Creşte pui la standarde europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citiţi mâine în „Adevărul” Investiţia într-o fermă de pui de carne, cu un număr de cinci hale, de 1.400 de metri pătraţi fiecare, şi cu toate dotările la standarde europene, se ridică la aproape 2.000.000 de euro. Jumătate din costul proiectului poate fi acoperit prin sprijin nerambursabil de la Uniunea Europeană, dar nu mai mult de 1.000.000 de euro. 

Finanţarea europeană poate fi solicitată de persoanele fizice care urmează să se autorizeze, de persoanele fizice autorizate sau de micile întreprinderi. De asemenea, aplicantul pentru un sprijin nerambursabil de la UE poate fi societate cooperatistă, grup de producători sau cooperativă agricolă.

Investiţie recuperată în şapte ani

Pentru un ciclu de 55 de zile şi o densitate de 20 de pui pe metru pătrat, producţia anuală se va ridica la 887.040 de pui. Din vânzarea acestora se obţine un venit de aproximativ 6,6 milioane de lei (1,57 milioane de euro). La acesta, se adaugă venitul din subvenţii, de 1,42 milioane de lei (338.000 de euro). Costurile anuale se vor ridica la 7,4 milioane de lei (1,76 milioane de euro). Astfel, profitul net anual va fi de 130.000 de euro, iar investiţia va putea fi recuperată în şapte-opt ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite