Mark Gray: Raportul CE din 2012 este mai important deoarece examinează o perioadă de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul pe care CE îl publică miercuri este mai important, deoarece evaluează progresele înregistrate în cei cinci ani care au trecut de la aderarea Bulgariei şi României la UE, a apreciat purtătorul de cuvânt al Comisiei Mark Gray pentru postul bulgar Darik, relatează site-ul Novinite.com.

"Acest raport este diferit, deoarece examinează nu doar o perioadă de şase luni, ci de cinci ani", a declarat Gray pentru postul bulgar de radio, citat de site.

"Astfel, vorbim despre un proces mai analitic, care evidenţiază atât succese, dar şi lucruri care nu au decurs prea bine", a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

CE publică miercuri imediat după prânz rapoartele de monitorizare asupra sistemelor judiciare şi afacerilor interne din România şi Bulgaria, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), instituit în ambele ţări odată cu aderarea la Uniunea Europeană (UE), la 1 ianuarie 2007. Rapoartele şi mecanismul au constituit condiţii de aderare.

Se aşteaptă ca MCV să fie menţinut şi ca rapoartele să fie dure, notează site-ul. Potrivit proiectului raport, citat de presa din ambele ţări marţi, CE pare, potrivit Novinite.com, să fie mai mulţumită de rezultatele Bulgariei decât ale României, adăugând că "se aşteaptă ca procesul de monitorizare al celor două ţări să fie separat şi să aibă date de publicare diferite".

Următorul raport asupra situaţiei din Bulgaria este aşteptat la sfârăitul lui 2013, în timp ce un nou raport asupra situaţiei din România este aşteptat spre sfârşitul lui 2012, potrivit aceleiaşi surse.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite