Noile tehnologii dezvăluie comorile pierdute

După sute de ani de căutări zadarnice, căutătorii de aur scot, în sfârşit, la lumină averile ascunse în vremurile tulburi ale istoriei Când Heinrich Schilemannm a descoperit Troia

După sute de ani de căutări zadarnice, căutătorii de aur scot, în sfârşit, la lumină averile ascunse în vremurile tulburi ale istoriei

Când Heinrich Schilemannm a descoperit Troia şi ruinele de la Micene, bijuteriile de aur găsite de el au stârnit invidii şi au încins imaginaţia căutătorilor de comori. Schilemannm este considerat azi "ultimul mare romantic" al acestei meserii. De atunci încoace, toţi cei care pleacă să descopere tezaure îşi iau cu ei fie un costum de scafandru şi ultimul tip de batiscaf, fie detectoare de metale de ultimul tip. Imaginile din satelit sunt şi ele utilizate pentru localizarea comorilor. Tot mai mulţi arheologi amatori se folosesc de mijloace tehnice sofisticate pentru a descoperi vestigiile trecutului. Totuşi, pentru că neaveniţii distrug adesea situri arheologice importante, vânătoarea de comori este ilegală în multe ţări din lume.

Când William Beebe şi Otis Barton, doi biologi de la Societatea Zoologică din New York, au desenat prima schiţă a unui batiscaf, de care aveau nevoie pentru a coborî la adâncimi mari, fizicienii anului 1930 n-au fost invitaţi să participe la proiect.

Prin urmare, prima "cabină submersibilă", legată cu un furtun de o platformă plutitoare de unde se pompa aer curat în batiscaf, arăta ca în cărţile lui Jules Vernes: era o cutie de conserve rotundă, de un metru şi jumătate diametru, cu ferestre ovale, precum cele ale vapoarelor, în care încăpeau doi oameni, fără să se mişte.

Motoarele şi partea electrică erau la suprafaţă, doar o pompă de evacuare fiind montată în batiscaf, iar aceasta era legată cu un cablu de generatorul aflat la suprafaţa apei. Cu ajutorul lui, cei doi biologi, plecaţi în adâncuri să descopere rechinii albaştrii, au găsit o epavă pe fundul Oceanului Atlantic.

Din vasul cu pânze englez, în care se bănuia că există monede de aur şi de argint, nu s-a adus la suprafaţă nimic, pentru că biologii nu puteau ieşi din batiscaf.

Presa, care a numit batiscaful "ogarul comorilor din adâncuri", a scris şi a speculat descoperirea, înfierbântând spiritele. Atunci s-au înfiinţat primele firme specializate, unde fizicienii şi inginerii vremii au început să construiască "aparate de scotocit" epavele. Batiscaful a fost imediat "dotat" cu un braţ mecanizat, cu ajutorul căruia se puteau aduce la suprafaţă măcar unele dintre obiectele găsite la adâncime.

Costumul de scafandru

Niciuna dintre realizările tehnice nu se putea însă compara cu mobilitatea omului. Fiecare căutător de comori îşi dorea să poată ieşi din "conservă" şi să umble nestingherit prin epavă, după eventualele comori.

Aşa a apărut necesitatea costumelor de protecţie care să împiedice presiunea apei să ucidă omul din interior. Primul costum de scafandru şi primul batiscaf funcţional au fost proiectate de omul de ştiinţă Auguste Piccard. "Primul vas pentru mers pe sub apă", cum l-a numit Piccard, arăta ca un balon submersibil, se numea FNRS-2 şi plutea din cauza petrolului în care era înconjurat şi a aerului din cabină.

Ca să-l scufunde, Piccard atârna de el bucăţi mari de fontă, iar când oamenii doreau să iasă la suprafaţă, lăsau "balastul" pe fundul oceanului, iar batiscaful se ridica singur la suprafaţă, fiind mai uşor decât apa dislocuită.

Fiul lui Auguste Piccard, Jacques, a construit un batiscaf şi mai performant, Trieste, cu ajutorul căruia a coborât până la 3.300 de metri adâncime, în anul 1953. Trieste a fost imediat cumpărat de Marina Militară a SUA.

Alvin, descoperitorul Titanicului

Submersibilul Institutului Oceanografic "Woods Hole", din Massachusetts, este considerat azi "cel mai productiv batiscaf", având la activ cel puţin 150 de scufundări pe an. Tehnica modernă de la bordul lui îl face nu numai fiabil, dar şi extrem de agil. El a fost creat de oamenii de ştiinţă americani la comanda Pentagonului şi prima lui misiune a fost recuperarea, în anul 1964, a unei bombe cu hidrogen, "scăpată" din greşeală în apele Mării Mediterane.

Carcasa lui iniţială, realizată din aluminiu, a fost azi înlocuită cu un aliaj de titan, iar braţele robotizate sunt coordonate acum cu ajutorul unui computer de bord. Alvin a făcut primele filmări ale Titanicului şi a participat la recuperarea unora dintre obiectele rămase intacte la bordul transatlanticului.

Astăzi, explorarea epavelor nu mai este o problemă. Exploratorii pot coborî în adâncurile oceanului planetar şi pot "culege" orice comoară. Descoperirea recentă făcută de echipajul de pe Odyssey, care a adus la suprafaţă tot ce se afla pe un galeon spaniol scufundat de piraţi, a provocat un imens scandal, tocmai pentru că legislaţia internaţională nu a întrevăzut progrese tehnice atât de semnificative.

Tezaure descoperite recent

Sateliţii, detectoarele de metale de performanţă, batiscafurile hi-tech şi alte mijloace tehnice ultramoderne au făcut ca în ultima vreme să fie descoperite tot mai multe tezaure valoroase. Recordul a fost atins recent, prin recuperarea celor mai mari comori identificate vreodată pe fundul mărilor: 150 tone de monede de aur şi argint. Comoara a fost găsită la bordul unei epave spaniole de către compania marină Odyssey, din SUA. Mari cantităţi de aur s-au găsit şi în Bulgaria sau Sudan, dar şi în alte locuri de pe glob, ceea ce a dus la înmulţirea numărului de "vânători de comori" în întreaga lume. Ultima găsită este o mască de aur din China.

O imensă comoară se dispută în justiţie

După ce americanii au descoperit în adâncuri epava în care se aflau 17 tone de monede vechi de aur şi argint, a fost nevoie de închirierea unui avion pentru transportarea comorii - în valoare de o jumătate de miliard de dolari. Se pare că tezaurul provine dintr-un cimitir de 600 de epave spaniole, engleze şi central-europene. Compania americană susţine că a descoperit comoara în Atlantic, fără să dea detalii. Dar experţii în arheologie sunt de părere că epava care purta la bord "comoara secolului" ar fi fost găsită mai degrabă în apropiere de coastele Esteponei (Malaga), unde în perioada colonială s-au scufundat până la 600 de vase. Guvernul spaniol a introdus o acţiune legală la tribunalul federal din Tampa (Florida) împotriva companiei americane. Spania afirmă că tezaurul descoperit de exploratorii americani a fost găsit în apele sale teritoriale.

Tezaur trac, în Bulgaria

În 1972, în timpul excavaţiilor efectuate la necropola Chalcolithic a fost descoperită o aşezare datând de la sfârşitul mileniului V î.Hr. Aceasta era situată în apropiere de actualul oraş Varna, de pe coasta Mării Negre. După 20 de ani de explorări, arheologii dezvăluie că au găsit urme de civilizaţie similare cu cele din Egipt şi Mesopotamia. În timpul săpăturilor au fost scoase la lumină multe morminte în care se aflau peste 300 de obiecte confecţionate din aur pur - sceptre, topoare, brăţări, alte piese de decor, farfurii cu forme de animale. Cel mai uimitor este mormântul unui conducător/mare preot cu un sceptru de aur şi un însemn al regalităţii din aur, simboluri ale puterii şi autorităţii. Necropola de la Varna conţine artefacte de o bogăţie remarcabilă. Obiectele scoase la lumină conţin 1,5 kilograme de aur şi au fost descoperite numai într-un singur mormânt. Unele dintre artefacte sunt remarcabil prelucrate. Brăţările moderne masive pot rivaliza chiar cu bijuteriile moderne sofisticate.

Aurul Nubiei

În urmă doar cu câteva zile, la 1.287 kilometri sud de Cairo, arheologii au descoperit, de-a lungul fluviului Nil, o topitorie egipteană în care era prelucrat aurul între 2.000 şi 1.500 î.Hr. de către kushiţi - populaţie veche din Nubia. Lângă "centrul de prelucrare" au fost localizate 90 de morminte, în care s-au găsit artefacte de aur. Această zonă se află acum în regiunea nordică a Sudanului.

"Nubia a fost renumită pentru rezervele sale de aur", a declarat Geoff Emberling, de la Universitatea din Chicago. Egiptul a cucerit Regatul Kush în urmă cu circa 3.000 de ani, iar în vremea când atelierul funcţiona, zona era inclusă în Egiptul antic, care prelucra în Nubia cantităţi uriaşe de aur.

Bogăţii nedescoperite încă

Cea mai mare bijuterie făcută de om: Camera de Chihlimbar

Legenda Comorii Âtechovice din Republica Cehă este bazată pe romanul "The Prag Connection". Potrivit acestuia, tunelurile Hradistko din apropiere de Âtechovice ar fi pline nu numai cu aur, diamante, bijuterii şi piese de artă, ci şi cu dosare secrete de la Institutul Kaiser Wilhelm. Pornind de la documente descoperite în 1993 în zona Weimer, unii experţi cred că naziştii au ascuns şi camera de chihlimbar în respectivele tuneluri. Comandată în 1701, de Frederick I al Prusiei, Camera de Chihlimbar este una dintre cele mai mari comori realizate vreodată de om: o încăpere făurită în totalitate din ambră, de la pereţii masivi la mobila lucrată cu mare fineţe. A fost finalizată în oraşul imperial rus Tarskoe Selo. În 1941, trupele germane au furat Camera de Chihlimbar. Patru ani mai târziu, când aliaţii au declanşat bombardamentele asupra Germaniei, ea a fost ascunsă. Cu toată strădania vânătorilor de comori, Camera de Chihlimbar nu a fost descoperită până acum. Între anii 1970 şi 1989 s-au făcut cercetări sub controlul ministerelor de Interne şi al Apărării, dar comoara tot nu a fost găsită.

Tezaurul din Insula Stejarilor

Insula Stejarilor este situată la sud de ţărmurile provinciei Noua Scoţia din Canada. Potrivit unor documente istorice, aici a fost ascunsă o comoară. Tezaurul are o vechime de 1.000 de ani şi este atât de preţios, încât se spune că niciun preţ nu e prea mare pentru a o avea şi a-i împiedica pe alţii s-o descopere. Se spune că o societate secretă a acumulat comoara. La un moment dat, aceasta a fost silită să renunţe la averi, pentru a supravieţui. Secretele organizaţiei şi comoara au ajuns sub protecţia unei familii din Scoţia, care a devenit un fel de continuatoare a ei. Familia scoţiană a ascuns tezaurul format din lingouri de aur, bijuterii de coroană din mai multe regate, obiecte de cult, dar şi multe documente, în subteranele Insulei Stejarilor. Despre aceasta s-a scris prima oară într-un ziar din octombrie 1856 şi, din acel an, datează primele căutări. Au urmat şapte expediţii, toate fără niciun rezultat. La una a participat şi Franklin Roosevelt, care mai târziu avea să devină preşedintele SUA. Aproximativ şase oameni şi-au pierdut viaţa în timpul săpăturilor efectuate de-a lungul vremii. Căutările au continuat în 1965, 1967, 1971. Misterul a fost şi subiectul unui serial de televiziune. În anii 1990, explorările au stagnat din cauza bătăliilor judiciare. În 2005, o parte a insulei a fost cumpărată de un grup de oameni de afaceri americani. Ei doresc să descopere comoara şi să dezlege misterul insulei.

Aurul Incaşilor

Comoara din lanţul montan Llanganatis din Ecuador se referă la o mare cantitate de aur şi alte bogăţii despre care se presupune că au fost ascunse de generalul incaş Rumiñahui. În 1532, Francisco Pizarro a fondat oraşul San Miguel de Piura şi a început cucerirea Imperiului Incaş. În acelaşi an, el l-a capturat pe ultimul împărat incaş, Atahualpa, la Cajamarca. Acesta, văzând că spaniolii sunt preocupaţi îndeosebi de aur, le-a promis că le va umple o cameră cu aur în schimbul eliberării sale. Pizarro a căzut de acord, cu toate că nu avea intenţia să-l elibereze vreodată. Înainte ca acea cameră să fie umplută, din cauza neîncrederii şi de teama influenţei pe care împăratul o avea asupra supuşilor săi, Pizarro dă ordin ca Atahualpa să fie totuşi ucis. Era 29 august, 1533. Generalul Rumiñahui era pe drum cu 750 tone de aur prelucrat pentru răscumpărare, când a aflat că monarhul fusese asasinat. Atunci s-a întors spre Ecuadorul de astăzi şi se crede că a îngropat aurul undeva în lanţul muntos Llanganatis. Rumiñahui a continuat să lupte împotriva spaniolilor. Şi, cu toate că a fost capturat şi torturat, nu a dezvăluit niciodată locul în care ascunsese comoara.

Comoara Confederaţiilor

Aurul confederat se referă la depozitele secrete de aur, pierdute în urma Războiului Civil american. Tezaurul confederat a devenit subiect de speculaţii pentru mulţi istorici şi obiectiv pentru vânătorii de comori. O parte din bani au fost ascunşi şi o alta a rămas pierdută pur şi simplu. Multe dintre bijuteriile ascunse au aparţinut cavalerilor "Cercului de Aur".

Organizaţia a făcut avere şi a ascuns-o pe teritoriul SUA şi al Canadei în vederea unei folosiri în viitor. Fiecare locaţie a fost cunoscută de o "celulă", ale cărei secrete au fost transmise din generaţie în generaţie. Aur de aproape 30 milioane de dolari a fost îngropat lângă Savannah, pentru a nu fi descoperit de Uniune. Locul se află pe drumul dintre Texas şi portul georgian. Există zvonuri că ar fi fost îngropat într-un cimitir, sub numele unui general confederat, între alţi doi generali. Alte zvonuri spun că ar fi fost mutat într-un depozit de lemn, din Atlanta. Toate aceste comori, considerate sigure, sunt permanent în "vizorul" căutătorilor de comori.

Detectorul de metale inteligent

Cel mai nou tip de detector de metale se numeşte MagnaRadar şi cuprinde, de fapt, două aparate: un magnetometru geofizic şi un detector clasic de metale. Pentru geofizicienii cu experienţă este nepreţuit, iar pentru căutătorii de comori a devenit indispensabil. Aparatul "scanează" solul între doi electrozi, prin inducerea unui semnal magnetic din centimetru în centimetru.

Fiecare tip de material, metalic sau nu, "răspunde" acestui semnal prin vibraţii unice, pe care aparatul le discerne şi le expune pe ecran. El poate fi reglat să semnaleze numai aurul sau numai argintul, dar descoperă la fel de bine pânza de apă freatică sau zăcămintele de petrol.

Aparatul cuprinde un set dublu de senzori, fiind un emiţător şi un receptor în acelaşi timp. Informaţiile obţinute, chiar dacă nu sunt semnalizate pe ecran, pot fi înregistrate şi se prelucrează acasă, pe computer, cu un soft specializat.