Marea Britanie pregăteşte cea mai mare operaţiune din Helmand, Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie este pe cale de a lansa cea mai mare operaţiune în provincia Helmand din sudul Afganistanului, alături de trupe NATO, dezvăluie BBC. Vestea vine cu patru zile înaintea unei conferinţe internaţionale ce va avea loc la Londra şi în urma căreia vor fi anunţate planurile ţării.

Generalul britanic reponsabil de forţele detaşate în Afganistan a spus că va "instaura controlul" guvernului afgan în părţile din Helmand aflate sub dominaţia talibanilor. Maiorul general Nick Carter a declarat că Helmand reprezintă o "lucrare în curs de desfăşurare, cu părţi neguvernate."

"Dacă vom câştiga discuţiile în numele gruvernului afgan, atunci va fi nevoie să asigurăm controlul guvernului asupra zonelor care nu sunt momentan guvernate", a adăugat Carter.

Cu toate acestea, Carter, care a preluat controlul forţelor NATO în sudul Afganistanului la sfârţitul lui 2009, a refuzat să specifice când va începe operaţiunea în Helmand.  În schimb, a precizat că zona vizată este în special centrul provinciei Helmand, regiune care nu s-a aflat sub controlul guvernului afgan. Acolo trăiesc aproximativ 250.000 de persoane.

Într-o ofensivă organizată anul trecut în lunile iunie şi iulie, zece militari au murit, în încercarea de a scoate talibanii din partea centrală a regiunii Helmand.

Aproximativ 250 de soldaţi britanici au murit în Afganistan, din anul 2001.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite