Video 18 martie: 119 ani de la momentul în care Traian Vuia a realizat primul zbor din lume cu „Liliacul”
0La data de 18 martie 1937 s-a născut celebrul compozitor și pianist Horia Moculescu. În aceeași zi, dar în 1957, venea pe lume fizicianul și filozoful Horia-Roman Patapievici.
1823: S-a născut Constantin D. Aricescu, poet, prozator şi dramaturg
Constantin D. Aricescu s-a născut pe 18 martie 1823, în Câmpulung. A urmat studiile la Colegiul Sfântul Sava din București între anii 1838 și 1844. În 1845, a obținut titlul de inginer, dar a renunțat la cariera în inginerie pentru a se dedica jurnalismului.
Aricescu a fost activ ca redactor și administrator la diverse ziare precum Românul, Buciumul și Presa. De asemenea, a ocupat poziții importante la Arhivele Statului, Domeniile Statului și Imprimeriile Statului, precum și în funcții de revizor școlar în mai multe zone ale țării.
În timpul Revoluției din 1848 din Țara Românească, Aricescu a fost un participant activ. După revoluție, a fost exilat la mănăstirea Snagov pentru un an (1850), iar ulterior a deschis un teatru la Câmpulung, înainte de a reveni la activitatea sa de jurnalist.
A fost membru în Divanurile ad-hoc în 1857, contribuind semnificativ la procesul de unificare a Principatelor Române. Între anii 1869 și 1876, Constantin D. Aricescu a ocupat funcția de director al Arhivelor Statului din București, unde a avut o contribuție deosebită la sistematizarea fondului arhivistic.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică și administrativă, Aricescu a fost și un istoric prolific și scriitor. A publicat numeroase lucrări istorice, inclusiv despre istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, a scris versuri și a încercat să compună un roman intitulat „Misterele căsătoriei”.
Constantin D. Aricescu a murit pe 18 februarie 1886, la București.
1892: S-a născut prozatorul și traducătorul Alexandru Duiliu Zamfirescu
Alexandru Duiliu Zamfirescu s-a născut la Roma, Italia, fiind fiul diplomatului și prozatorului român Duiliu Zamfirescu și al soției sale, Henriqueta (născută Allievi). Familia acestuia s-a aflat la Roma în acea perioadă, deoarece tatăl său îndeplinea funcția de secretar II al Legației României.
Alexandru și-a început educația la școala primară din Roma și a continuat cu studii liceale la Paris, absolvind Liceul „Janson de Sailly” în 1909, ca șef de promoție cu „Prix d’excellence”. A urmat apoi studii universitare la Paris, obținând licența ès lettres la Sorbona în 1912 și licența în drept în 1913, fiind și absolvent al École de Sciences Politiques din Paris în 1914.
Începând din 1915, Zamfirescu a lucrat în domeniul diplomatic în serviciul statului român, ocupând diverse poziții atașat la Ministerul de Externe. A participat activ la Primul Război Mondial, luptând ca sublocotenent de artilerie în regimentul condus de colonelul Dimitrie Rujinschi.
După război, a desfășurat activități diplomatice în mai multe țări, ocupând funcții de secretar de legație și ministru plenipotențiar la destinații precum Roma, Berlin, Haga și Rio de Janeiro. A fost rechemat în Europa din cauza situației politice tot mai încordate și a îndeplinit funcții diplomatice în diverse orașe europene, cum ar fi Lisabona, Varșovia, Roma și Copenhaga.
În ultimii ani ai vieții sale, Zamfirescu s-a implicat în încercările de reluare a relațiilor diplomatice ale României cu Brazilia, iar eforturile sale în acest sens au fost remarcate, chiar dacă bilanțul practic al acestor relații a fost considerat redus.
Pe lângă activitatea sa diplomatică, Zamfirescu a avut preocupări literare și a publicat mai multe lucrări, inclusiv impresii de călătorie și proză cu accente memorialistice. A lăsat în urmă o serie de opere literare remarcabile, printre care se numără: „Pe căi de Miazăzi” (1947), „Fără frac și joben”, (1952), „Perfecții diplomați” (1962), „Domnul Daltaban de Seraschier” (1965) și „Macumba carioca” (1967).
De asemenea, a fost traducător, contribuind la traducerea în limba română a scrierilor lui Jorge Amado și Francisco Javira, precum și a două lucrări ale lui Mihail Sadoveanu în limba franceză.
Alexandru Duiliu Zamfirescu a decedat pe 24 februarie 1968, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
1906: Traian Vuia, primul zbor din lume cu „Liliacul”, un aparat mai greu decât aerul
Traian Vuia s-a născut pe 17 august 1872, în satul Surducu Mic, județul Timiș. Încă din copilărie, el a manifestat o pasiune remarcabilă pentru mecanică și fizică, încercând să înțeleagă forțele care acționează în jurul unui aparat de zbor.
După absolvirea Liceului Romano-Catolic din Lugoj și a Facultății de Drept din Budapesta, Traian Vuia s-a dedicat cercetării și experimentării în domeniul zborului uman.
În perioada de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, conceptul de zbor uman era încă în fază incipientă, iar mulți erau sceptici cu privire la posibilitatea acestuia. Cu toate acestea, Traian Vuia a perseverat în viziunea sa și a început construcția unui aparat de zbor propriu, numit „Vuia I” sau „Liliacul”.
Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, Vuia a realizat istoricul său zbor. Aparatul său, Vuia I, a decolat cu succes, fiind propulsat exclusiv de un motor propriu. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, avionul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru și a parcurs o distanță de 12 metri înainte ca elicea să se oprească și să aterizeze.
Această reușită a stârnit un interes considerabil în presa de specialitate din întreaga lume și a contribuit semnificativ la evoluția ulterioară a aviației. Deși există dezbateri cu privire la definiția exactă a primului zbor uman, contribuția lui Traian Vuia la dezvoltarea tehnologiei aeronautice este incontestabilă.
După acest eveniment istoric, Traian Vuia a continuat să inoveze și să contribuie la progresul în domeniul aviației și al tehnologiei în general. A depus numeroase brevete și a construit diverse invenții, inclusiv un generator de abur în 1925 și două elicoptere între 1918 și 1922.
Traian Vuia a fost apreciat ca un pionier al aviației și a primit recunoașterea pentru contribuția sa la domeniul științific. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1946 și rămâne o figură emblematică în istoria aviației românești și mondiale. A murit la 3 septembrie 1950, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
1909: S-a născut Barbu Brezianu, poet, traducător, istoric şi critic de artă
Barbu Brezianu s-a născut în Bucureşti, pe 18 martie 1909. A fost magistrat la Tribunalul Ilfov şi cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române.
A debutat în presă, în „Ultima oră” (1928), cu texte despre Mateiu I. Caragiale, L. Blaga ş.a. Tot în 1928 i-au fost publicate primele poezii, în revista „Vlăstarul” a Liceului „Spiru Haret”.
Ulterior a colaborat la „Contemporanul”, „Meridian”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa Românească”, „Studii şi cercetări de istoria artei”, „Tribuna”, „Secolul 20”, „Manuscriptum”, „Les Lettres françaises”, „Art Journal” ş.a. A fost atras de domenii diverse, arte plastice, muzică, literatură, scenariu de film, iar studiile şi articolele sale au ca obiect mari personalităţi ale culturii româneşti: C. Brâncuşi, G. Enescu, N.N. Tonitza, N. Grigorescu, Mihail Sadoveanu, N. Iorga.
Ca poet, se afirmă cu volumele „Nod ars”, integrându-se în climatul efervescent al liricii interbelice, şi „Zăvor fermecat” (1947). În 1995 i-a apărut volumul de proză „Jaf în dragoste”. A tradus epopeea finlandeză „Kalevala” (1942), precum şi alte opere din literaturile franceză, engleză, rusă.
I-a dedicat o monografie lui N. Grigorescu (1959) şi a editat „Corespondenţa” lui N. N. Tonitza (1978). Consacrat studiului operei şi biografiei lui Constantin Brâncuşi, scrie studiile „Începuturile lui Brâncuşi” (1964), „Brâncuşi pe Acropole” (1965) şi „Brâncuşi şi Transilvania” (1966), apoi o lucrare de interes istoric major intitulată „Opera lui Brâncuşi în România” (1974). În 1978 i-a apărut, la Paris, lucrarea „Le secret du Baiser de Montparnasse”, iar în 2001 volumul „Noguchi, ucenic al lui Brâncuşi”.
A primit Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1976), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru critică (1977), în 2001 i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer, iar în 2006 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
Barbu Brezianu a murit la 14 ianuarie 2008.
1937: S-a născut Horia Moculescu, compozitor, pianist, interpret vocal
Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, în orașul Râmnicu-Vâlcea, fiind unul dintre cei mai influenți muzicieni și creatori de programe TV din țară. Acesta împlinește, marți, 88 de ani.
Talentul său muzical a fost evident încă de la o vârstă fragedă, iar la doar șase ani a început să învețe, autodidact, acordeonul.
Ulterior, Horia Moculescu s-a dedicat în exclusivitate muzicii, devenind un pianist apreciat în localurile de prestigiu din București și de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă, a început să compună melodii de muzică ușoară, iar piesa sa de debut a fost „De-ai fi tu salcie la mal”.
Pe lângă activitatea sa muzicală, Horia Moculescu a fost implicat și în domeniul televiziunii, fiind realizatorul emisiunii de televiziune „Atenție, se cântă!”, difuzată pe TVR2 între 2009 și 2013.
De-a lungul carierei sale, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și a compus aproximativ 500 de melodii, obținând peste 200 de premii pentru creațiile sale.
În ceea ce privește discografia sa, ca solist vocal și compozitor, a înregistrat două discuri vinil 7 și un singur LP și a participat la diverse compilații de succes.
Pe lângă activitatea sa în muzică ușoară, Horia Moculescu a compus și muzică de film pentru producții românești, contribuind la coloanele sonore ale unor filme precum „Pistruiatul”, „Mireasma ploilor târzii” sau „Primăvara bobocilor”.
1957: S-a născut Horia-Roman Patapievici, filozof, director al Institutului Cultural Român
Horia-Roman Patapievici s-a născut la București. După absolvirea Facultății de Fizică a Universității din București în 1981, a obținut un masterat, concentrându-se asupra studiului laserelor. Cariera sa academică a fost însă întreruptă de evenimentele din 1989, când a fost arestat pentru o zi în timpul revoluției române.
Pe plan academic, Patapievici a activat ca cercetător științific, asistent universitar și director al centrului de Studii Germane la Universitatea din București.
În 2005, a preluat funcția de președinte al Institutului Cultural Român, unde a implementat reforme pentru a promova schimburile culturale și medierea culturală.
În ciuda realizărilor sale în domeniul cultural, Patapievici a fost și subiectul unor controverse politice și literare.
Opiniile sale conservatoare și critica sa asupra unor aspecte ale societății românești au stârnit polemici și dispute. Totuși, contribuțiile sale la gândirea democratică și la promovarea culturii românești au fost recunoscute prin diverse premii și distincții, printre care și titlul de Doctor Honoris Causa, acordat de Universitatea de Vest în 2012.
1959: S-a născut Luc Besson, regizor și scenarist francez
S-a născut la Paris, Franța, fiind fiul unor instructori de scuba diving. Inițial, își dorea să devină oceanolog, însă un accident suferit la vârsta de 17 ani i-a schimbat cursul vieții.
A devenit cunoscut drept unul dintre cei mai prolifici regizori, scenariști și producători de film francezi, contribuind la realizarea a peste 90 de filme. Besson a regizat unele dintre cele mai cunoscute filme din industria cinematografică, printre care se numără „Leon” (1994), „Al cincilea element” (1997) și „Lucy” (2014).
A fost nominalizat la Premiul César pentru cel mai bun regizor și cea mai bună imagine pentru filmele sale „Léon: The Professional” și „The Messenger: The Story of Joan of Arc”, câștigând titlurile de cel mai bun regizor și cel mai bun regizor francez pentru filmul său de acțiune „The Fifth Element” (1997).
Filmografia sa cuprinde o varietate de genuri, de la acțiune și sci-fi la filme de aventură și comedii, iar talentul său a fost recunoscut la nivel internațional. Printre alte filme notabile se numără: „Nikita” (1990), „The Lady” (2011), „Malavita” (2013) și „Valérian et la Cité des mille planètes” (2017).
1977- S-a născut Adrian Văncică, actor român de teatru şi film
Actor de teatru, film şi stand-up comedy, Adrian Văncică este și interpretul lui Celentano din „Las Fierbinţi“.
E imposibil să nu râzi în preajma lui şi atunci când nu joacă vreun rol. Şi-a început cariera în Coreea de Sud, fiind clovn într-un parc de distracţii, iar în România a devenit foarte cunoscut cu rolul unui beţiv. Adrian Văncică a povestit, la Digi24, că atunci când îl joacă pe Celentano nu reuşeşte să îşi vadă colegii şi pleacă acasă cu dureri de ochi şi febră musculară.
„Aţi văzut că Celentano are un tic la maxilar. Când am trei zile filmări, una după alta, mă dor ochii pentru că stau tot timpul aşa, cu ochii încrucişaţi, de aceea eu nici nu-mi văd partenerii. Eu în atâtea sezoane nici nu mi-am văzut partenerii ce fac. Pentru că nu-i văd, eu îi aud doar şi îi văd la repetiţii“, a povestit Văncică.
Despre motivele pentru care s-a făcut actor, acesta a răspuns: „Pentru public, pentru aplauze... Te faci actor ca să te cunoască lumea. Mai sunt unele persoane care îmi spun «Băi, te ştiu de undeva, dar nu ştiu de unde, bă...». Trebuie să te întrebi ce fel de actor vrei să fii. Eu nu pot acum să mă vait şi să spun «Mamă, mă hărţuieşte lumea pe stradă!», Las-o, măi, să mă hărţuiască. Înseamnă că-mi fac şi eu treaba bine. După ce mă strigau «Celentano» pe stradă, unele persoane au început să înveţe şi că mă cheamă Văncică. După aceea a fost o perioadă cu «domnul Celentano», adică ei aveau respect, dar le scăpa ceva... (râde)“
1994: A murit actriţa Gina Patrichi
Gina Patrichi s-a născut pe 8 martie 1936, în Bucureşti. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografi e „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, potrivit site-ului cinemagia.ro.
Deşi nu şi-a terminat studiile, a fost chemată la Galaţi, unde tocmai se înfiinţa un nou teatru şi unde fusese repartizat ca regizor Valeriu Moisescu, fost coleg de institut al actriţei. Acesta i-a încredintat rolul de debut, în 1956, din „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu.
Gina Patrichi a dat viaţă unor personaje memorabile în teatru, film şi televiziune, remarcându-se prin forţă actoricească, prin vocea cu un timbru aparte, prin capacitatea de a trece uşor de la registrul comic la cel dramatic.
Ultima stagiune în care a apărut pe scena Teatrului Bulandra a fost 1992-1993, iar ultima premieră a fost cu „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete (22 nov. 1992). În spectacolul de la Teatrul Naţional din Cluj „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuţiu (1988), a interpretat magistral rolul Cleopatrei.
Din filmografia actriţei mai amintim: „Procesul alb” (1965), „Neînfricaţii” - serial TV (1970), „Felix şi Otilia” (1971), „Bariera” (1972), „Dincolo de nisipuri” (1973), „Trecătoarele iubiri” (1973), „Nemuritorii” (1974), serialul TV „Lumini şi umbre” (1979-1982), „Probă de microfon” (1980), „Liniştea din adâncuri” (1981), „Saltimbancii” (1981), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „Moromeţii” (1986), „Figuranţii” (1987), „Hanul dintre dealuri” (1987), conform volumului „1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifi că, Bucureşti, 1996).
A fost distinsă cu Premiul ACIN pentru rolul Zaza din filmul „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), Premiul ATM pentru rol principal feminin în spectacolul „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare (1988), Premiul de excelenţă acordat de UNITER (31 ian. 1994), Premiul de excelenţă (post mortem) la Gala UNITER din aprilie 1994.
A murit la 18 martie 1994, la Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
