Compania producătoare de electrocasnice Arctic dă România pe Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caderea pieţei româneşti l-a obligat pe producătorul de electrocasnice să caute cumpărători cu buzunare mai largi în Germania şi Franţa dar si în... Iran.

Vânzarile Arctic în Vestul Europei au crescut în prima jumatate a acestui an cu 36%, cele mai mari evoluţii fiind în state precum Germania, Franta si Italia. Tot în 2009 brandul românesc, deţinut de compania turcă Arcelik, a intrat în Iran. Anul acesta Arctic a intrat pe piaţa iraniană, care are un potential de creştere pe termen mediu şi lung", a declarat pentru Forbes România Monica Iavorschi, managerul general al Arctic. Iavorschi spune ca vânzarile în crestere la export nu se datoreaza vreunor "oferte speciale", politica de marketing a companiei ramânând neschimbată.

Strategia de reorientare a Arctic spre pieţe noi, multe dintre ele fiind state nou ieşite din recesiune, a dat roade, exporturile companiei crescând în prima jumatate a acestui an cu 5%, faţă de perioada similară a anului trecut.

O gura de oxigen pentru companie, în condiţiile în care vânzarile din România au scăzut semnificativ. Românii au cumparat, în primul semestru din acest an, 225.000 de unităţi produse în fabrica de la Gaesti, cu 28% mai putine decât în prima jumatate a anului trecut. Scaderea totala a pietei românesti de electrocasnice a fost de peste 40%.

Citiţi mai multe despre acest subiect în revista Forbes România, la chioşcuri, începând de astăzi

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite