Electrica riscă să iasă de pe piaţă, din lipsă de lichidităţi
0Distribuitorul şi furnizorul de energie de stat Electrica are creanţe restante totale de 710 milioane de lei, dintre care aproape jumătate de la CFR, iar compania riscă să iasă din piaţă
Distribuitorul şi furnizorul de energie de stat Electrica are creanţe restante totale de 710 milioane de lei, dintre care aproape jumătate de la CFR, iar compania riscă să iasă din piaţă pentru că este în criză de lichidităţi, a declarat, ieri, directorul de furnizare al companiei, Ioan Silvaş.
"Din piaţa de energie nu poate fi susţinută activitatea CFR, zona de minerit şi închideri de mine", a spus Silvaş, prezent la audierile Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor privind preţurile energiei în România, potrivit Mediafax.
Cel mai mare datornic la Electrica este CFR, cu 309 milioane lei (87 milioane euro), în timp ce companiile miniere cumulează creanţe restante de 216 milioane lei. "Soluţia nu este la noi, ci la ministere sau mai sus, la guvern", a adăugat Silvaş.
Potrivit reprezentanţilor Electrica, compania riscă să iasă din piaţă dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va menţine rata reglementată a rentabilităţii, pentru intervalul 2008-2012, de 7%, faţă de cea stabilită pentru operatorii privaţi, de 10%.
Aceasta îi cauzează un minus de 200 de milioane de lei la profit. Oficialii firmei au mai acuzat ANRE că stabileşte un coş de energie mai scump cu 20% pentru furnizorii de electricitate de stat, faţă de cei privaţi. Reprezentanţii ANRE nu au putut fi contactaţi.
CFR, dator la curent cu 225 de milioane euro
Nici ceilalţi operatori de furnizare nu stau mai bine la capitolul creanţe asupra CFR. Compania CEZ Oltenia are de recuperat de la CFR suma de 170 de milioane lei (48 milioane euro).
Subsidiarele Enel România din Dobrogea şi Banat au creanţe restante la CFR de 90 de milioane de euro, nivel apropiat de cel al investiţiilor anuale. Împreună cu datoriile acumulate către Electrica, rezultă că CFR înregistrează facturi restante la electricitate de 225 milioane euro.
Electrica a consemnat anul trecut venituri totale de 6,5 miliarde de lei, cu 6,5% mai mari faţă de anul 2006, în timp ce profitul brut a stagnat la 200 milioane de lei, potrivit datelor distribuitorului şi furnizorului de energie de stat.