FOTO Iarna e tot mai aproape: sezonul patru din „Urzeala tronurilor“ începe pe 7 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un prinţ nemilos şi arogant devine un om înţelept, un luptător începe să creadă că iubirea e mai presus de datorie, iar o viitoare regină îşi pune ea însăşi la îndoială calităţile. Unde se întâmplă toate acestea? În noul sezon din „Urzeala tronurilor“, pe tărâmul fictiv Westeros, unde verile şi iernile durează ani de zile, iar lupta pentru putere o veşnicie.

Sezonul al patrulea din serialul-fenomen „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ va avea pe 7 aprilie premiera la HBO şi pe HBO GO.

Încurajaţi de măcelul de la Nunta Roşie din Riverlands, unde au murit mulţi dintre inamicii casei Stark, membrii familiei Lannister ţin cu dinţii de Tronul de Fier. Dar oare pot trece peste propriile orgolii şi peste ameninţările noi, dar mai ales peste faptul că iarna se-apropie (the winter is coming, una dintre frazele definitorii ale serialului - n.r.)?

În timp ce Stannis Baratheon continuă să-şi construiască armata în Dragonstone, apare un nou pericol din sud, atunci când Oberyn Martell (Vipera Roşie din Dorne), rivalul casei Lannister, ajunge în Debarcaderul Regelui pentru a participa la nunta lui Joffrey cu Margaery Tyrell şi pentru a-şi pune adevăratele planuri în aplicare. În nord, Rondul de Noapte, aflat în pragul dezbinării, este ameninţat de armata veneticilor, condusă de Mance Ryder, care la rândul său este vânat de nişte duşmani mult mai aprigi: Umblătorii Albi.

Daenerys Targaryen, însoţită de cei trei dragoni şi de noua sa armată, este gata să elibereze cel mai mare oraş de sclavi din partea de est (Meereen), care ar putea constitui o forţă decisivă pentru  planul său final: să plece spre Westeros şi să-şi revendice Tronul de Fier, care a fost luat cu forţa de Lannisteri de la familia ei.

„Nu ne îndreptăm spre un singur eveniment culminant în sezonul patru, ci spre mai multe, este ceva fără precedent. Seria va fi echilibrată ţinând cont de toată emoţia şi tensiunea acumulată. Îi putem vedea pe Arya, Prinţul Oberyn, Muntele, veneticiii, membrii Rondului de Noapte, Daario şi Jaime luptând în contexte diferite; apoi îl avem şi pe Tyrion, care este întemniţat, are loc nunta regală, dar şi revoltele celor din Yunkai sub conducerea lui Daenerys. Materialul este mai mult decât suficient pentru un sezon incitant“, a declarat Dan Weiss, unul dintre creatorii serialului.

Unul dintre punctele foarte ale serialului este complexitatea personajelor. Jaime Lannister, care iniţial e arogant şi dur, devine un om servil şi înţelept, dar în acest sezon vor exista mai multe răsturnări de situaţii pentru personajele principale. Daenerys luptă să devină un lider bun şi începe să aibă îndoieli cu privire la competenţa ei ca regină. Jon Snow are şi el îndoieli în ceea ce priveşte decizia pe care a luat-o, de a pune datoria înainte iubirii. Tyrion se confruntă cu unele acuzaţii grave în Debarcaderul Regelui i, potrivit unui producător al serialului, „aproape în fiecare episod e în pericol să i se taie capul“.

Luni, 7 aprilie, la doar câteva ore după premiera din Statele Unite, primul episod al celui de-al patrulea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“ va fi difuzat în premieră la HBO România, de la ora 22.00. Episodul va fi disponibil şi pe HBO GO pentru toţi cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro .

Bazat seria de cărţi fantasy „Cântec de gheaţă şi foc“, scrise de George R.R. Martin, serialul realizat de HBO a devenit în scurt timp un fenomen, fiind, totodată, cea mai piratată producţie de televiziune în 2013 din lume. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite