Hotelierii înregistrează pierderi în sezonul estival 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral a scăzut în luna iunie cu aproximativ 30-35% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, potrivit reprezentanţilor ANAT. „Pe litoral, în iunie, a scăzut gradul de ocupare cu 30-35%. Şi în staţiunile montane este aceeaşi situaţie“, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

Potrivit acestuia, hotelurile din zona montană au în prezent un grad de ocupare de 40 -  50%, în condiţiile în care se poate vorbi despre profit doar cu un grad de ocupare mai mare de 50%.
Una dintre cauzele pentru care a scăzut gradul de ocupare în staţiunile montane o reprezintă reducerea bugetelor companiilor pentru organizarea diferitelor acţiuni.
Potrivit lui Burcea, hotelurile de la munte erau susţinute până acum prin conferinţele şi simpozioanele organizate de companii. Perioada economică dificilă din acest an va determina şi o scădere a afacerilor agenţiilor de turism cu cel puţin 20%, potrivit estimărilor vicepreşedintelui ANAT, care este şi patronului agenţiei Paralela 45.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite