Un director de bancă prezintă scuze publice pentru împrumuturile acordate mafiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii Yakuza sunt consideraţi una dintre "forţele antisociale" ale Japoniei. FOTO: AFP
Membrii Yakuza sunt consideraţi una dintre "forţele antisociale" ale Japoniei. FOTO: AFP

Directorul uneia din principalele bănci din Japonia, Mizuho Financial Group, şi-a a prezentat scuzele luni pentru că a acordat împrumuturi membrilor Yakuza, cea mai importantă parte a mafiei nipone, un urma publicării unui raport a unui grup de avocaţi mandataţi de companie.

Yasuhiro Sato a recunoscut că era la curent de trei ani cu aceste împrumuturi, echivalentul a 1,5 milioane de euro, după ce într-un prim rând a negat. Bancherul japonez a declarat că va renunţa şa salariul său timp de şase luni drept măsură de pedeapsă. Alţi responsabili ai grupului vor avea pentru un timp salariul diminuat.

Dată fiind amploarea scandalului care în prezent este obiectul mai multor articole ale presei, ministrul de finanţe şi vice-premierul, Taro Aso, au denunţat tranzacţiile  suspecte calificându-le „o enormă problemă”, înainte de a adăuga că negările iniţiale ale Mizuho, una din cele trei mari bănci japoneze au fost „cel mai rău lucru pe care o bancă putea să-l facă”.

La sfârşitul lui septembrie, Mizuho a fost obligat să sisteze împrumuturilor acordate Yakuza de Agenţia de Control Financiar din Japonia (FSA). Potrivit FSA, Mizuho a acordat 230 de împrumuturi.

Luni, grupul de avocaţi mandataţi de grupul financiar au declarat: „Numeroşi lideri şi membrii ai consiliului de administraţie ştiau sau erau în poziţia de a şti”.

În raportul băncii trimis FSA, Mizuho a susţinut că 54 de foşti şi actuali angajaţi ai băncii vor fi sancţionaţi, inclusiv preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Mizuho, filială a Mizuho Financial Group.

Potrivit informaţiilor FSA, „nicio acţiune semnificativă” nu a fost luată de Mizuho „pentru a preveni şi opri tranzacţiile cu forţele antisociale, mai mult de doi ani după ce s-a stabilit că împrumuturile au fost acordate unui număr dintre ei”.

În Japonia, termenul de „forţe antisociale” face referire la organizaţii criminale, inclusiv Yakuza. Acestea sunt prezente în diferite activităţi care implică jocurile de noroc, droguri, prostituţie, escrocherie şi spălare de bani. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite