În ce formulă va continua NATO după Summitul de la Bruxelles?

Urmează mişcări importante. În primul rând, aşa cum se spune în proiectul de Declaraţie finală a cărui formulă se negociază acum între statele aliate, şefii de state şi guverne care se vor întâlni la Bruxelles pe 11 şi 12 iulie, urmează să fie aprobată a nouă strategie care să pună un accent sporit pe apărarea colectivă, nivelul de pregătire al trupelor şi mobilitatea acestora precum şi pe războiul cibernetic.

Ideea centrală a acestei strategii numită NATO Readiness Initiative o reprezintă constituirea unei noi forţe comune echivalentă a 8 brigăzi, plus 30 de nave  precum şi o flotilă de 30 de avioane de luptă care să fie gata să intre în acţiune în maximum 30 de zile din momentul în care se aprobă mesajul de reunire a forţei. Informaţia suplimentară pe care, pentru ziarul turc Hurriyet, au confirmat-o mai multe surse diplomatice care au cerut să rămână anonime, este că Statelor Membre li se va cere să fie gata să aloce până în 2020 unităţile combatante, numărul şi natura acestora fiind, în mare, deja stabilit, dar subiect încă de negociere în cazul unor state.

Deoarece documentul care prezintă concluziile finale ale Summitului pare să fie încă supus unor modificări pe câteva subiecte sensibile, vă ofer posibilitatea să consultaţi un alt text ce conţine câteva dintre marile direcţii de acţiune ce vor figura în noua strategie. Este vorba despre Declaraţia 444 a Adunării Parlamentare a NATO intitulată, foarte interesant în acest moment de criză fără precedent în spaţiul euroatlantic, „Afişarea unităţii şi credibilităţii NATO în cadrul Summitului de la Bruxelles".  Din perspectiva preocupărilor noastre imediate, mi se pare foarte semnificativ că primul subcapitol al Declaraţiei este intitulat "Disuasiune şi apărare, dialogul cu Rusia". Mesajul transmis şefilor de stat şi guvern participanţi la Summit este:

- să întărească capacităţile convenţionale de apărare, a celor nucleare şi a apărării anti-rachetă care fac parte din politica Alianţei de disuasiune şi apărare colectivă

- să continue asigurarea sustenabilităţii şi nivelului de pregătire ale prezenţei avansate întărite a NATO din Ţările Baltice şi Polonia, a prezenţei sale avansate adaptate în regiunea Mării Negre, a măsurilor de asigurare adaptate pentru Turcia precum şi alte măsuri de asigurare în vigoare, a Forţei sale operaţionale în pregătire inter-arme de foarte înalt nivel şi al Forţei sale de Reacţie Întărite

- să ridice, fără întârziere, toate obstacolele juridice şi de regulament care impietează asupra mobilităţii forţelor aliate din Europa şi să creeze infrastructurile necesare pentru a asigura transportul rapid al întăririlor (trupe şi echipament) pe întreg teritoriul Alianţei

- să dezvolte capacitatea forţelor aliate de a opera în medii afectate de măsurile specifice de blocare sau interzicere de acces în zonă (A2/AD)

- să continue să crească nivelul de informare al Alianţei în ce priveşte situaţia din Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Mediterană precum şi în Oceanul Atlantic şi cel Arctic, aceasta inclusiv, în caz de necesitate, prin cooperarea cu partenerii din aceste regiuni

- să se menţină politica NATO faţă de Rusia, cea bazată pe o apărare şi o disuasiune puternice cât şi pe o deschidere înspre un dialog substanţial, aşa cum este indicat în Declaraţiile Summiturilor din Ţara Galilor şi de la Varşovia, menţionând în dialogul cu Rusia violările inacceptabile de către aceasta a legilor şi normelor internaţionale, subliniind că poartă întreaga responsabilitate în acest sens. 

Formule ce vor fi regăsite şi în Declaraţia finală. Interesant, să vedem însă dacă va şi posibil. Problemele, de data asta, sunt enorme, au explodat deja şi, în orice caz, nu mai pot fi ascunse sub pavăza politicoasă a diplomaţiei preventive. Întrebarea esenţială este de a se şti cât de mult au afectat disputele de până acum soliditatea şi stabilitatea NATO, edificiul politic şi de securitate pe care s-a bazat întreaga construcţie a spaţiul occidental după finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe de o parte, sigur că toată lumea este conştientă că ruperea sistemului ar reprezenta un dezastru de uriaşe proporţii, cu consecinţe pe măsură. Dar nimeni nu poate ignora că, pentru prima oară în istoria NATO, se vor aşeza la masa negocierilor pentru a vorbi despre noua strategie globală comună, parteneri care deja se află angrenaţi într-un război comercial care, după toate indicaţiile, se află doar la început, riscând să alimenteze continuu un sentiment de neîncredere deja vizibil şi foarte vocal.

Şi, de departe, nu este tot. Spre exemplu, ridicând şi mai mult nivelul tensiunilor înainte de Summit, Preşedintele Trump a dresat liderilor politici din şapte ţări din UE (Germania, Portugalia, Belgia, Spania, Luxemburg, Olanda şi Italia) dar şi celor din Norvegia şi Canada, o scrisoare prin care, pe un ton ultimativ, le cere să-şi mărească bugetul naţional pentru apărare, în limita nivelului de 2%. Sigur că cererea americană vine în logica angajamentelor luate în 2014 la Summitul din Ţara Galilor şi respectate acum de 8 dintre ţările membre NATO (SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia şi Românie), alte două ţări fiind aşteptate să confirme acum planurile de a atinge obiectivul de 2% până în 2024.

Numai că celelalte tensiuni politice pot face ca această discuţie să se învenineze rapid. Mai ales că apar ştiri precum cea publicată vineri de Washington Post care afirmă, citând doi responsabili europeni sub protecţia anonimatului, că Trump i-ar fi sugerat lui Macron să urmeze exemplul britanic şi să părăsească UE. Episod confirmat pentru France Presse şi din surse diplomatice. Dacă adăugăm la asta ceea ce a zis Donald Trump personal "Uniunea Europeană a fost creată, desigur, pentru a profita de Statele Unite" , vedem că europenii chiar au de să se îngrijoreze pentru viitor.

În plus, există şi un alt nor negru, chiar foarte negru, la orizont. Conform celor de la Washington Post, Pentagonul studiază în acest moment costurile plecării sau transferului celor 35.000 de militari americani staţionaţi la bazele din Germania. Ideea a fost iniţial evocată de Preşedintele Trump la o întâlnire cu responsabili militari, ideea fiind că o parte dintre cei 35.000 de militari (sau o mare parte dintre ei) să fie transferaţi în Polonia. S-ar putea să fie vorba doar despre un studiu aflat în fază iniţială, poate, cine ştie, chiar despre o ştire falsă, parte a unui război de dezinformare. Se poate şi asta dar nimeni nu poate uita că, în timpul campaniei sale electorale din 2016 şi, din nou, mai recent,Trump este citat de situl nord-american AXIOS că a caracterizat NATO drept o organizaţie "la fel de nefastă" decât Tratatul de liber-schimb nord american şi "îl costă prea mult pe contribuabilul american". În plus, spunea Trump: "Statele Unite plătesc aproape în totalitate costul protejării de către NATO tocmai a ţărilor care ne înşală în relaţiile comerciale".

În acest condiţii, va mai prevala oare înţelepciunea care i-a ţinut până acum uniţi pe liderii de ambele părţi ale Atlanticului şi i-a făcut să depăşească crizele, făcând din Alianţă ceea ce este acum, adică cea mai influenţă şi credibilă instituţie politico-militară a planetei? Toată lumea speră că aşa se va întâmpla şi că tot restul nu sunt decât încercări de a supune presiunea într-un joc cu mize mult mai mari decât acestea vizibile.

Context în care concluziile din Declaraţia Finală de la Bruxelles vor fi validate oare de negocierile Putin-Trump de la Helsinki? De cum va arăta răspunsul la această întrebare depind foarte multe dintre evoluţiile strategice din viitorul imediat şi, în foarte mare măsură, conturul exact al conceptului de apărare şi securitate europeană. Împreună cu valoarea exactă a mai vechilor sau mai noilor alianţe din acest spaţiu.