Se apropie sfârşitul monedei euro?/ Minim istoric pentru moneda unică
0Euro a atins cel mai mic nivel din ultimii patru ani în faţa dolarului, în tranzacţiile de pe piaţa asiatică. Potrivit specialiştilor, prăbuşirea cursului euro este o consecinţă a temerilor investitorilor că problema datoriilor mai multor state europene ar putea afecta revenirea economiei din regiune, informează AFP.
"Piaţa nu mai are încredere în euro", a declarat Daisuke Karakama, analist la banca Mizuho.Potrivit specialistului, cursurul euro coboară ca răspuns la orice ştire care ar putea avea vreun efect negativ.
Euro, aproape să egaleze dolarul
Cine a prăbuşit bursa americană
Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a explicat că euro nu este în pericol. Ea a precizat că statele din zona euro vor apăra această monedă, iar europenii vor merge "până la capăt" cu planul de ajutor pentru Grecia.
ÎI DOARE ÎN COT DE CRIZĂ:
Topul salariilor barosane ale funcţionarilor din primării care sfidează recesiunea
Preşedintele Jean-Claude Trichet de la Banca Centrală Europeană a declarat că euro nu a fost supus unor atacuri speculative, chiar dacă moneda europeană s-a depreciat la cea mai mică valoare din ultimele 19 luni şi ar putea ajunge chiar şi sub echivalentul dolarului, transmite Reuters.
Moneda unică europeană era cotată la 1,2234 de dolari pe unitate, la ora 2:30 GMT, la Tokyo, cel mai redus nivel după aprilie 2006. Euro s-a apreciat apoi uşor, la 1,2280 de dolari pe unitate, până la ora 6:00 GMT, informează Mediafax.
În raport cu moneda niponă, yenul, euro a scăzut la 113,06 yeni pe unitate, sub nivelul de 114,32 yeni pe unitate atins vineri, la ora 21:00 GMT.
În Asia, bursele au înregistrat luni scăderi semnificative, reflectând panica de pe pieţele europene de la sfârşitul săptămânii trecute.