Actualul deceniu este cel mai periculos din perioada 1950-2050, pentru economia mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe o perioadă de 100 de ani, între 1950 şi 2050, actualul deceniu va rămâne ca fiind cel mai periculos pentru că atât ţările emergente, cât şi cele dezvoltate trec prin transformări radicale pentru a se adapta la o poziţie dominantă a Asiei, consideră Anil Gupta, profesor de strategie la University of Maryland.

"Văd acest deceniu ca unul de curbură. Economiile dezvoltate reprezintă încă 70% din PIB-ul mondial, dar până în 2020 vor reprezenta mai puţin de 50%. După 2020, problemele cronice ale economiilor dezvoltate vor avea implicaţii mai puţin serioase pentru economia globală. Până în 2025, PIB-ul Asiei va fi mai mare decât cel al SUA şi Europa la un loc, în timp ce impactul global al oricăror turbulenţe va fi mai mic", a declarat Gupta citat de CNBC.

El a adăugat că în SUA şi Europa vor fi necesare ajustări semnificative pentru adaptare, la fel şi în marile economii emergente.

"Lumea se va muta din ce în ce mai mult către Est şi se va îndepărta de Vest şi economiile avansate, în timp ce importanţa acestora va continua să scadă. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că în economiile dezvoltate creşterea va fi mai mică decât nivelul de dinaintea crizei", a spus şi şeful diviziei pentru strategie macro şi de investiţii la HSBC Global Asset Management, Philip Poole.

În contextul crizei datoriilor suverane din zona euro, a şomajului şi creşterii economice lente din SUA, există argumentele pentru a afirma că "lumea dezvoltată" se află într-o perioadă prelungită de difcultăţi economice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite