Seceta din Europa de Est și SUA a dus la scumpirea mâncării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea preţurilor alimentelor, determinată de seceta din Statele Unite şi Europa de Est, amenință sănătatea și bunăstarea a milioane de oameni, a avertizat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Jim Yong Kim, conform AFP.

Cele mai mari creșteri ale prețurilor s-au înregistrat la porumb (25%) și soia (17%). Per ansamblu, în lunile iunie şi iulie, preţurile produselor alimentare au înregistrat o creștere de 10%.

Aceste produse s-ar putea scumpi și mai mult, dacă statele exportatoare vor recurge la măsuri de limitare a livrărilor către alte state şi dacă ţările din emisfera sudică vor obţine recolte sub aşteptări. De asemenea, fenomenele climatice pot înrăutăți situația.

Prețurile vor rămâne mari, în special din cauza incertitudinilor tot mai pregnante legate de producţia agricolă, prognozeză Yong Kim. Totodată, regiunile cele mai vulnerabile sunt Africa şi Orientul Mijlociu, mai crede el.

Grupul liderilor G20 consideră, însă, că securitatea alimentară la nivel mondial nu este amenințată, dar că, în ciuda acestui fapt, situația piețelor agricole este îngrijorătoare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite