Serbia îşi extinde industria militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepremierul şi ministrul apărării al Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat joi, că până la sfârşitul anului, în Serbia va fi deschisă o nouă fabrică pentru sisteme complexe de luptă şi că Rusia ar putea ajuta în plasarea produselor de apărare din industria sârbească.

Demnitarul sârb a făcut această declaraţie, la încheierea vizitei sale oficiale la Moscova, unde a discutat cu viceprim-ministrul rus, Dmitri Rogozin.

Vucic a spus că începând de luni, experţii sârbi vor demara crearea unor programe şi modele comune de cooperare între Serbia şi Rusia în acest domeniu şi se aşteaptă ca aceasta să aducă rezultate bune.

"Scopul şi dorinţa noastre sunt ca înainte de sfârşitul anului să se deschidă o nouă fabrică de sisteme complexe de luptă, similară cu cea existentă până acum la "Djuro Djakovic", iar pentru asta avem nevoie de plasarea produsului nostru în lume şi ne aşteptăm să avem un sprijin important din partea Rusiei", a precizat Vucic la Ambasada Serbiei din Moscova.

El a subliniat că discuţiile sale cu Rogozin "au fost în trei direcţii: politico-strategică, îmbunătăţirea politicii de apărare a ţărilor noastre şi, cel mai important pentru cetăţenii noştri, dezvoltarea producţiei noastre şi comercializarea produselor noastre pe piaţa Federaţiei Ruse şi pe terţe pieţe ale ţărilor"

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite