Forbes: Activităţile extracuriculare schimbă destinul profesional al studenţilor români

Studenţii şi-au luat soarta în propriile mâini şi s-au transformat, poate involuntar,în principalul motor al reformei din educaţie. Cum activităţile extracuriculare ale studenţilor îmbunătăţesc un sistem educaţional expirat şi, mai departe, schimbă mediul privat şi societatea.

În fiecare articol despre educaţie citim despre cât de prost este sistemul din România şi ce ar trebui să se facă cu el (nicidecum să facem noi toţi) la următoarea reformă a învăţământului de stat.

Sau despre scopul pricipalul al educaţiei - de fiecare dată altul -, despre direcţia învăţământului - de multe ori desenată pe genunchi, în grabă şi cu o viziune de doar câţiva ani -, şi despre importanţa educaţiei - alături de cercetare şi sănătate un domeniu crucial pentru existanţa statului românesc.

Revoluţia

În tot acest timp, studenţii au pornit chiar ei, poate ca un gest inconştient, revoluţia adevărată din învăţământul românesc - educaţia nonformală. Prin activităţile lor extracurriculare, cele mai multe de voluntariat în asociaţii şi organizaţii studenţeşti (ONGS-uri) sau în diverse ONG-uri, studenţii încep să bifeze chiar ei principalele obiective ale sistemului educaţional.

Accesul lor la educaţia nonformală, cu tot ce presupune ea - scriere de proiecte, vorbire în public, organizare de evenimente, time management s.a. -, le deschide larg poarta către un mediu privat tot mai selectiv.

Practic, ei îşi construiesc singuri puntea de legătură cu companiile angajatoare şi reduc astfel prăpastia dintre pregătirea absolventului local şi cerinţele practice ale companiilor private (unul dintre obiectivele educaţiei din România).

Studenţii împing acest pod până la uşa corporaţiilor, fără să mai aştepte ca cineva sau ceva (sistemul de învăţământ) să le înlesnească lucrul ăsta. Şi ca o consecinţă, pentru prima dată devine evident că atât aşteptările companiilor ca universităţile (de stat) să scoată specialişti, cât şi aşteptările studenţilor ca absolvirea unor examene să le garanteze un loc bun pe piaţa muncii, sunt exagerate şi de domeniul trecutului.

SCHIMBAREA A PORNIT

Procentul de studenţi implicaţi în proiectele asociaţiilor sau organizaţiilor studenţeşti variază foarte mult în funcţie de facultate, universitate sau centru universitar. Majoritatea asociaţiilor declară un număr de membri nominali şi un număr de membri activi, raportul fiind de multe ori mai mare de zece la unu.

Totuşi, fiecare universitate are, în medie, cel puţin o asociaţie studenţească, unele având chiar mai multe. La acestea se adaugă asociaţiile trans-universitare (cum este VIP - Voluntari pentru Idei şi Proiecte), internaţionale(ELSA, AIESEC) şi cele trei federaţii naţionale (USR, ANOSR şi UNSR).

Astfel că, în acest moment, există în jur de 250 de organizaţii studenteşti active, cu un număr de membri variabil - între 10 şi 300. Făcând media, înseamnă că din cei aproximativ 300.000 de studenţi la stat din România, în jur de 40.000 sunt implicaţi în aceste organizaţii.

Traian Brumă împinge de la spate educaţia nonformală

În ultimii doi ani (de când cu blocajele de personal din piaţa muncii), numărul lor aproape s-a dublat şi tendinţa e mai accelerată ca oricând - în universităţile mici, procentul celor implicaţi ajunge şi la 70-80%.

Principalul şi poate singurul obiectiv real al învăţământului public este să producă cetăţeni, caractere, oameni responsabili şi capabili să-şi asume sarcina democraţiei şi a construirii viitorului comun.

Mai departe, transformarea acestora în specialişti şi integrarea lor în piaţa muncii este scopul, cel puţin teoretic, al învăţământului privat şi al fiecărui ins în parte.

UNDE ŞI CE CÂŞTIGĂM

Ambele obiective sunt bifate astăzi prin implicarea studenţilor în mediul asociativ: cel al învăţământului de stat prin puntea de legătură cu mediul privat, iar cel al educaţiei publice prin „producţia" de oameni şi caractere responsabile. Şi asta pentru că ei învaţă de timpuriu, tocmai prin activităţile extraşcolare, ce înseamnă motivaţia intrinsecă.

Ei ies astfel din tiparul educaţiei româneşti - care le spune ce să înveţe, când să înveţe şi cum să înveţe, încurajând obedienţa şi lipsa iniţiativelor, nu libera gândire şi creativitatea (condiţii esenţiale ale vremurilor de azi) -, şi a­deră la cauze şi proiecte care li se par lor, nu altora, de interes. Deci se implică nu doar voluntar, dar şi pasional.

Educaţia nonformală

În România există în jur de 250 de organizaţii studenteşti active, fiecare cu un număr de membri variabil - între 10 şi 300. Făcând media, înseamnă că din cei aproximativ 300.000 de studenţi la stat din România, în jur de 40.000 sunt implicaţi în aceste organizaţii.

Mai puteţi citi în numărul 34 al revistei „Forbes România":

Miliardarul misterios. Dacă despre omul de afaceri Dan Grigore Adamescu mu­tările strategice din co­merţ, construcţii şi imo­biliare, asigurări, turism şi media vorbesc de la sine, despre omul Adamescu in­formaţiile se pierd într-o cea­ţă densă. Ce are de spus chiar el despre toate astea?

Românul care a îmblânzit tehnologia. În 2008, Răzvan Olosu salva de la închidere o divizie Nokia, tran­sformând-o în propriul business. Doi ani mai târziu, ro­mânul vrea să schimbe faţa teh­nologiei, printr-o colecţie de bijuterii high-tech.

Cum să te fereşti de Fisc. Sub ameninţarea creşterii taxelor şi impozitelor pregătite de Guvernul Boc, mediul privat îşi pregăteşte „supapele" prin care să su­porte această presiune. Iată câ­teva soluţii care să vă scape de povara dărilor către stat!