Să tragi cu tunul după muşte sau cum sperii publicul la Eurovision. Cinism sau prostie?

Să urci două tunuri pe scena de la Eurovision în 2017 pare sinistru şi neinspirat. Iar  să o faci pe o scenă din Ucraina, o ţară în care tunurile nu tac în adevăratul sens al cuvântului, aduce a cinism!

Dincolo de oricare intenţie bună a acestui show, tunul nu poate fi un simbol pozitiv în niciun context, nici istoric şi cu atât mai puţin în lumea de astăzi, iar România îşi dăunează singură încercând să-i dea o valoare artistică! România are anul acesta o şansă poate chiar şi la victorie, dar riscă să se înece la mal sub greutatea celor două tunuri (şi nu numai)! Imaginaţi-vă ce e în sufletul unui ucrainean văzând tunuri care, în realitate, la câteva sute de kilometri de Kiev, îi omoară fratele, tatăl, mama, bunicii sau buni prieteni?

Aşadar, stimaţi responsabili, faceţi ceva cu tunurile!

Aici câteva idei!

E lumea rea destul. Să nu ne jucăm inutil de-a războiul

Ştiu că în zilele acestea, când în Franţa se va pecetlui soarta Europei, vorbind despre banalul Eurovision, pot părea a fi celebra babă cu pieptenele în mână printre flăcări. Şi totuşi contextul nu este tocmai nepotrivit, chiar dacă un concurs muzical e doar o chichiţă în viaţa Europei paşnice, aşa cum au visat-o cei care au pus bazele Comunităţii Europene sau ai concursului Eurovision. Soarta Comunităţii Europene depinde de rezultatul alegerilor prezidenţiale din Franţa. Câştigă extremista de dreapta Marine Le Pen, comunitatea Europeană e ca şi îngropată, iar pacea în Europa va fi din nou lăsată la cheremul unor lideri megalomani, precum Putin, Erdogan şi Trump, sau a unora frustraţi, precum Le Pen, Theresa May sau Victor Orban. 

Kievul şi situaţia din Ucraina sunt de ani buni încoace sinonime cu eşuarea coerenţei europene. Acolo se poate observa cât de fragilă este pacea pe continent chiar şi în 2017. Ucraina este astăzi singura ţara europeană în care există un conflict armat deschis, în văzul tuturor, în care tunurile nu tac şi mor mii de oameni în bombardamente. Iar acum, în mai 2017, este pentru prima dată în ultimii ani, când Kievul este în centrul atenţiei mai puţin pentru că este unul dintre polurile conflictului ruso-ucrainean, ci pentru că oraşul găzduieşte finala Eurovision. Poate fi un asemenea eveniment, desfăşurat într-o ţară ca Ucraina, unul apolitic? 

Eu aş spune că nu! Discuţiile legate de participanta Rusiei, care s-a retras în cele din urmă din finală, au fost primele simptome ale stării politice în care are loc cea de a 62-a ediţie concursului de muzică. Efortul Kievului de-a organiza un concurs de talie europeană, dându-i un iz occidental, de parcă el ar avea loc într-o oarecare ţară vest-europeană şi în vremuri de pace este alt aspect prin care Ucraina îşi confirmă orientarea pro-europeană sau cel putin cea anti-rusă. O dovadă este vopsirea celebrul monument al prieteniei ruso-ucrainiene în culorile curcubeului. Nu vreau să întru în mai multe detalii legate de politicile Ucrainei şi nici de conflictul cu Rusia care prin susţinerea separatiştilor din estul ţării îi ameninţă integritatea teritorială. Am vrut doar să punctez aceste aspecte pentru a aminti fiecăruia unde şi în ce împrejurări are loc finala Eurovision din 2017. Acesta este şi contextul în care showul românilor contează! Ce mesaj transmite România la Eurovision urcând două tunuri pe scenă? Unul de pace? Să fim serioşi!

Iar acum mă întorc la oiţele mele, pardon, la TUNURILE României

Mă gândesc că aţi văzut cu toţii între timp cum va arătă showul românilor din semifinala şi apoi, asta sperăm, din finala concursului. Multe lumini şi imagini colorate proiectate pe un ecran uriaş, plus două tunuri sclipitoare pe scenă. Sub această explozie de culori, imagini şi inutila ameninţare a celor două accesorii belicoase se mişcă şi cântă cei doi artişti români, tineri şi simpatici.

Sincer, eu sunt cel puţin iritat de acest show. Şi nu sunt singurul! Grafica încărcată de pe ecranul din fundal îi ia piesei nota de „cool”, de ”modernă” şi o pune în colţul unei dulcegării, unui circ pentru copii, iar cele două tunuri care la un moment dat sunt aduse pe scenă îi dau lovitura de graţie.

Videoclipul oficial al piesei „Yodel it” avea un alt caracter, o altă estetică, care avantaja piesa, o completa, o înalţa la rangul de muzică trans-urbană a anului 2017. Nu o banaliza, transforma în „veselie pură”, aşa cum sunt nevoiţi să repete acum interpreţii ca să justifice showul năruit de o idee proastă! Impresia mea este, după ce am văzut cum va arătă showul la repetiţiile din Kiev, că se confirmă ceea ce deseori i se pune în cârcă romanului: el se îneacă la mal. Adică mergem la Kiev cu o melodie greu de uitat, cu nişte tinerei care dau bine, nu-s penibili, kitschoşi sau aroganţi, îi urcăm pe o scenă care oferă posibilităţi tehnice, ba chiar îi înveşmântăm cu gust, şi apoi îi îngropăm sub imagini semicretine şi mai grav de atât le alăturăm două TUNURI! Tunuri? 

Da, două tunuri care nu fac nimic! Să urci două tunuri pe o scenă la Eurovision în 2017 e mai mult decât neinspirat. Iar  să o faci pe o scenă din Ucraina, o ţară în care tunurile nu tac ca în faţa unui castel medieval, aduce a cinism!  Ele rănesc spiritele pacifiste, sufletele gazdelor traumatizate de război şi bunul simţ!

Bijuterii ucigaşe!

Sau există o ironie a acestui tablou, una care-mi scăpa mie? Sau doar a scăpat celor care au conceput showul un aspect important, valoarea toxică a acestei puneri în spectacol, trăgând acum cu tunul după muşte? Asta în cazul în care ideea tunului este doar o provocare, una de care meldoia relativ excentrică a românilor oricum nu ar avea nevoie. Iar dincolo de oricare intenţie bună a scenografilor, tunul nu poate fi un simbol pozitiv în niciun context!

Doar dacă....!

Dacă tunul este învins în cele din urmă asemenea unui balaur din poveste! Aşadar ar dispărea din nou de pe scenă, într-o formă sau altă. Fie că el ar fi acoperit la final de flori, steluţe, oiţe, confeti sau orice altceva. Sau el s-ar trasnforma în ceva constructiv, precum buciume sau alte instrumente muzicale, în trandafiri sau în roboţi care dansează.  Altminteri un tun rămâne un tun, adică o armă de război.

Chiar dacă el e placat în bucăţele de oglindă sau ce sunt acele plăcuţe sclipitoare, singurul scop al unui tun este să distrugă câtă vreme nu dovedeşte că poate altceva! Aşa sclipitor el îmi aminteşte de armele unor gangsteri fuduli, care şi le individualizează placându-le în aur sau cu diamante, ceea nu vrea să le facă să pară inofensive, ci dimpotrivă, să le ridice la rangul de bijuterii ucigaşe. Un horor de prost gust!

Sinistrele tunuri de pe scenă, dacă tot sunt şi „trebuie” să fie acolo, şi la care responsabilii românii probabil nu vor mai renunţa nici în urmă crtiticilor mele, nici a altor comentatori internaţionali, ar trebui să facă ceva, să poată ceva, care să le curme simbolica. Deoarece eu nu cred că mai există vreo naţie care să înţeleagă că un „tun“ poate reclama un superlativ ca în romanescul „sănătos tun“, în aşa fel încât să perceapă tunul de pe scenă că pe e o urare de sănătate maximă..

Dacă din cele două tunuri ar puşca confeti sau măcar luminiţe colorate care să nu aducă a aruncătoare de foc - ca cele din proiecţii!-, oi, fluturi, porumbei sau aburi care să aducă cu cercurile de fum ale unei ţigări cu iarbă, ar mai fi fost un mesaj cu care m-aş putea aranja. Dar aşa...? Să fim noi sănătoşi tun şi să ne rugăm ca România să scape din buza tunului nesancţionată de public pentru mesajul dubios şi îndoielnic pe care-l transmite acest accesoriu.

Coloraţi-le în ROGVAIV!

Până cu câteva ore în urmă am sperat că va veni surpriza, iar tunurile vor face totuşi ceva... Dar apoi am auzit-o pe Iuliana Marciuc, care la o conferinţă de presă din Kiev a explicat că tunurile nu vor trage cu artificii sau confeti, deoarece responsabilii (adică dânsa) consideră că scena este oricum foarte încărcată de lumini şi culori, în aşa fel încât nu mai este nevoie ca şi tunurile să producă ceva. O greşeală, după părerea mea. Iar dacă grafica oricum e prea încărcată, confeti trase din turnuri nu ar mai deranja cu nimic scenografia! Tunurile acelea trebuie să facă ceva, cu ele trebuie să se întâmple ceva! Să arunce măcar baticuri colorate sau să dispară. Dar aşa, să fie doar pe scenă, două tunuri puse pe public sau pe oricine altcineva într-o lume real ameninţată de conflicte armate, e absurd!

O soluţie, poate cea mai simplă dintre ele, ar fi, dacă acele tunuri dotate cu suprafeţe reflectante, să fie colorate, prin proiecţii de lumină sau nu ştiu cum ar fi altfel posbil din punct de vedere tehnic, în culorile curcubeului. Acestea sunt simbolul diversităţii şi toleranţei înţelese fără îndoială de toată planeta. Ele ar putea salva prezenţa macabrului element din showul românilor de la Kiev. 

Mă tem că, dacă România va rata calificarea în finală (ceea ce nu sper să se întâmple totuşi) sau va încasă un loc mediocru acolo, o va datora neinspiratului show şi cu siguranţă prezenţei pe scenă a celor două tunuri care nu se dezmint clar de simbolica lor! Nu uitaţi: în Ucarina mor zilnic oameni ucişi de tunuri!

Poate ne salvează televizorul...

Aşadar showul „tehnic”, nu soliştii, dezavantajează melodia. Poate că nici responabilii din televiziune nu au crezut că „Yodel it” e o piesă cu care se poate câştiga Eurovision, iar acum sunt mulţumiţi să vadă că ea s-ar putea clasa printre primele zece. Ea ar putea câştiga. Mă tem doar că  tunurile o vor împiedica. Iar România se va putea „mândri”, poate, cu un loc bun în finală, dar nu cu victoria.

Să admitem că scenografia vrea să pară un număr de circ. Şi în contextul unui număr de circ din tunuri ne-am aştepta să zburde oi, să sară clovni sau să zboare porumbei! Iar, dacă în privinţa graficii m-aş putea aranja cumva, închizând un ochi (după altul), cu tunurile care nu fac nimic nu o pot, decât închizându-i pe amândoi deodată. 

În cele din urmă e păcat că puzderia de imagini îi îngroapă pe cei doi tineri de pe scenă. Iar tunurile îi eclipsează definitiv cu mesajul lor pozitiv cu tot. Tunurile transmit un mesaj al distrugerii, al morţii, în cel mai fericit caz al negânditului până la ultima consecinţă a unui act artistic!

Poate că la televizor vor părea mai puţin groteşti. Sper! Deoarece se pare că piesa însăşi, în interpretarea Ilincăi şi a lui Alex Florea dă bine şi prinde la casele de pariuri, unde a urcat pe locul 6 în preferinţe. Eu cred că dacă tunurile acelea făceau ceva sau nu existau, iar pe ecran erau imagini din videoclipul oficial al piesei, „Yodel it” era acum cel puţin pe locul 3.