşte o numeroasă minoritate de etnici români. Legea marţială se aplică unui număr de zece regiuni din Ucraina, pe direcţia sud-est şi pe un cordon teritorial care vizează ţărmurile Mării Negre şi Mării Azov, separate de strâmtoarea Kerci.
Regiunile aflate sub incidenţa legii marţiale sunt: Viniţa, Lugansk (aflată parţial sub ocupaţie separatistă), Doneţk (aflată parţial sub ocupaţie separatistă), Zaporijjea, Mikolaiiv, Odesa, Cernihiv, Sumi, Harkov şi Herson.
Aceste teritorii, susţin strategii militari, reprezintă pentru Rusiai, culoarul de invazie rapidă care conectează Peninsula Crimeea de oraşul portuar Rostov-pe-Don. Celălalt culoar este, din 2018, podul uriaş care face legătura între Peninusla Taman şi strâmtoarea Kerci. Tot spun că ruşii au construi specail podul cu o înălţime joasă pentru a bloca tranzitul comercial al cargourilor de dimensiuni mari prin strâmtoare, dar şi navelor de război de mare tonaj în cazul unui război la scară largă în Marea Azov.
„Legea marţială nu este o declaraţie de război. O introducem doar pentru consolidarea apărării Ucrainei în contextul intensificării agresiunilor Rusiei. Legea marţială nu înseamnă întreruperea eforturilor de rezolvare a situaţiei din estul ţării prin mijloace diplomatice. I-am informat pe partenerii occidentali despre aceste lucruri", a spus Petro Poroşenko, citat de Interfax.
Severitatea şi scopul legii marţiale vor fi decise de preşedintele Petro Poroşenko. În anul 2015, Parlamentul de la Kiev a aprobat un "Proiect privind starea specială şi legea marţială”. Printre prevederile care ar putea fi impuse figurează restricţii pentru militari şi civili, măsuri speciale de securitate la obiectivele de infrastructură, obligativitatea activităţilor sociale şi reglementări privind comunicaţiile.
Ce prevede Legea Marţială
Agenţia ucraineană Unian a publicat principalele prevederi ale Legii Marţiale:
1. întreprinderile îşi vor schimba modul de funcţionare şi condiţiile de muncă, adapându-le necesităţilor armatei
2. bunurile ministerelor, autorităţilor locale, mediului privat şi ale cetăţenilor vor fi puse la dispoziţia forţelor militare;
3. întărirea securităţii în jurul obiectivelor de interes strategic;
4. impunerea stării de asediu;
5. introducerea unor filtre speciale pe segmentele de frontieră, restricţionarea libertăţii de mişcare a cetăţenilor, strănilor şi apatrizilor, precum şi a traficului;
6. percheziţionarea cetăţenilor, maşinilor, birourilor şi locuinţelor;
7.partidele politice pot fi interzise, precum şi întrunirile publice suspectate de intenţii care constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale, independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei;
8. monitorizarea strictă a activităţii companiilor de telecomunicaţii, a tipografiilor, editurilor, instituţiilor de presă, televiziunilor, reţelelor de Interne, organizaţiilor culturale etc.;
9. recruţilor şi rezerviştilor le va fi interzisă schimbarea locului de reşedinţă fără notificarea în prealabil a organelor militare;
10. entităţile private, precum şi cetăţenii, vor avea obligaţia, în caz de necesitate, să pună la dispoziţia armatei sediile de firme sau locuinţele;
11. elaborarea procedurii de găzduire a populaţiei civile în adăposturi adaptate necesităţilor de securitate, precum şi a tacticilor de evacuare a populaţiei şi bunurilor materiale;
12. introducerea aprovizionării standardizate a populaţiei cu produse alimentare şi de uz medical.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a precizat în Rada de la Kiev că legea marţială va deveni activă doar în cazul unei „agresiuni a trupelor militare ruse pe teritoriul Ucrainei”.