Acea Europă. Cealaltă Românie

Acea Europă o cunoaşteţi. Aşa cum, la fel de bine, ştiţi cum arată - trist, desuet şi lipsit de perspective - mare parte din peisajul urban şi rural al acestei Românii de acum.

Poate exista însă şi Cealaltă Românie, cea în care Europa este gata să bage foarte mulţi bani, în toate sectoarele strategice. Cu o singură condiţie: să ştim despre ce e vorba, să vrem să luăm banii conform regulilor şi standardelor europene şi să vrem să investim nu într-o logică de găleată cu capac perfect închis, ci într-una a conectării de sistem.

Vă pot oferi date, statistici,acces la documente privind proiectele pentru care se licitează la orizontul anului 2020. Dar, în definitiv, nu acestea sunt importante în primul rând deoarece esenţială este asimilarea de către clasa politică naţională a unei lecţii foarte dure care să arate că nu este deloc suficient să faci parte dintr-o structură supranaţională precum UE, să plăteşti cotizaţia anuală şi să beneficiezi de un loc la masa oficială precum şi de participarea garantată la "fotografia de familie".

Logica succesului european se bazează pe asimilarea ştiinţei foarte complexe de a te insera în arhitectura proiectelor şi în structurile de decizie care le direcţionează.

Logica europeană spune însă că toate acestea nu se fac decât după ce, la nivel naţional, ţi-ai stabilit propriile priorităţi pe termen mediu şi lung şi ai deja formulate ţintele strategice pentru termenul foarte lung, adică nivelul anului 2050-2100.  Apoi, în funcţie de capacitatea şi puterea de persuasiune a liderilor politici, poţi impune o parte a acestor proiecte, poate chiar pe cele mai multe, în momentul în care se desenează la propriu hărţile viitoarelor infrastructuri strategice ale sectoarelor vitoale ale Europei.

O ţară se constituie realmente într-un jucător din clipa în care realizează că este vital pentru propria sa supravieţuire să treacă din etapa "executantului naţional de proiect naţional" în cea de "proiectant de sistem global - executant de proiect naţional".

Nu vă gândiţi doar la infrastructurile vizibile şi uşor de identificat pe hartă. Acestea sunt doar finalizările - mai mult sau mai puţin reuşite - ale unui concept de bază, cel care vizează impunerea unei formule conectate şi deci generatoare de decizii şi proiecte coerente la nivel european, în absolut toate domeniile.

Iarăşi, cred că se impune o precizare. E vorba despre un proces cu mult mai amplu şi important prin dimensiunile sale strategice multiple decât discuţiile, periodic reînnoite, despre nevoia unei Europe Federale. Cea care, evident, ar fi un stimul în realizarea pe plan concret a proiectului. Dar el există şi se impune ca necesitate pe măsură ce guvernele îşi dau seama că interconectarea nu este neapărat un act individual de voinţă naţională (expresie a evoluţiei mentalităţii clasei politice), ci ceva legic, generat de obligativitatea supravieţuirii în spaţii în care s-au operat deja mutaţii tehnologice într-atât de importnte încât ignorarea lor duce la izolarea şi paralizarea treptată a unor economii naţionale sau a unor sectoare strategice a acestora. Ne place sau nu să admitem, aceasta este Noua Ordine Globală deja existentă, determinată fiind de structurările aproape matematice ale unui sistem care lasă din ce în ce mai puţin spaţiu pentru greşeli şi este gata să elimine rapid elementele neconforme raţionamentului supravieţuirii.

În acest sens, puteţi evalua cât de expusă este (sau nu) România  membră UE şi NATO unor riscuri majore de securitate prin deculparea sa absolută reală de la ceea ce, în acea Europă, constituie putere de reţea: infrastructuri de transport, infrastructuri energetice, societatea informaţiei.

Trei domenii care constituie axele puterii într-un alt tip de lume, pentru un cu totul alt tip de societate, cea în care, la nivelul UE, foarte multe dintre guvernele Statelor Membre o pregătesc sârguincios, de ani de zile, formulând politici naţionale coerente - corelate cu cele din alte ţări membre - tocmai pentru a pregăti intrarea corectă şi cât mai rapidă şi amplă în noua configuraţie civilizaţională, proprie acelei Europe.

Uitaţi un proiect european clasic în acest domeniu, Connecting Europe Facility pe care îl găsiţi descris aici în extenso - proiecte, realizări şi perspective până în momentul închiderii sale în 2015. Pentru a vă uşura puţin munca, aveţi aici accesul la lista de documente care detaliază angajamentele luate per proiecte de către România, cu termene de execuţie etc. Vedeţi şi dvs ce-a ieşit, când a ieşit şi dacă a ieşit. Asta la nivel de infrastructuri strategice de un anume tip, discuţia poate fi dezvoltată pe alte domenii de interes, unde sunt alţi bani, zeci de miliarde care, defalcaţi pe ţară, presupun proiecte în valoare de multe sute de milioane de euro.

Dar, în aceeaşi idee a conectării de sistem, iată, poate interesant pentru o ţară ca această Românie a noastră unde institutele de cercetare dispar definitiv unul după altul în ceaţa istoriei, iată, deci, posibilitatea intrării într-un program de conectare european de cercetare ştiiinţifică şi inovare, Horizon 2020, cel mai important conceput vreodată la nivelul UE, cu un buget de 800 milioane Euro în exerciţiul bugetar 2014-2020. Iată un link către pagina de  prezentare şi vă rog observaţi că sunt deschise proiecte pentru finanţare şi în acest moment.

Poate interesează pe cineva, totuşi, ca această Românie a indiferenţei şi autarhiei din acest moment să fie ajutată să se transforme în Cealaltă Românie, conectată la asemenea proiecte, oferind spaţiu de joc la nivel înalt talentelor sale naţionale, reale şi multe.

Dincolo de bătălia politică aridă şi atât de joasă care se poartă acum pe o scenă devenită parcă neîncăpătoare pentru intensitatea şi amplitudinea valurilor de ură şi intoleranţă, mai există oare timp şi pentru discuţii privind oportunităţile de interconectare pe care le ratează România?

Există mii şi mii de asemenea exemple de deschidere posibilă care pot fi folosite în egală măsură de persoane individuale, unităţi din sectorul public sau privat, comunităţi locale sau regionale sau de nivelul central atunci când se intră în discuţia despre "Marile Proiecte", cle în care actorii contractanţi sunt chiar Statele Membre.  

Fiecare ziarist de la Bruxelles primeşte - la cerere - sute de dosare cu asemenea adrese, prezentări şi lansări de oferte succesive pentru aproape toate domeniile imaginabile. Dar, în primul rând, ele stau automat  la dispoziţia tuturor administraţiiilor naţionale în speranţa că acea cultură a interconectării şi-a făcut deja efectul.

Aceasta este provocarea reală cu care are să se confrunte România viitorului imediat dacă, dincolo de spectacolul vorbelor de campanie, vrea să aibă un viitor în grădina în care se joacă supravieţuirea celor mari. Dacă nu, cu puţină şansă şi cu mult ajutor dat de Dumnezeau, îşi va continua pe ceva timp existenţa de actor-executant-ascultător-fără imaginaţie care are însă meritul de a nu supăra niciodată pe nimeni.

Dacă numai asta vrem, avem deja.

Imaginaţia, voinţa şi ştiinţa guvernării sunt necesare pentru Cealaltă Românie. M-am cam săturat de Eterna şi Fascinanta, aia cu furca de tors, carul cu boi şi, mai nou, cu maneaua ce spune povestea despre "Banii mei de i-am făcut io pe ei". N-o putem vedea şi pe cealaltă?