George Păunescu vrea să construiască 3.000 de apartamente în Arad
0Omul de afaceri George Păunescu (foto) va începe în această vară construcţia unui ansamblu de circa 3.000 de apartamente la Arad, pe terenul de 25 de hectare al fostei fabrici de mobilă IMAR,
Omul de afaceri George Păunescu (foto) va începe în această vară construcţia unui ansamblu de circa 3.000 de apartamente la Arad, pe terenul de 25 de hectare al fostei fabrici de mobilă IMAR, valoarea proiectului fiind estimată la peste 500 milioane de euro. "Cartierul va fi construit pe un teren de 25 de hectare, situat în apropierea centrului Aradului. Terenul este proprietatea mea şi valorează acum circa 45 milioane de euro. Acum ne aflăm în faza de autorizare şi proiectare a cartierului", a declarat George Păunescu. "Ansamblul trebuie să fie gata în maximum 20 de luni. Am ales Aradul pentru că este o localitate unde şomajul este sub 1%, pentru că acolo sunt foarte multe companii multinaţionale şi pentru că este la maximum 6-700 de kilometri de patru capitale europene: Bucureşti, Viena, Budapesta şi Belgrad", a explicat Păunescu. Complexul rezidenţial va include restaurante, o bază sportivă şi o grădiniţă. Lucrările de proiectare pentru ansamblu sunt asigurate de o firmă italiană, iar constructorul va fi desemnat în urma unei licitaţii care va avea loc în maximum trei luni. "În afara cartierului, care va costa peste 500 milioane de euro, vom construi tot pe acest teren din Arad un mall, în parteneriat cu o firmă străină, care îl va proiecta şi administra. Proiectul este estimat la 40-60 milioane de euro", afirmă Păunescu. El afirmă de asemenea că IMAR Arad, fabrica de mobilă care va fi relocată la marginea oraşului, va produce mobilă de artă.