VIDEO Japonezii au inaugurat trenul care atinge viteza de 320 de kilometri pe oră
0Cel mai rapid tren inventat vreodată de către japonezi, supranumit şi „trenul proiectil“, a fost inaugurat cu mare fast sâmbătă, la Tokyo, iar un bilet pentru prima călătorie cu acest mijloc de transport a ajuns să coste, pe internet, peste 3.000 de euro.
Expresul Hayabusa, noua bijuterie a căilor ferate din Japonia, a fost creat pentru a face legătura între Tokyo şi Shin-Aomori (aproximativ 675 de kilometri) în doar trei ore, circulând cu o viteză care va ajunge, în anul 2013, la 320 de kilometri pe oră.
Biletele de tren pentru cursa inaugurală au atins un preţ incredibil, interesul persoanelor pentru a merge cu „trenul proiectil" depăşind aşteptările tuturor. Astfel, dacă un bilet costa iniţial aproximativ 150 de dolari, valoarea acestuia a ajuns să depăşească, la „negru", suma de 3.000 de euro.
Conform oficialilor japonezi, biletele la clasa I au fost cele mai căutate şi au fost epuizate în doar 20 de secunde de la punerea lor în vânzare. La această clasă serviciile incluse sunt comparabile cu cele ale companiilor aeriene, iar oamenii îşi pot alege meniul preferat şi primesc ziare, papuci şi pături. „Nu ne gândim doar să mărim viteza acestui tren. Ne vom strădui să îmbunătăţim confortul oferit de către Hayabusa pasagerilor noştri. Nu vom neglija nici problemele legate de siguranţă şi de protejarea mediului", a spus Mutsutake Otsuka, preşedintele Companiei Feroviare din Estul Japoniei.
Prima călătorie a noului tren nu a fost lipsită de peripeţii, o persoană pierzându-i echilibrul şi ajungând pe şine la Tokyo, din cauza aglomeraţiei provocate de către fotografii care s-au adunat să pozeze „proiectilul". Din fericire, trenul nu se afla în mişcare şi omul a urcat înapoi pe peron, dar plecarea noului expres a fost întârziată cu aproximativ şapte minute.
Trenul va opera două călătorii pe zi pe ruta Tokyo - Shin Aomori, dar şi un drum către Sendai, care se află între cele două localităţi.