Autorităţile locale - "scutite" de la plata TVA
0Autorităţile locale vor putea primi de la buget sumele pentru acoperirea plăţii TVA la proiectele finanţate din fonduri europene, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iniţiată
Autorităţile locale vor putea primi de la buget sumele pentru acoperirea plăţii TVA la proiectele finanţate din fonduri europene, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice. Impactul financiar asupra bugetului general este estimat la 383,5 milioane de lei. Potrivit notei de fundamentare, începând cu data aderării nu mai sunt admise suplimentări ale certificatelor de scutire de TVA pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile, acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din ţară şi din străinătate sau de persoane fizice. Astfel, contractele semnate după 1 ianuarie 2007, în cadrul programelor PHARE, ISPA şi SAPARD, nu vor mai beneficia de scutirea pentru plata TVA. Prin proiectul iniţat de MFP se urmăreşte alocarea de la bugetul de stat, poziţia Fondul Naţional de Preaderare, a sumelor pentru acoperirea plăţii TVA aferente livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, finanţate, integral sau parţial, din contribuţia financiară a Uniunii Europene şi/sau din cofinanţarea aferentă. În afara autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, beneficiari ai acestui act normativ mai sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Compania Naţională Căile Ferate din România CFR.