„Afacerea Plaja”, fitilul care a declanşat actualul val de manifestaţii anticorupţie din Bulgaria. Un mogul media, noua ţintă a protestatarilor
0O mică plajă cu pietre a declanşat proteste anti-corupţie şi o criză instituţională în Bulgaria, unde apelurile la demisia premierului Boiko Borisov se înmulţesc pe zi ce trece.
Aflat la al treilea mandat de premier al Bulgariei, conservatorul Boiko Borisov, în vârstă de 61 de ani, este presat tot mai tare să-şi dea demisia. Noua mişcare de contestare a guvernului său a pornit de pe o mică plajă de la Marea Neagră.
În Bulgaria, Preşedinţia şi Guvernul sunt la cuţite. Fitilul acestei crize instituţionale îl reprezintă „Afacerea Plaja”, care a izbucnit săptămâna trecută pe fondul unor acuzaţii de corupţie la adresa Guvernului Borisov.
La 7 iulie, Hristo Ivanov, fost ministru al Justiţiei, în prezent lider al coaliţiei Bulgaria Democratică, a încercat să „recupereze” o plajă din Golful Burgas încercuită recent deşi teoretic este un bun public. Ajuns la faţa locului, Ivanov a fost luat în primire de trei agenţi de pază, care l-au împins în apă. Aceştia din urmă l-au avertizat apoi că îi vor scufunda barca dacă nu renunţă la plan. Bodyguarzii sunt de fapt angajaţi ai statului care îl apără pe Ahmed Dogan, un fost politician care şi-a construit recent un palat în dreptul plajei în cauză. Fost lider al Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS), Dogan, în vârstă de 66 de ani, este acum un prosper om de afaceri. Însă criticii săi îl acuză că îşi datorează averea conexiunilor pe care le are cu puterea, punând astfel mâna discret de sectoare întregi ale economiei bulgare cu acceptul lui Boiko Borisov, care la rândul său beneficiază de sprijinul politic al DPS. Sensibilizând opinia publică în legătură cu „Afacerea Plaja”, Hristo Ivanov o prezintă drept un „simbol al modului în care instituţiile închid ochii în faţa corupţiei”. „Cu toate Dogan nu are nicio funcţie politică din 2013 încoace, este protejat de un serviciu de stat care se comportă ca mafioţii”, a deplâns fostul ministru.
Hristo Ivanov confruntându-se cu bodyguarzii lui Ahmed Dogan FOTO Captură Facebook
Termenul mafiot a fost reluat sâmbătă şi de preşedintele Rumen Radev, susţinut de socialişti. Acuzându-l pe Borisov de „derivă de tip mafiot”, Radev i-a cerut premierului să demisioneze. Apelul său venea în contextul unei noi acţiuni pe plaja din Parcul Roseneţ şi la două zile de la percheziţiile de la preşedinţie.
Sâmbătă, un grup de protestatari s-a dus spre plaja ocupată de Dogan pentru a continua planul lui Ivanov. Dar protestatarii au fost opriţi de poliţie, care şi-a justificat prezenţa prin intenţia de a preveni o bătaie cu simpatizanţi ai omului de afaceri. După lungi negocieri, poliţia s-a retras, iar protestatarii au reuşit să pătrundă pe plajă.
În paralel, bulgarii protestau deja pentru a treia zi consecutiv în stradă în capitala Sofia şi în alte oraşe din ţară. Protestele la nivel naţional au izbucnit imediat după percheziţiile de joi de la preşedinţie, considerate un atac al guvernului. Optsprezece persoane au fost arestate în cursul manifestaţiilor de vineri, marcate de violenţe. Veştile legate de internarea a doi protestatari au intensificat tensiunile, iar numărul contestatarilor din stradă a crescut sâmbătă, duminică, luni şi marţi.
„Furia este profundă, acumulată de ani de zile, şi nu poate fi reprimată cu frică şi forţă”, a declarat Radev, cerând demisia lui Boiko Borisov şi a procurorului general Ivan Gheşev.
Manifestaţia de marţi l-a vizat în special pe procurorul Gheşev.
O petiţie pentru demisia premierului bulgar a fost lansată duminică. „Sistemul ne ucide”, spun manifestanţii, care se declară reprezentanţi ai unor partide de stânga şi de dreapta.
De la plajă la hotel
Boiko Borisov nici nu vrea să audă de părăsirea funcţiei de premier şi spune că intenţionează să-şi ducă mandatul până la capăt în 2021. „Nimeni altcineva nu poate conduce ţara în această perioadă de criză”, a afirmat el, referindu-se la epidemia de covid-19.
În faţa refuzului lui Borisov, contestatarii au de gând să-şi continue protestetele. O nouă manifestaţie de amploare este prevăzută să aibă loc joi. nÎn plus, o nouă acţiune anti-oligarhică a fost plănuită pentru miercuri dimineaţă. După plimbarea de pe plajă, bulgarii sunt invitaţi la o cafea cu Delian Peevski. Evenimentul este programat pentru miercuri dimineaţă, la Hotelul Berlin din Sofia, descris drept „centrul puterii statului”. „După cum ştiţi, Peevski obişnuieşte să meargă la Berlin şi să se întâlnească în secret cu miniştri, politicieni şi magistraţi”, explică iniţiatorii acţiunii. În vârstă de 39 de ani, Delian Peevski este considerat cel mai influent mogul media din Bulgaria.
Apel pentru o cafea la Hotelul Berlin Captură Novinite
Într-un comunicat, Ambasada SUA la Sofia s-a declarat de partea poporului bulgar, în favoarea întăririi democraţiei şi a statului de drept. „Protestele sunt un semn al unei societăţi civile înfloritoare, vibrante. Nimeni nu este mai presus de lege”, subliniază misiunea diplomatică americană.
Scandaluri în lanţ
Protestele din ţara vecină au loc la mai puţin de o lună de la declanşarea unui scandal de presă cu Boiko Borisov în prim-plan. La mijlocul lui iunie, presa de la Sofia a difuzat fotografii cu premierul bulgar dormind alături de o armă şi o grămadă de bani.
Boiko Borisov dormind cu pistolul pe noptieră FOTO Arhivă
„Obiectivul este de a ne zdrobi mental, apoi fizic”, a comentat Borisov pe seama pozelor respective, sugerând că în spatele lor se află oponenţii săi care nu îl pot „înfrânge în alegeri”.
Borisov nu a precizat exact cine sunt oponenţii săi, dar a sugerat că Radev îl hărţuieşte şi îl spionează cu o dronă.
La rândul său, preşedintele bulgar a confirmat că deţine o dronă, dar a respins acuzaţia precum că ar utiliza-o pentru a spiona.
Pe de altă parte, liderul opoziţiei de la Sofia îl acuză pe Boiko Borisov că nu mai deţine puterea. „Borisov a predat voluntar Guvernul Bulgariei puterilor din spatele scenei şi în acest fel face parte din acestea”, este de părere Kornelia Ninova, liderul Partidului Socialist.
Scandalurile au apărut în timp ce Borisov se confruntă şi cu alte probleme. Fostul său aliat din partidul GERB, Ţvetan Ţvetanov, îşi înfiinţează propria formaţiune politică. La începutul lui iunie, oligarhul Vasil Bojkov, aflat în exil, a anunţat la rândul său o nouă mişcare politică, care va fi numită Vara Bulgară.
Potrivit ONG-ului Transparency International, Bulgaria este cel mai corupt stat din blocul comunitar.