ANALIZĂ: Criza se agravează, dar economia subterană nu pare afectată

În primele zile ale acestui an, fiscul Italian a luat cu asalt o staţiune montană italiană cunoscută drept loc de întâlnire al celor care vor să-şi afişeze bogăţia. Ce-au găsit acolo? Zeci de maşini de lux, aflate în proprietatea unor oameni ale căror venituri declarate erau cu mult sub nivelul de 50.000 de euro pe an.

Un raid al fiscului italian în staţiunea de schi Cortina d’Ampezzo a scos la iveală adevărata dimensiunea neaşteptată a evaziunii fiscal în Italia. În încercarea de a recupera o parte din impozitele şi taxele aferente veniturilor nedeclarate în valoare de miliarde bune de euro, agenţii italieni au identificat în staţiune proprietarii a 133 de maşini de lux. 42 dintre aceştia declaraseră că au venituri anuale mai mici de 22.000 de euro pe an, iar alţi 16 declaraseră venituri de sub 50.000 de euro.O dovadă suplimentară că în ciuda agravării crizei, economia subterană este un sector ce nu pare a fi deloc afectat, niciunde în întreaga europă. Scoaterea acesteia la iveală ar fi cel mai bun răspuns la criză. 

Săracii greci şi italieni … bogaţi
Demersurile fiscului Italian scoate la iveală o realitate tot mai dureroasă pentru economia europeană. Pe măsură ce criza se agravează, economia subterană pare a înflori. În acest context, apare în mod automat întrebarea: Sunt statele PIIGS cu adevărat în faliment?

O întrebare ce poate primi un răspuns negativ, dacă ne uităm spre exemplu la Grecia, şi analizăm ponderea pe care economia neoficială – cea nefiscalizată (sau „economia subterană”) o are în Produsul Intern Brut (PIB) oficial.

Dă click pe imagine pentru a mări graficul!

Potrivit unui studiu realizat de Friedrich Schneider, profesor de economie în cadrul universităţii austriece Johannes Kepler University, la finele anului trecut economia subterană a Greciei reprezenta peste 25% din cea reală. Prin urmare, Produsul Intern Brut potenţial (însemnând PIB-ul oficial, adică aproximativ 234 de miliarde de euro, la care se adaugă valoarea estimată a economiei subterane – respectiv circa 60 de miliarde de euro) ar fi fost de 294 de miliarde de euro – faţă de 234 cât a fost cifra oficială.

La finele anului 2010, economia subterană a Italiei reprezenta circa 22% din economia reală

La acest nivel al Produsului Intern Brut, datoria publică a Greciei (care la finele anului trecut se situa la aproximativ 335 de miliarde de euro) ar fi fost nu de 142, ci de doar aproximativ 114 procente în PIB.
Şi chiar dacă reducerea ponderii datoriei publice în PIB nu ar fi fost suficientă pentru salvarea Greciei de la faliment, cel puţin restul statelor din aşa-numitul grup PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) ar fi dus-o probabil mai bine decât o duc acum.
Şi asta pentru că nivelul datoriilor lor în PIB-ul naţional s-ar fi redus cu 10 până la 15 puncte procentuale.

Iar asta le-ar fi făcut în mod cert mai credibile în ochii investitorilor din perspectiva planurilor de restructurare şi de plată a datoriilor. Astfel că datoria publică a Italiei nu ar fi fost la finele anului trecut decât de 98% din PIB (şi nu 119%) iar cea a Spaniei ar fi fost de 50% din PIB (şi nu 60%), în timp ce raportul dintre datorie şi PIB ar fi scăzut de la 93 la 78 de procente din PIB în cazul Portugaliei şi de la 96 la 85 de procente în cazul Irlandei.

Economia subterană poate fi o sursă importantă de venituri la bugetul de stat

Potrivit aceluiaşi studiu (cu titlul „Size and Development of the Shadow Economy of 31 European and 5 other OECD Countries from 2003 to 2011“), economia subterană a Spaniei era la finele anului trecut de circa 19% din PIB-ul oficial, un nivel egal cu cel înregistrat în medie de întreaga Uniune Europeană în ansamblul ei şi, totodată, un nivel aflat la jumătatea distanţei dintre extrema reprezentată de Bulgaria şi România (cu 32,6, respectiv 29,8 procente din PIB-ul oficial) şi cea reprezentată de Austria şi Luxemburg (cu o pondere a economiei informale de doar 8,2, respectiv 8,4 procente din PIB-ul oficial).

Dă click pe imagine pentru a mări graficul!

Între 2003 şi 2011, dimensiunea economiei subterane ca pondere în PIB, la nivelul celor 27 de state membre, s-a redus de la peste 22 de procente la aproximativ 19. Economia subterană a rămas însă un răspuns al antreprenorului la reglementările stricte de pe piaţa muncii sau a excesului de reguli, impozite şi taxe la care trebuie să se supună, pentru a intra în circuitul oficial.

În întreaga Europă există discuţii serioase pentru aducerea unei părţi cât mai mari a economiei din zona întunecoasă în zona celor plătitori de taxe. Doar că principalul instrument luat în calcul de politicieni pentru a face acest lucru este impunerea de noi, tot mai multe şi mai stricte controale.

La finele anului 2010 economia subterană a Greciei reprezenta peste 25% din economia fiscalizată

Problema este că toate aceste aşa-zise soluţii nu vizează decât efectele, şi nu problemele fundamentale ale sistemului actual, şi nicidecum adevăratele motive pentru care economia subterană există şi, chiar, pe alocuri (cum se întâmplă în România spre exemplu)… înfloreşte. O stricteţe mai mare ar fi poate însoţită şi de o reducere şi simplificare proporţională a cadrului de reglementare şi de o diminuare considerabilă a poverii fiscale puse pe umerii antreprenorului. Acestea sunt de fapt măsurile care îl pot determina pe întreprinzător să nu-şi mai asume riscurile asociatea funcţionării în ilegalitate, şi prin care se poate reduce dimensiunea economiei subterane prin aducerea ei la suprafaţă.

Pentru o astfel de abordare însă, filozofia economică trebuie schimbată. Economia subterană nu ar mai trebui considerată o plagă a societăţii, ci doar ceea ce este de fapt… adică cel mai clar semnal că politicile intervenţioniste au eşuat.