Ajunge!

Nu remarcă nimeni cât de departe suntem de începuturi, când doream cu toţii să combatem aceste fenomene? Demult deja antisemitismul european a revenit, ura faţă de evrei este din nou la ea acasă în Europa!

Exemplele nu lipsesc: Paris, unde o femeie care a supravieţuit Holocaustului a fost ucisă bestial doar pentru că era de credinţă iudaică. Marea Britanie, unde Partidul Laburist este zguduit de scandaluri antisemite, iar preşedintele formaţiunii nu ia nicio măsură. Ungaria, unde premierul Orbán îl atacă pe George Soros invocând o presupusă conspiraţie evreiască. Polonia, care încearcă disperată să se disculpe de orice răspundere pentru delicte antisemite comise pe teritoriul ei înaintea, în timpul şi după Holocaust, până în ziua de azi. Austria, unde extrema dreaptă îşi face de cap în guvern, iar cancelarul Kurz permite acest lucru din cauza unor calcule de strategie politică. Antisemitismul este, se pare, din nou legitim şi legalizat prin voturile cetăţenilor.

Frankreich Mord an Mireille Knoll (Reuters/C. Achi)
Intrarea în locuinţa lui Mireille Knoll, unde aceasta a fost omorâtă pe 23 martie

Ajunge!

Şi da - şi în Germania. Aici, deja de decenii, trebuie păzite de către poliţie şcolile, grădiniţele şi centrele culturale evreieşti de teama naziştilor vechi şi noi. Un politician din AfD descrie un memorial al Holocaustului drept „monument al ruşinii“. Iar acest AfD, un partid de extrema dreaptă, cu retorică rasistă şi antisemită care nu poate fi ignorată, a fost ales în premieră în Bundestag.

La fiecare sfârşit de săptămână, echipe de fotbal adverse sunt apostrofate cu apelativul jidani - şi pe nimeni nu deranjează, se pare, acest fapt. Se spun bancuri cu evrei şi se râde la ele, chiar dacă nu sunt niciodată amuzante. Şi tot aşa, nimeni nu pare deranjat. Cimitirele evreieşti sunt vandalizate în mod regulat. Iar pe Internet domnesc ura, dispreţul şi incitarea la ură.

Ajunge!

Polizei bewacht in Berlin die Synagoge in der Oranienburger Straße (picture-alliance/dpa/Maurizio Gambarini)Sinagogile din Germania trebuie deja de decenii să fie păzite de poliţie
 

Nu doar în lumea digitală, ci şi în lumea reală dai peste oameni care îşi urăsc cu nesimţire şi fără reţinere semenii, deja de multe decenii. De genul celor care susţin că un lucru sau altul trebuie odată şi odată spus cu voce tare - şi care apoi debitează doar ură pură, violenţă verbală, antisemitism şi rasism. Tocmai pentru astfel de derapaje nu există justificare şi nu trebuie să existe nici înţelegere - nici măcar în rândul celor incluşi în noţiunea de „alegători care protestează prin votul lor“.

Antisemitismul structural, de fiecare zi, a devenit obişnuinţă. Şi tocmai acest fapt este cel mai grav, cel mai neliniştitor. Am devenit apatici, indiferenţi. Relatările mediatice moderne, zilnice, formează un fel de spirală a incitării şi ne-am obişnuit cu prea multe lucruri. Şi devenim complici în acest proces tocmai pentru că nimic nu mai pare să ne indigneze.

Ajunge!

Este adevărat că la antisemitismul extremelor dreapta şi stânga din Europa s-a adăugat de câţiva ani şi antisemitismul unor părţi radicale ale lumii musulmane. Este un antisemitism orientat mai degrabă împotriva statului Israel, dar amploarea sa şi consecinţele sale groaznice îi afectează pe toţi evreii, indiferent unde trăiesc aceştia. De ani buni se lansează avertismente cu privire la aceste evoluţii, de ani buni deja cei afectaţi îşi prezintă experienţele nefericite din şcolile germană şi reacţia slabă a celor care ar trebui să ia măsuri.

Deutschland Demonstranten verbrennen Fahne mit Davidstern in Berlin (picture alliance/dpa/Jüdisches Forum für Demokratie und gegen Antisemitismus e.V.)Berlin-Neukölln: în decembrie 2017, un grup de migranţi a ars un steag israelian pictat chiar de protestatari
 

De ani buni se simt pe propria piele aici în Germania agresiunile unor părţi mici, dar în creştere din comunităţile musulmane. De decenii, statul german le permite tinerilor de aici să îi vadă şi să îi audă pe diverşi imami agresivi şi antidemocraţi din Arabia Saudită sau Turcia; iar apoi autorităţile par cu totul mirate că exact aceşti tineri care au auzit predicile imamilor s-au radicalizat.

Şi o parte din refugiaţi suferă de ură faţă de evrei. Ei vin din ţări arabe conduse de dictatori, care îi îndoctrinează că trebuie să-i urască pe israelieni şi pe evrei. Este o explicaţie pentru acest fenomen, dar nu şi o scuză.

Ajunge!

De la elitele germane vin mereu mesaje de solidaritate, care nu schimbă însă nimic. Sau platitudini de genul „Fără toleranţă pentru intoleranţă“.

În grădiniţe şi şcoli nu se angajează personalul necesar. Politicienii locali minimalizează mereu pericolul neonazist, pentru a apăra renumele regiunii lor; ca şi cum nu am avea cazuri foarte serioase - precum în Freital, în landul Saxonia - unde teroarea extremei drepte domină. Iar poliţia, procuraturile şi serviciile secrete eşuează nu doar în cazul NSU, ci şi în Saxonia, în timpul demonstraţiilor Pegida şi în multe alte momente.

Ura faţă de evrei este ură faţă de oameni

Nu este vorba în primul rând de solidaritate cu evreii, ci de implicare pentru toate persoanele şi pentru toate lucrurile care alcătuiesc această ţară liberă. Ce trebuie să se mai întâmple ca să acţionăm în sfârşit? Câte discursuri „de duminică“, în care vom auzi că aşa ceva nu mai are voie să se întâmple, vor mai fi rostite până când vorbitorii vor tăcea de ruşine, pentru că de luni până sâmbătă asistă fără să facă nimic la toate relele care se întâmplă?

Făptaşii calcă în picioare democraţia, pluralismul, libertatea, emanciparea şi iluminismul.

Credem noi cu adevărat în aceste valori? Le apărăm cu raţiune şi pasiune? Sau instigatorii la ură sunt atât de vocali tocmai pentru că ceilalţi sunt prea tăcuţi?

Nu scriu toate acestea în calitate de evreu, ci în calitate de om. Un om la fel ca dumneavoastră, cei care citiţi acest text. Îmi fac griji. Şi pentru dumneavoastră.

Ajunge!

Michel Friedman este jurist, publicist şi moderator TV. La Frankfurt University of Applied Sciences el este profesor de drept imobiliar şi mediatic. La Deutsche Welle, el moderează emisiunile „Conflict Zone“ şi „Auf ein Wort ... mit Michel Friedman“.