Trupa Dream Theater a încheiat la Bucureşti turneul european „Images, Words & Beyond“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dream Theater şi-a încheiat turneul european din acest an la Arenele Romane din Bucureşti. FOTO Radu Popovici
Dream Theater şi-a încheiat turneul european din acest an la Arenele Romane din Bucureşti. FOTO Radu Popovici

Una dintre cele mai bune trupe de rock progresiv din toate timpurile a marcat 25 de ani de la lansarea albumului „Images and Words“ şi, totodată, a încheiat turneul european din acest an printr-un concert susţinut la Arenele Romane din Bucureşti.

„Încheiem turneul european aici. N-am mai fost de ceva vreme, aşa că vom recupera. Dacă zeii ploii ne lasă, o să cântăm câteva ore“, a spus solistul James LaBrie la începutul showului. „Şi chiar dacă plouă, noi tot o să cântăm“, a promis el. Iar zeii ploii l-au ascultat, spre bucuria celor peste 1.500 de fani prezenţi la Arenele Romane. După o zi în care a plouat din belşug, timp de trei ore ploaia s-a oprit la Bucureşti...

Au fost trei ore pline, un concert structurat în două părţi - cu o pauză de 20 de minute. Membrii trupei şi-au demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, virtuozitatea şi priceperea la a trece de la un stil la altul, bunăoară de la rock la jazz şi ajungând pe alocuri şi la acorduri de muzică clasică.

Dream Theater a început în forţă, cu „The Dark Eternal Night“. Au urmat „Our new world“ şi „As I Am“, foarte bine primite de public. Nu a lipsit nici mica variaţiune cu care Dream Theater deja şi-a obişnuit fanii în timpul concertelor: o bucată din „Enter Sandman“ de la Metallica, perfect inserată în piesa „As I Am“. Tot în prima parte, unul dintre cei mai buni basişti ai momentului, John Myung, a susţinut un solo dedicat idolului său, Jaco Pastorius. Un moment emoţionant au fost cele câteva versuri cântate de LaBrie din „Black Hole Sun“ (Soundgarden), în memoria lui Chris Cornell - vestea sinuciderii muzicianului a şocat fanii din întreaga lume în urmă cu doar câteva zile. 

concert Dream Theater FOTO Radu Popovici

Dacă prima parte a showului a fost un soi de „încălzire“ pentru public, cea de-a doua parte a început cu o veritabilă explozie muzicală: „Pull Me Under“ - pe care cei prezenţi au cântat-o împreună cu LaBrie, spre bucuria tuturor membrilor trupei. Ultima parte a concertului a fost dedicat albumului apărut acum 25 de ani care a dat şi numele turneului, „Images and Words“. Legendarul chitarist John Petrucci a schimbat mai multe chitări şi a fermecat, ca de obicei, publicul cu solourile sale. Cei aproape 30 de ani de când cântă împreună şi-au pus amprenta pe soundul trupei: Petrucci şi Myung au sunat impecabil, susţinuţi şi de o sonorizare bună, completaţi de showmanul trupei, Jordan Rudess (clape). Mai ales în partea a doua şi în ciuda unui solo perfect executat la tobe de Mike Mangini, s-a simţit pe alocuri lipsa inegalabilului Mike Portnoy.

concert Dream Theater FOTO Radu Popovici

Publicul nu a obosit după aproape trei ore de concert şi a cerut şi bis. Dream Theater a încheiat seara, la Bucureşti, cu „A Change of Seasons“ - piesă care ar fi trebuit şi ea să facă parte din albumul apărut în 1992. 

Concertul a fost organizat de Phoenix Entertainment.

Cu o tradiţie de aproape trei decenii, Dream Theater şi-a spus într-un mod original poveştile din spatele riff-urilor de chitară şi ale versurilor complexe, rezistând obstacolelor, continuând să inoveze şi consolidându-şi poziţia de trupă-cult. Consistenţa muzicală şi virtuozitatea demonstrată cu fiecare apariţie live se datorează legăturii trainice dintre cei cinci artişti, multilaureaţi de numeroase reviste de specialitate şi de critici: John Petrucci (chitară), John Myung (bas), James LaBrie (voce), Jordan Rudess (clape) şi Mike Mangini (tobe).

Dream Theater şi-a încheiat turneul european din acest an la Arenele Romane din Bucureşti FOTO Radu Popovici
Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite