Soţul reginei Elisabeta a II-a gafează din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principele consort al reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, Philip, duce de Edinburgh, s-a remarcat din nou prin umorul său, întrebând o persoană cu handicap „peste câte persoane a trecut cu scuterul său", de fapt un scaun cu rotile.

În timpul vizitei pe care o efectua împreună cu regina într-o zonă a Londrei, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de la urcarea acesteia pe tron, ducele de Edinburgh, în vârstă de 90 de ani, a arătat că problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima vreme nu i-au afectat simţul umorului.

Protagonistul glumei a fost David Muller, 60 de ani, administratorul domeniului Valentine Mansion din Redbridge, nord-estul Londrei, pe care cuplul regal l-a vizitat în prima sa ieşire cu ocazia jubileului de diamant.

Miller a spus ulterior că nu s-a supărat deloc.„Este tipic pentru duce. El este renumit pentru umorul său, dar nimic groaznic nu s-a întâmplat, totul a fost parte dintr-o glumă bună!"

Cuplul regal a început miercuri o serie de vizite în Londra, cu ocazia celebrării a 60 de ani de urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Mai întâi, suverana şi ducele de Edinburgh au vizitat zona Redbridge, urmând să-şi continue periplul prin Londra în săptămânile următoare. Pe aleile domeniului Valentin Mansion s-au adunat mii de oameni pentru a o saluta pe regină.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite