Thom Yorke, solistul trupei Radiohead, a lansat un album solo folosind BitTorrent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thom Yorke, solistul trupei britanice Radiohead FOTO Arhiva Adevărul
Thom Yorke, solistul trupei britanice Radiohead FOTO Arhiva Adevărul

Thom Yorke, solistul trupei Radiohead, a lansat vineri un album solo, intitulat „Tomorrow's Modern Boxes“, folosind BitTorrent, fiind pentru prima dată când sistemul de transfer de fişiere online, asociat mai ales cu pirateria, este folosit pentru vânzarea de muzică.

Noul album, primul material solo lansat de Thom Yorke după opt ani, conţine opt cântece şi a fost produs de colaboratorul mai vechi al artistului britanic, Nigel Godrich.

Cei interesaţi să asculte noul album trebuie să plătească, prin intermediul BitTorrent, o sumă de şase dolari pentru a avea acces la un grup de fişiere cunoscut drept „torrent“, care împarte fişierele de partajat în bucăţi mai mici ce sunt apoi descărcate de utilizatori dintr-o reţea de surse online peer-to-peer, potrivit unui anunţ făcut de Thom Yorke şi Nigel Godrich.

Sistemul de transfer de fişiere „torrent“ este cunoscut ca o metodă mult mai eficientă de a descărca un volum mare de date folosind o conexiune la internet cu o largime de bandă mai mică, dar unele site-uri de acest fel au fost ţinta autorităţilor pentru că sunt folosite pentru distribuirea ilegală a materialelor protejate de drepturi de autor.

„Este un experiment pentru a vedea dacă modul de funcţionare al acestui sistem este ceva accesibil publicului larg. Dacă va funcţiona satisfăcător, ar putea fi o metodă de a reda controlul asupra unei părţi a comerţului online oamenilor care creează ceea ce se vinde online“, au mai spus Thom Yorke şi Nigel Godrich.

Thom Yorke şi trupa sa, Radiohead, au mai folosit metode alternative de distribuire a muzicii lor. În 2007, au lansat albumul „In Rainbows“ mai întâi in formă digitală, fişierele putând fi descărcate de pe site-ul trupei, iar utilizatorii plătind cât doreau pentru muzică.

Albumul „The King of Limbs“, lansat de Radiohead în 2011, a fost lansat de trupă tot online, înainte de a apărea sub formă de CD în magazine.

Industria muzicală a suferit o scădere abruptă a vânzărilor de albume de la apariţia sistemelor de transfer online de fişiere şi a comerţului online, la finalul anilor 1990. Potrivit revistei Billboard, vânzările de albume muzicale au scăzut cu 15% în ultimul an.

Radiohead este o trupă britanică de rock alternativ din Oxfordshire. Membrii formaţiei sunt Thom Yorke (voce, chitară, electronics), Jonny Greenwood (chitară), Ed O'Brien (chitară, backing vocals), Colin Greenwood (bas, sintetizator) şi Phil Selway (tobe, percuţie). De-a lungul carierei, trupa Radiohead a vândut peste 30 de milioane de albume şi a primit numeroase trofee importante, inclusiv trei premii Grammy şi şapte NME Awards.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite