INTERVIU Cabral şi Irina Fodor, la „Poveştiri de noapte“: „În showbiz, toţi vor să fie numai nestemate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serioşi, pretenţioşi sau puşi pe glume, Cabral şi Irina Fodor vorbesc despre vedetele din România, înainte de a deschide noul sezon al „Poveştirilor de noapte“ de la Acasă TV, luni, de la 22.30.

După ce Mircea Solcanu a plecat de la Acasă TV, Irina, soţia lui Răzvan Fodor, a fost aleasă pentru a prezenta celebra emisiune mondenă, împreună cu veteranul Cabral. Emoţionantă şi încântată, atât pentru noua ipostază, cât şi pentru că luni fiica ei împlineşte trei anişori, Irina Fodor speră să-şi convingă auditoriul încă de la prima filmare.

Noul sezon şi-a schimbat componenţa, dar structura rămâne aceeaşi?
Cabral:
În esenţă, conţinutul e din aceeaşi zonă, avem nişte rubrici foarte mişto în plus. Vorbim despre fashion, dar nu despre fashionul ăla contondent - ăla e mişto, ăla nu, pentru că asta e o prostie obosită, - ci cu sfaturi şi soluţii. În plus, Damiana, doamna cu butucul, are o rubrică în care le ştie pe toate. Când auzi ce zice, mai întâi te buşeşte râsul, apoi plânsul şi după aia începe să te intereseze. Menţinem ironia fină şi simpatică a conţinutului nostru de bază şi o avem pe Irina, care vine cu un suflu nou, proaspăt şi cu frumuseţe, în sfârşit, că ne-am săturat de negri. Vine cu bucurie, cu emoţii. Teoretic, vine un prezentator nou, practic, însă, se schimbă foarte multe. 

Mi-a venit odată un invitat cu berea după el, un cântăreţ care are foarte multă experienţă în televiziune. Şi eu eram siderat că îşi găsea momente să bea din sticla pe care o ţinea lângă canapea, dar nu se vedea pe sticlă. Cabral Mă hăhăi maxim când ne ducem cu o proaspăt siliconată la un masaj thailandez. Oameni suntem, râdem. Fiecare dintre ele scoate găluşcă după găluşcă.  Irina Fodor 

Irina, ai fost reporter din 2012 la „Poveştiri de noapte“, ai studii în jurnalism, ai trecut prin câteva castinguri. Care sunt calităţile necesare pentru rolul de prezentatoare?
Irina Fodor:
Sunt pe zona mea de activitate, ceea ce mă bucură enorm, pentru că am trecut peste cuvântul alor mei: unul îşi dorea să fac dreptul, altul, medicina. Probele prin care am trecut acoperă tot: trebuie să fii spontan, să fii haios, să te potriveşti cu celălalt, să existe o uşoară chimie, să-l simţi, să prinzi din zbor, să ştii să vorbeşti cu invitatul.

image

Cum crezi că se va schimba percepţia telespectatorilor? Eraţi doi bărbaţi, tu şi Mircea Solcanu, iar acum sunteţi un cuplu.
Cabral:
Cuplu eram şi înainte, o echipă sudată şi mişto. Acum, schimbarea sper să se vadă în ochii bărbaţilor care în sfârşit au pe ce să-şi odihnească privirea, că eu nu o să bucur niciun bărbat, iar ăia pe care-i bucur sunt puţini (râde).

Dar domnişoarele pe care le arătaţi în reportaje atrag.
Cabral:
Da, şi ele, atrag şi kilogramele de silicon, sunt multe care atrag (râde).

Cum ai primit vestea că Mircea Solcanu nu va mai fi colegul tău?
Cabral:
Am fost o echipă, au fost şapte ani de muncă împreună. Lucrurile se schimbă, evoluează. Ăsta e genul de meserie în care tot timpul trebuie să te aştepti să se întâmple şi să se schimbe ceva, pentru că şi publicul, şi aşteptările se schimbă. Şapte ani ai aceleiaşi emisiuni sunt foarte mulţi, este unul dintre proiectele longevive. Când el a luat hotărârea, situaţia s-a schimbat.

Ce aşteptări aveţi de la noul sezon?
Irina
: Sper să mă descurc bine, să nu leşin în direct, să mă descurc, să nu mă bâlbâi. Săptămânile astea am venit ca o tocilărică în platou şi a, ascultat toate indicaţiile pe care mi le-a dat Cabral. Sper să-mi iasă şi prima dată când apar pe sticlă să fi respectat deja toate sfaturile lui, ale producătorului, ale echipei. Toţi sunt acolo, am o gaşcă mare în spate care mă susţine, ca să transmit. Am emoţii colosale.
Cabral: Eu am aşteptări foarte mari, sunt soacra acră, cu mine. De la mine cer foarte mult. Mie mi s-a spus de că sunt un profesor foarte bun, în ceea ce priveşte colegul lângă care lucrez. I-am luat de la zero pe prezentare de emisiuni pe Adela Popescu, Andreea Ibacka, Mircea, iar acum, pe Irinuca. De fiecare dată am reuşit să îi ajut să ajungă la un nivel cât mai înalt. Prima aşteptare este să consolidăm şi mai bine audienţa pe care o avem şi să o creştem şi să ajungă Irina cât mai repede la nivelul maxim de competenţă. La momentul ăsta, cuplul pe bazează mai mult pe ăla care are mai multă experienţă. Cu cât echilibrarea vine mai repede, cu atât cuplul e mai spumos şi mai apetisant pentru cei de acasă.

Când am început treaba asta (munca în televiziune – n. r.), acum vreo 16 ani, câteva săptămâni nu mai atingeam pământul, erau nişte norişori albi pe care călcam. Nu mai stăteam de vorbă cu oricine, pentru că eu eram cineva, rupt din stele... eram steaua, de fapt. Mai aveam un pic să-i dau autograf mamei. Uneori ai tendinţa să crezi că tu eşti cel mai cel, dar dacă îţi creezi o imagine în faţa ta şi a celorlalţi, după aia, e sclavie şi tu nu mai poţi să fii tu.  Eu, dacă vreau acum să mă duc în faţa Pro-ului să dansez, pot să mă duc în faţa Pro-ului să dansez.  Cabral

Unii zic că subiectele de la „Poveştiri de noapte“, realizate în colaborare cu echipa de la Cancan, sunt de tabloid şi pătrund foarte mult în intimitatea vedetelor. Care e limita? Până unde intraţi în viaţa lor?

Cabral: Noi nu intrăm. N-o să-i pândim pe la colţul străzii. Nouă ne place cel mai mult să lăsăm omul să vorbească, pentru că aşa, omul mişto va fi mişto, iar omul funny, va fi funny. Noi împachetăm totul astfel încât să fie alert. Dacă iei showbizul la grămadă, noi toţi vor să fie rupţi din stele, să fie numai nestemate, nu e niciunul normal.

E mediocru să fii normal.
Cabral:
Exact, ei zic că eşti ordinar. Eu sunt un negru ordinar din Beceni, care are o meserie extraordinară. Am şi două credite la bancă. Am şi eu o familie, dar e foarte interesant să povesteşti la televizor: „Vesta asta o am din Dubai, dintr-un magazin exclusivist“. La ce te ajută asta?

De ce crezi că vedetele fac asta?
Cabral:
Nu ştiu, nu vreau să mă iau de ei. Eu fac greşeli şi mi le asum: „Am fost prost, împuşcaţi-mă“, că până la urmă aşa se pune problema. Vorbeam şi cu Irina despre cât de periculos este să-ţi creezi o imagine. Când am început treaba asta (munca în televiziune – n. r.), acum vreo 16 ani, vreo două-trei săptămâni, nu mai atingeam pământul când călcam, erau nişte norişori albi pe care călcam şi nu mai stăteam de vorbă cu oricine, că eu eram cineva, rupt din stele... eram steaua, de fapt. La un moment dat, prietenii mei au organizat o ambuscadă şi mi-au zis: „Băi, eşti prost, ce ai? Te luăm la palme, revino-ţi“ şi după două luni am luat toată agenda la rând şi i-am sunat să-mi cer scuze. Uneori ai tendinţa să crezi că tu eşti cel mai cel, dar dacă îţi creezi o imagine în faţa ta şi a celorlalţi, după aia, e sclavie şi tu nu mai poţi să fii tu. Eu, dacă vreau acum să mă duc în faţa Pro-ului să dansez, pot să mă duc în faţa Pro-ului să dansez, pentru că toţi oamenii ştiu că sunt pocnit la cap şi că atunci când nu-mi iau medicaţia, dansez în faţa Pro-ului (râde). Dacă eram un preţios, rupt din stele, mă abţineam.

La început era oarecum firesc să reacţionezi aşa: erai foarte tânăr şi mândru că reuşisei profesional.
Cabral:
Mai aveam un pic să-i dau autograf mamei.

Dar de-a lungul timpului, când te-ai mai maturizat şi te-ai obişnuit cu celebritatea, ce ţi-ai dat seama?
Cabral:
Realizezi că vedete sunt alea de la Hollywood, care-şi scot casa la vânzare şi iau pe ea 25 de milioane de dolari, nu se duc în fiecare lună la bancă să plătească rata. Când o să am şi eu 50 de milioane de dolari în bancă, promit că o să fiu aşa îngâmfat cum nu s-a mai văzut (râde). Şi când o să am peste 50 de milioane, aşa flatulenţe o să dau, de nu s-a mai văzut. Când stau la coadă la bancă, suntem toţi oameni.

Crezi că banii contează şi fac diferenţa între oameni?
Cabral:
Da. La unii oameni fac diferenţa.

La tine?
Cabral:
La mine sunt nişte unelte.

Poveştirile de noapte sunt mai sexi sau mai dificile, cu divorţuri, uneori. Cum ar arăta poveştirile de zi, pentru copii?

Cabral: Poveştirile pentru copii ar fi în parc, la joacă, pentru că stăm toţi cu ochii în televizoare. Sau materialul de „Poveştiri de noapte“, cu cineva în spate care să spună: «Aşa nu!».
Irina: Ar fi mici scenete de teatru.

7 ani de „Poveştiri de noapte“. Dacă ai face un timeline cu momentele pe care nu le poţi uita, hilare sau triste, ce secvenţe ar cuprinde acest calendar?
Cabral:
În timeline-ul ăsta e punctat clar fiecare coleg care a venit şi care a plecat, pentru că eu ştiu că dă bine la ziar să zici că e muncă de echipă, dar chiar e muncă de echipă. Pot să fiu rupt din stele, dar, dacă avem conţinut prost în emisiune, lumea nu se uită. Am avut câteva emisiuni grele, foarte greu de dus, mai ales când ne-au plecat oameni importanţi. Mort-copt, cu toate că n-ai nicio dorinţă, trebuie să vorbeşti despre ei la televizor. Şi nu e deloc, dar deloc plăcut, pentru că trăieşti durerea ta faţă de pierderea respectivă. Şi mai e vorba şi de decenţă. De exemplu, când a murit maestrul Dinică mi-era ruşine să vorbesc. Toată viaţa mea nu se compară cu cariera dânsului. M-am simţit într-o inconfort groaznic să vorbesc despre cariera dânsului. Cine eşti tu să vorbeşti? Atunci trebuie să ai o modestie pe care să o afişezi la fiecare cuvânt şi la fiecare silabă, inspiraţie şi expiraţie, pentru că, altfel, oamenii de acasă zic la fel ce gândeşti şi tu.

În timeline mai sunt trecute şi tâmpeniile: când am dat foc la studio, când am uitat că trece cablul de la cameră, ne-am împiedicat şi era să cadă camera cu tot cu operator şi noi, în loc să zicem ce aveam de zis, ne ţineam de camere şi strigam: „Ajutaţi-ne!“. Mai sunt momentele în care ne făceam ţepe unul altuia şi ne închideam emiţătoarele, apăream pe sticlă în timp ce ne scărpinam şi noi nu ştiam, sau ne opreau prompterele. Şi cu invitaţii care ne ziceau: „L-ai invitat şi pe ăla? Eu plec!“. Când ai un invitat matrafoxat cu care trebuie să vorbeşti lucruri serioase. Zice: „Treaba a fost că eu am divorţat“ şi apoi se uită la tine şi te întreabă: „Am divorţat, nu?“. Nu poţi să râzi cum îţi vine să râzi şi îţi iei foile şi zici: „Din informaţiile mele, da, aţi divorţat cam divorţat acum două săptămâni. Ştiţi dumneavoastră altă variantă?“. Dacă nu îţi dai seama ce ai de făcut atunci, ăla de acasă râde de tine de ce întrebări pui la canapea.

Aţi văzut diverse tipologii de oameni şi de întâmplări. Care sunt subiectele voastre preferate?

Irina: Îmi plac foarte mult subiectele cu copiii, am fost la toate botezurile, la toate moţurile tăiate. Nu pot să zic că nu mă hăhăi maxim când ne ducem cu o proaspăt siliconată la un masaj thailandez. Oameni suntem, râdem. Fiecare dintre ele scoate găluşcă după găluşcă. 

Cabral: Eu prefer personajele mondene cărora le place să se vorbească despre ele în orice fel de circumstanţă, pentru că atunci când îl ai invitat, poţi să râzi, poţi să faci şi mişto, el sau ea întoarce mişto-ul şi atunci e o atmosferă de hăhăială. Mie nu-mi plac fazele contondente. Sunt în stare să duc un dialog în contradictoriu cu oricine, pe orice subiect la care mă pricep, însă, aşa ne-am obişnuit să ne luăm de toţi morţii, vecinii şi mamele... Hai şi pe prietenie, că pe duşmănie aşa ne-am obişnuit...

Te-ai enervat vreodată la emisiune?
Cabral:
Mi-a venit odată un invitat cu berea după el, un cântăreţ care are foarte multă experienţă în televiziune. Şi eu eram siderat că îşi găsea momente să bea din sticla pe care o ţinea lângă canapea, dar nu se vedea pe sticlă, pentru că mă lăsa să pun întrebarea şi în momentul când camera era pe mine, începea să bea. La un moment dat am făcut un semn şi regizorul de emisie a pus camera pe el, iar el, în loc să înţeleagă că e penibil şi că aşa ceva nu se face, s-a enervat în direct şi a întrebat: „Ce mă dai, mă, la televizor? Nu vezi că beau bere?“. Măi tată, ai o jumătate de oră de emisiune cu mine. Chiar aşa hidratare disperată să ai să nu mai aştepţi încă 20 de minute, până bei din berea aia? E mult spus enervat. I-am spus: „După ce că eşti porc, mă faci pe mine porc? (râde). De ce să faci aşa ceva?

Un mesaj pentru cititorii „Adevărul“.
Irina:
Să râdă mult, pentru că asta e viaţa. Să râdă măcar o dată pe zi, sănătos, de orice, dar să nu fie râs de răutate. De autoironie, să citească bancuri şi să le spună mai departe, de orice. Dacă faci un scop din a zâmbi, vin sigur lucrurile frumoase.
Cabral: De multe ori, viaţa nu ţi se înfăţişează ca o înşiruire de lucruri frumoase. Alergăm ca nebunii după fel de fel de chestii şi uităm să ne bucurăm de lucrurile mai simple. Din păcate, ne-am obişnuit să găsim în fiecare motiv de supărare o dramă.
 

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite