Preşedintele Parlamentului unei ţări, demis pentru că a vândut funcţii guvernamentale: Suma obţinută şi mesajul ironic transmis la final
0
Parlamentul Mongoliei a votat marţi pentru înlăturarea de la conducere a preşedintelui său, vizat de acuzaţii de corupţie şi aflat în centrul unor proteste de amploare, relatează AFP.
Miyegombin Enhbold, fost premier sl Mongoliei şi fost candidat la alegerile prezidenţiale în această ţară situată între China şi Rusia, este acuzat că a vândut funcţii guvernamentale, îndeosebi de viceminiştri. Potrivit detractorilor săi, el s-ar fi ales astfel cu 60 de miliarde de tugrik, adică 20 milioane de euro.
Cinci deputaţi au condus fronda pentru demiterea lui Enhbold, organizând un boicot care a paralizat Parlamentul timp de o lună.
Sătui de scandalurile de corupţie şi de deturnarea de fonduri publice de către personalităţi politice de rang înalt, mii de mongoli au manifestat în decembrie şi în ianuarie la Ulaanbaatar, capitala lor.
În cursul acestei luni, preşedintele mongol Battulga Khaltma, care l-a învins pe Enhbold la alegerile prezidenţiale din 2017, a adoptat o dispoziţie care permite demiterea preşedintelui Parlamentului în cazul unui vot în acest sens.
Instabilitatea politică este o problemă recurentă în Mongolia, unde o Constituţie democratică a fost adoptată în 1992, după mai multe decenii de regim comunist.
Enhbold a transmis un mesaj ironic după votul din Parlament.
El susţine că şi-a îndeplinit „cu bine“ misiunea, subliniind că noile reglementări bancare şi financiare adoptate sub conducerea sa sunt benefice pentru economia naţională.
„Toate lucrurile rele din ultimii 20 de ani pot fi puse, se pare, pe spatele unei singure persoane“, a continuat el.
„Probabil că, pentru rezolvarea problemelor actuale ale societăţii, destinul meu este să fiu un ţap ispăşitor“, a încheiat liderul politic mongol.