Bobiţă, monolog de excepţie în care condamnă superficialitatea de sărbători: „Ce e, mă, Crăciunul pentru voi? O ceafă de porc?“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Bobonete, în rolul lui Bobiţă din Las Fierbinţi FOTO Pro TV
Mihai Bobonete, în rolul lui Bobiţă din Las Fierbinţi FOTO Pro TV

Bobiţă, personaj interpretat de actorul Mihai Bobonete, a livrat un monolog excepţional în episodul special „Las Fierbinţi“, difuzat de Pro TV în seara de Ajun. În contextul pestei porcine care a lăsat sute de români fără porci de Crăciun, Bobiţă i-a certat pe sătenii superficiali şi i-a făcut să înţeleagă că sărbătorile de iarnă înseamnă mult mai mult decât bucatele pe care le punem pe masă.

În deja tradiţionalul episod de Crăciun „Las Fierbinţi“, sătenii se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, însă pentru mulţi magia a dispărut odată cu pesta porcină care i-a lăsat fără bucate, o realitate a României anului 2018.

Bobiţă va simţi oportunitatea unei noi afaceri şi le va vinde carne de oaie fierbinţenilor, pretinzând că e de porc. Şi cum minciuna lui va fi repede descoperită, sătenii vor face o adevărată revoluţie, acuzându-l că le-a stricat Crăciunul. 

În replică, Bobiţă îi ceartă şi livrează un monolog puternic, evidenţiind, de fapt, mentalitatea greşită a unora în ceea ce priveşte Crăciunul, care ar trebui să fie mai mult despre familie şi cei dragi, şi mai puţin despre mâncare. 

Redăm monologul lui Bobiţă integral:  

„Ce v-am stricat eu, mă? V-am stricat Crăciunul? Păi nu era Crăciunul stricat dinainte? Am venit eu, bă, şi v-am lăsat fără cârnaţi şi fără caltaboş? Am venit eu la careva dintre voi astă-vară să vă iau porcul din coteţe, mă? Am stricat? Eu am vrut să repar, bă! Care a zis, mă, să-mi fie ruşine? De ce să-mi fie ruşine, mă? Să-mi fie ruşine că ce? Că am vrut să vă pun pe masa de Crăciun o bucată de carne? D-aia să-mi fie mie ruşine? Păi voi nu vă gândiţi, mă, că sunt unii care nici fasole n-au să pună pe masa de Crăciun, mă, şi nu mai zic nimic. Eu că am vrut să vă pun o bucată de carne, aţi strâmbat din nas, bă, vă pute! Vă pute că e oaie, că nu e porc, aia vă interesează pe voi, nu că am vrut să vă fac un bine de Crăciun. 

M-ai colindat şi când m-ai colindat, ce-ai zis pe gura aia? Ai fost atent să vezi ce zice colindul ăla, mă? Ce zice colindul ăla, că e bine cine l-a scris! Că zice aşa: că boierii a plecat la vânătoare să vâneze căprioare, da’ n-a vânat căprioare, a vânat un iepuraş, bă, şi nu s-a supărat nimeni. Nu s-a supărat nimeni! Că aşa e în viaţă, mă! Câteodată ai mai mult, câteodată ai mai puţin, da’ aia e, tre’ să fii fericit tot timpul că e Crăciunul. Aia e important, bă! Că ăia, boieri fiind, ce-a făcut? A mâncat fiecare din iepuraşul ăla cât a prins acolo, o bucăţică. Şi nu s-a supărat, bă, niciunul. V-aţi supărat voi, mă, boierii nu s-au supărat, v-aţi supărat voi! 

Am vrut să vă ajut, să vă pun ceva în faţă, să nu staţi de Crăciun cu strachina goală pe masă, în faţa copiilor. Asta am vrut să fac. Aţi sărit repede să daţi cu pietre. Că să-mi fie mie ruşine. De ce să-mi fie mie ruşine, mă? Eu am? Ăla are? Tu ai? N-are, mă, nimeni, că aşa a fost şi n-avem! Şi-acum ce să fac? Nu mai e Crăciun că n-am eu porc? Uite, mă, că nu vreau! Vreau să fie Crăciun şi fără porc! Că pentru mine asta e important: să fie Crăciun. Ce e, mă, Crăciunul pentru voi? O ceafă de porc? Decât asta a mai rămas? Bă, Crăciunul e Crăciun, mă! De Crăciun stai la masă cu o lumânare aprinsă, cu ăi dragi pe lângă tine, cu copiii fericiţi că e Crăciunul, cu mă-ta, cu tac-tu, cu ăi bătrâni, cu toţii. Aia e, bă, Crăciunul, să te gândeşti că eşti sănătos şi că te-a ţinut Dumnezeu sănătos şi la anu’ să fii la fel de Crăciun, tot sănătos. Aia e important, bă, să te gândeşti cu bine, despre bine, şi la unul şi la ălălalt“.

Momentul la 01.12

A devenit deja o tradiţie ca Pro TV să difuzeze episoade speciale „Las Fiebinţi“ prin care să marcheze zile importante pentru români şi tot o tradiţie sunt şi discursurile virale de excepţie prin care personajele fac trimiteri la problemele cu care se confruntă ţara noastră. Amintim aici

monologul dureros despre învăţământul românesc livrat de regretata Stela Popescu

, radiografia dură a societăţii şi

revolta Aspirinei

, jucată de Mirela Oprişor, faţă de politicienii care fură, precum şi 

poezia lui Celentano 

(Adrian Văncică) de 1 Decembrie 2016.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite